joi, 28 februarie 2019


Marțișor,


Alb și roșu marțișor, sol de primăvară
Ne vestește tuturor să ieșim pe-afară...
În grădina ghiocei, bat firav din clopot
Mânjii au ieșit și ei parcă dintr-un hohot…

Pe un petec de hârtie, Teo scrie că ar vrea
Să-i trimită-n dar Măicuței, toată inimoara sa!
Bucurie vrea să-i facă și pictează de cu zori
Zambiluțe și lalele, și un câmp cu multe flori.

Raze calde și drăguțe se uită discret pe geam
Primăvara prea frumoasă se strijină de un ram.
Muguri noi dau să mijescă în copacul din grădină
Verdele s-a cățărat pe o scară de lumină.

Un bondar trezit la viață, pare totuși zăpăcit
Pe un fir discret de ață în grădină s-a pitit.
Vântul suflă mai discret, printr-un fluier de tulpină
Ghioceii cei cocheți și-au pus albă crinolină.

Primăvara-n strai de flori, cu-n alai de fericire
Strigă verdele din noi și speranța cu iubire.
Alb și roșu marțișor, duc în lume vestea
Că în martie se scrie cu frumos povestea.

Poem dedicat Alexiei – Teodora



foto arhiva personală

Camelia Cristea


sâmbătă, 23 februarie 2019

Speranțe noi





Se topește neaua, iarna vrea să plece

Un fular îmbracă clipa cea mai rece,

Clopoței albiți de lungi așteptări

Vestesc primăvara, verdele-n cărări.


Peste toate vântul trece cu măsură,

Clipa primenită parcă iar o fură...

În trăsuri de flori și alai de soare,

Aș pleca din mine, iarăși la plimbare.


Iarna mă tot strigă, eu nu o aud,

De o vreme parcă sunt și mut, și surd,

Într-un strai de soare, iar m-aș îmbrăca

Unde-i tinerețea să alerg cu ea?


Anii cei mai puri, au plecat se pare...

Prin nămeții vremii, soarele răsare,

Dulce amăgire, un noian de dor

Printre anotimpuri, eu doar călător.


Vine primăvară, cu speranțe noi

Chiar de este greu, nu dau înapoi

Ghiocei pe cale, uneori la tâmple,

S-au pornit să pună, grijle de multe.


Vine primăvara cu speranțe noi…

Mă scald în lumină și în calde ploi...




23.02.2019






sâmbătă, 16 februarie 2019

Contur



În inima de carne te simt în miezul nopții,
Când pui pe fugă răii și treci de zidul sorții
Neliniștea se frange ca brațul de nuiele
În locul ei, doar ramuri și-un cer cu mii de stele!

Scaieții înfloresc și țepii și-i ascund
Admir ce se întâmplă, sunt simplu om de rând
Și mă strecor din mine, atât cât se mai poate
Iau flacăra nădejdii și-o car cu sârg în spate!

Avântul mă ridică pe creste-n dimineți,
Am capu-n nori se pare, îmi spun unii poeți
Aud doar ciocârlia și freamătul din frunze,
Iar șoaptele acestea se scriu, discret pe buze...

Când tună supărarea din norii răzvrătiți
Pun brațu-n rugăciune să fim cu toți păziți,
Tornadele pălesc, când îți aud chemarea
Se-ascund pe unde pot, se înseninează zarea.

În flăcări se-aprind macii și conturează clipa
Un vultur indrazdeț îmi dă în dar aripa...
Și zbor în cer albastru, stropit de-o călimară
Am inima deschisă și-o simt cum încă zboară...

foto sursa internet


Camelia Cristea