Binecuvăntarea

Am văruit mormintele ca fariseii

Și de Iisus cel răstignit, noi am uitat

Cum rana lui stă săngerăndă,

De’a noastră neputință și păcat.

Ne’am risipit, în lumea asta mare

Cu griji banele mereu ne împovărăm,

Ne îngropăm în vicii și spitale

Nu vrem să mai primim, dar nici să dăm !

E trist decorul, triști suntem și noi

Am schimbat sensul iubirilor și’apoi

Am pus doar stopuri multe și opriri

Și am uitat să mai trăim.

Am colorat pereți’n alb de primăvară

Cu ghioceii primelor iubiri

Și așteptăm ca soarele s’apară

Să lumineze drumul către împliniri.

Pun piatra de credintă catre Tine

Din lume, astăzi mă adun,

Nădajduiesc în mare Ta iubire

Cănd neputințele la talpa crucii spun.

Iertare’s cer, credință și lumină

Iar găndul ce s-a întinat

Din mare mila Ta, va fi din nou curat.

Dau slavă Tatălui din ceruri

Care prin jertfa crucii ne-a salvat

Și cu profunda  Lui iubire

Pe noi toți ne-a binecuvăntat !

02.05.2013

foto internet

Camelia Cristea

Aparitie editoriala

http://cugetdeciexis.blogspot.ro/2014/02/simbioze-lirice-vol-5-se-afla-la-tipar.html?spref=fb

Eternele iubiri

Între noi atătea gănduri

Nesfărșitele poveri,

Toamna cu ale sale riduri,

Așteptate primăveri.

Dimineți îngenunchiate

De sărutul unui crin,

Doua inimi…

Zbor de fluturi,

Sunt eternele iubiri !

20.02.2014

Ochii

Nu lăsa Părinte la întămplare

Să orbecăim prin negre nopți,

Pune mirul teilor în floare

Peste ochii celor ce sunt morți!

Pune-ți armele în teacă !

Viața este pace nu razboi.

Îngropați orgoliile voastre

Doar în cimitire,…nicidecum în noi !

Căutați la intersecție lumina,

Crezul nostru este să iubim.

Nu striviți cu arme rădăcina,

Un alt pom, cu greu îl mai sădim.

Pune Doamne mir de vindecare

Peste ochii care stau închiși,

Dăruiește-ne la toți lumină,

Și-n lumină veșnic să trăim !

22.02.2014

foto internet

Camelia Cristea

Măicuța

E numai suflet, numai alinare,

Ea dă într-una, dă mereu din ea,

Un firicel de om, ce-ți ține măna,

Și-ți vindecă tot răul ce e pus în ea.

Cu pașii mici, trudind mereu prin casă,

În gănd îi poartă pe cei dragi

Și-n rugăciuni cu nard îi învelește

Să-i apere de rău și de necaz.

Ea plange atunci cănd dorul o apasă

Și umerii striviți îi par a fi,

Dar se ridică și mai curajoasă

Și pălpăie în candelă să știi.

Măicuțele sunt fire de lumină

Ce Dumnezeu le-a zămislit cu har,

Să pună mirul doar ca să aline,

În lacrima ce curge pe obraz.

Să le cinstim așa cum se cuvine

Pe cele vii și cele ce-au plecat.

Ne sunt icoane, ce ne dau putere

În bucurii, în neputințe și necaz.

01.11.2013

foto internet

Camelia Cristea

Liniștea nopții

Mă întorc la Tine 

Să-Ți aduc iubirea.

O revărs peste rănile toate

Să le vindece.

Nu cutez să ridic ochii,

Dar simt nemărginirea.

Lăuntrul inimii mele

Strigă către Tine

Milostiv fi mie păcătosul !

Liniștea  se așterne

Peste noaptea sufletul meu

Și o transformă

În cer cu  stele sclipitoare.

Este semnul binecuvăntării

Pogorăt de la Părintele luminilor,

Căruia mă închin cu umilință,

Eu mult păcătosul.

06.03.2013

foto internet

Camelia Cristea

Ferestre

  Ferestre închise

M-am rătăcit în căutările acestui timp

Sufletul meu, ferestre închise,

Drum pietruit de cuvinte nespuse,

Cărari - labirint de vise pierdute.

Nu vreau să spun că nu  mai am vise.

Dar nu mai sunt colorate ca atunci,

Cănd porumbeii albi zburau către ceruri.

Ascult, dar nu mai stiu să înțeleg!

De vina sunt zidurile,

Apărute de nu știu unde,

Care nu mă lasă să văd, de dincolo de ele.

De vina sunt doar eu,

Unde, mi-am pierdut culorile?

Totul e alb, sau negru.

Nuanțele verzi și roz, au plecat

În călătorie spre alte dimensiuni.

Cărările timpului – labirint

De povești fără sfărșit,

Nuanțe și forme neanțelese,

Ma întreb, trăiesc sau mă mint?

16.08.2005

Ferestre deschise

M-am regăsit în rugul de cuvinte,

În versul ce acum se scrie,

În rodul toamnelor bogate

Și în ciorchinul copt din vie.

Visez să zbor dincolo de mine,

Să - alung tăcerile ce-au plăns

Făcănd părăuri mult prea repezi

În stănca nopților din munți.

Iar ochii sufletului or să vadă

Cănd se deschid ferestre-n zori

Să intre iar lumina nudă

Ca-n rai ninsorile de flori.

De nu-nțeleg cuvintele și lumea,

Cănd unde reci revarsă un fior

Pe înger o să-l chem în rugă

Să-mi dea surăs descătușat de nor.

Culorile le iau din curcubee

Frănturi de nuanțe din eternitate

Le croșetez pe tivul vieții mele

Și-apoi în dar, vi le trimit pe toate.

 Februarie 2014

Primăvara

Aștept să pui miresme în clipa care vine,

Să parfumezi răvasul, pe care mi-l trimiți

Iertare ta mi-e vină, de toate’s vinovată,

Dar într-un colț de suflet, să nu uiți să mă ei.

Și- nmugurind speranțe, aștept iar primăvara,

Să creasca firul ierbii mai verde decat ieri,

Iar flacăra speranței să lumineze calea,

Cănd o să-nceapă valsul florilor de tei.

 Nopțile cernite, vor fi date uitării

Canon de pocăiță pe rănd toate primesc

Vor face armistițiu, călcănd stativul vremii,

Căci ramura e verde și verde-n mine cresc.

Tu prinde-mă de mană și lasă gura lumii

Și căinii care latră, cănd caravane trec,

O primavară vine cu alai, ca la o nuntă

Eu tot mai cred în vise și încă mai visez.

foto internet

Camelia Cristea

Lumina

În dimineți de iarnă,

M-am pierdut prin gănduri,

Căutănd înțelesurile,

De dincolo de mine…

Tu Doamne,

Îmi cunoști puterile,

Îmi cunoști sufletul

Și toate durerile.

Fă lumină în găndurile mele,

Ca eu sa fiu lumină.

Aprinde candela sufletului meu

Să ardă mereu pentru Tine.

Arde patimile,

Ce îmi mistuie

Trupul ca un putregai.

Neputințele,

Le preschimbă

În virtuți,

Iar rugăciunea,

În torțe  în  toate

Temnițele mele.

Întinde măna Ta

Și binecuvintează,

Viața care curge prin

Aceste vene firave.

18.12.2012

Camelia Cristea

“Dragostea este cel mai frumos verset din Cartea Vieții!” Camelia Cristea

 

Infinitul

La masa tăcerii s-aducem o păine

Sărmanii așteaptă  să-i miluim,

Doar frimituri mai cad pentru unii

Și ei traiesc cu mult prea puțin.

Poarta sărutului stă larg deschisă,

Să treaca toți mirii în primăveri

Și-n drumul lor să ningă frenetic,

Cu crinoline de ghiocei.

Brăncuși a aflat infinitul în ceruri

O coloană scluptată pe pămănt a lăsat,

Să vadă destinul și poate și omul,

Seninul iubirii neăntinat.

Un rug de cuvinte sunt totuși puține,

Să ardă păcatul și frigul din noi

Din potirul vieții să curgă iubire,

Ca-n primăveri caldele ploi.

foto internet

Camelia Cristea

Taina

Din visul de iubire, să-ți faci un trandafir,

Să-l porți mereu în suflet, chiar de are spini,

Cu roua zilei albe, să-l scalzi în dimineți

Și cu'nsărut de fluturi, mereu să îl răsfeți.

Să-l prinzi în păr miresei, cănd merge la altar

Din jurăminte sfinte, un colier de har,

O clipă ce se leagă cu doua mari inele

Și două vieți în cerc aprind în ceruri stele.

Cu ramuri de finic bătănd la poarta vieții,

Și îngerii alături pe drumul tinereții,

Buchet de maci în flăcări, aprinși în asfințit

Să-ncununeze taina prin care v-ați unit.

Pentru Alexandru și Florina, cu toata dragostea

foto: Florina

Camelia Cristea

Scrisoare de rămas bun

Din pămant am fost făcut

Și’n pămant mă voi întoarce,

Ostenit de toate căte-am dus,

Vin să’mi pun tărănă peste trup,

Ca o pătură, cu care să’nvelesc

Trupul meu,  sleit și omenesc.

Dar voi lăsa sufletul să zboare

Către cerul luminat de soare

Cănd prea sfănta Ta chemare,

Îmi va fi izbăvitoare!

Scriu acum, o ultimă scrisoare.

Rănduri calde, dulce îmbrățișare.

Viața ca un vis, o lumănare,

Pălpăind în sfeșnicul stingher

Plec, acum la Tatal către cer !

Eu, cobor în gara cea stelară!

Ceasul din perete s-a oprit.

Veșnicia tainic, mi s-arată,

Timpul meu…,aici e pe sfărșit!

Să mă pomeniți în sfănta rugăciune

Să nu plăngeți că în grabă plec.

Mă asteptă Domnul să-mi aline

Rănile, ce rău mă chinuiesc !

Las cu voi, în amintire,

Zilele  însorite ce s-au dus

Și  Dragostea, liantul  ce unește

Lumea  de aici,  cu cea de sus !

În amintirea prietenelor mele dragi Viorica și Aritina, care au plecat  la Domnul!

Camelia Cristea

Aș vrea

Aș vrea ca din seninul clipei mele,

Să-ți dau și ție jumătate.

Să imparțim și zămbetul din soare

Și ploaia ce e’n lacrimi  revarsată.

Aș vrea să-ți dau și clipa de tăcere,

Ce picură a mir de vindecare

Pe rănile ce’s încă săngerănde

Și-apoi să-ți cer din nou iertare.

Aș vrea să-asculți viorile din mine,

Arcușul lor ce’n  vis se risipește

Și din troienele de gănduri

Să- alungi și iarna, ce mă viscolește...!

foto: sursa Internet

Camelia Cristea

Nu suntem singuri

Însingurați, dar niciodată singuri,

Trăim adesea pe-o lamă de cuțit,

Suntem cu toții scuturați de friguri,

În vremuri grele, ce le trăim aici.

În ape tulburi, pescuiesc mai marii,

Năvodul  scoate peștele mereu

Dar să  nu uite dănșii nici o clipa,

Că ne veghează însuși Dumnezeu.

E mare nepăsarea, subțire firul vieții

Și la un colt de drum, putem să ne oprim

Și-n plănsete de clopot, sfîrșim prin a ne duce,

În locul pe care, de aici ni-l pregătim.

Voi ce dețineți astăzi frăiele puterii,

Să nu uitați de semeni, de neam, și de pămănt,

Să faceți conștiinței, revizie morală,

Că altfel ne moare țara, ca frunza tremurănd.

foto: sursă Internet

Camelia Cristea

Ruga de noapte

Ruga mea din noapte, pare obosită

În genunchi se pune, brațul în amin,

Dragostea,  aprinde inima firavă

Trup și suflet Doamne, Ție mă închin !

Și adun cuvinte, picurănd cu ceară

Găndul care doare și apoi să-l cearnă,

Să ducă neghina în necunoscut,

Iar eu mai curată, crucea  să mi’o duc.

Foto Arthur Braginsky 1965 | Ucraina

Camelia Cristea

Mă apară

Mă apară de mine Doamne

Și dă’mi nectarul în cuvinte,

Iar în potirul vieții mele,

Să pun doar legăminte sfinte.

Și ia-mi furtunile din gănd

Oblonul nopții îl ridică,

De poticnelile de-acum,

Mă iartă Doamne, dar mi-e frică!

Iar din izvoare nesecate

Să curgă harul Tău prin mine,

În toamna vieții mele Doamne,

Să înflorească iarași crinii.

foto internet

Camelia Cristea

Eminescu nemuritor

Într-o liniște profundă

Cum i-a fost dorința sfântă

Stă la margine de mare

Eminescu și ascultă:

Glasul codrilor și valul

Care trece prea grăbit

Și privește cum copilul

Prin păduri s-a ratăcit...

Doar zburdalnic mititica

Își mai netezește părul,

Să alunge depărtarea

În care se-ascunde dorul.

Când sub trestia cea lină

Stau pe foile de mure...

Își tot spun povești cu patos...

El sărutul vrea să-i fure.

Iar când noaptea lin coboară

Și se sprijină pe luna,

Floarea albastră nu mai moare,

Eminescu o încunună.

Chiar de-n zbor trecut-au anii,

Poezia lui e vie

Ca o flacără nestinsă

Ce se scrie-n veșnicie.

foto internet

10.01.2014

Camelia Cristea

Toamna

M’aș face toamnă aurie,

Cu crengile la pămănt,

Legănată doar de vănt.

 Și aș pune lacrima,

Să ude grădina Ta.

Frunzele le'aș pune’n ie,

Dorul meu să nu mi’l știe....

Aș înmulți grănele

Și’aș umple hambarele!

În livezi gutui și pere

Aș umple cu drag panere.

Peste cămpuri auri,

Spicele le’aș înmulți !

Aș picta pi’un șevalet

Roua ce’a picat pe floare

Și i’a dat o sărutare,

Dimineața pe răcoare !

Sus în vărf de munte’aș sta.

În genunchi, eu m’aș ruga,

Pentru întreaga bogătie

Slavă să’ți aduc doar Ție !

foto internet

Camelia Cristea

La margine de drum

La margine de drum, căzut printre tălhari

Străin, pribeag, am fost și sunt și azi.

Și trec pe langa mine, un preot și’un levit

Dar un samaritean m’a luat și m’angrijit.

Te’ntreb creștine oare, pe căți ai ridicat

Cănd ai trecut în grabă, la munci și cumpărat ?

Pe căți căzuți în stradă, cu vorba’i alinat,

Sau o bucat de păine, celui flămănd ai dat ?

Ești ca tălharul oare și vrei să jefuiești,

Sau te’oprești din milă și rana oblojești ?

Ridică’l pe cel slab și du’i povara sa

Că v’a veni o vreme, cănd  plată tu vei lua.

 Oprește’te o clipă din iuresul de’acum

Și’ntinde măna ta, celui căzut în drum.

Alină suferința și măngăie smerit

Pe cel ce astazi povara l-a strivit.

Și nu lăsa să treacă, o clipă atăt măcar,

Ca ție să nu’ți pese de cel făra putere

Căzut între tălhari, fără a sa vrere.

Cănd rana’i vindecată și el căzutul 

Pe cale’i ridicat,

Îndreaptă și pe altul ce’n suferință a stat.

31.01.2013

foto internet

Camelia Cristea