Marea este învolburată, pescărușii toți în zbor,
Lebăda în tânguire cântă parcă mai
ușor…
Norii grei își poartă plumbul de
durere către cer
Într-o ruga nesfârșită, în iubire eu
mai sper!
Firul vieții rău se frânge, pe o lamă
de cuțit
Doar privesc cu neputință și mă simt
atât de mic…
Cerul clocotește parcă de atâta
tevatură
S-a pierdut ușor iubirea, se vorbește
mult cu ură…
Viața umblă-n labirint, căutând parc-o
ieșire
Dumnezeu ne este alături să ne revenim
în fire!
Sensul vieții e iubirea și lumina ce
se vrea
Să-nflorească-n casa mare, liniștită
să mai stea!
Pune-ți sabia în teacă să înflorească
iarăși pomul
Azi pamantu-i mai sărac, dacă nu-l
lucrează omul!
Pruncii toți plecați prin lume vor în
casa părintească
Unde liniștea-i de veghe și iubirea
strămoșească!
foto sursa
internet
Camelia Cristea
