Lumânări aprind speranța

Pe colacul împletit crește crucea răstignirii,

Dar Iisus cel înviat ne rescrie voia firii!

Cei plecați în alte lumii la ospățul regăsirii

O colivă îndulcită punem capăt uneltirii.

 

Bob de grâu pus în pământ se întoarce iar la viață

Pentru frați, surori, părinți o să vin-o dimineață!

Veșnica lor pomenire, vinul curge liniștit

Maica Sfântă și Iisus pentru noi au pătimit.

 

Lacrimi, dorul îl alină până-n cilpa revederii,

Cei plecați în alte lumii să nu-i dăm nicicând uitării!

În colacul împletit, crește crucea ristignirii

Dar Iisus cel înviat ne rescrie voia firii!

 

Lumânări aprind speranța că în lumea de apoi

Ne vom întâlni cu toți, pentru vremurile noi!

Raiul sfânt să fie casă pentru suflet obosit

Să uităm că-n asta lume, am trăit și pătimit...

foto sursa internet

Camelia Cristea

Ne vedem din întâmplare…

Ne vedem din întâmplare pe aleea cu castani,

Unde au rămas imagini cu ai tinereții ani….

Glasurile cristaline sunt aievea, nu ecou,

După ani și ani de zile, noi de revedem din nou….

 

Ghioceii prinși în păr, aduc iarna mai aproape,

Ochii plânși de atâta dor, ascund râuri iar sub pleoape,

Doar tăcerea… din cuvinte ne trădează în final…

Timpul curge în clepsidră ca nisip…fenomenal.

 

În priviri ascundem jarul care încă e aprins,

Cum să prinzi nemărginirea, care parcă ne-a atins?…

Oare poți lăsa în urmă, nopți de veghe căpătâi?

Ridicări din hăul bolii și cuvântul cel dintâi?

 

Poți cuprinde în cuvinte, disperarea și iubirea,

Depărtarea ce stă scrisă printre cărți cu e menirea?

Ridicarea și căderea într-un pumn de lacrimi grele….

Și lumina ce apare la fereastra zilei mele?

 

Poți cuprinde în cuvinte, ani și ani trecuți prin sită?

Uneltirea împărțită ce și-acum mă mai irită?

Piatra ce-a lovit obrazul și-a fugit în lumea ei

Unde totul pare roz, cum se întâmplă la atei…

 

Ne vedem din întâmplare pe aleea cu castani

Unde  înfloresc imagini cu ai tinereții ani….

Doi copii încă aleargă, viața să o ia în piept…

Azi privesc cu nostalgie, om matur și înțelept!

 

Ne vedem din întâmplare pe aleea cu castani

 

 

11.10.2023

 

foto sursa internet

Camelia Cristea

Marea învolburată...

 

 

Marea este  învolburată, pescărușii toți în zbor,

Lebăda în tânguire cântă parcă mai ușor…

Norii grei își poartă plumbul de durere către cer

Într-o ruga nesfârșită, în iubire eu mai sper!

 

Firul vieții rău se frânge, pe o lamă de cuțit

Doar privesc cu neputință și mă simt atât de mic…

Cerul clocotește parcă de atâta tevatură

S-a pierdut ușor iubirea, se vorbește mult cu ură…

 

Viața umblă-n labirint, căutând parc-o ieșire

Dumnezeu ne este alături să ne revenim în fire!

Sensul vieții e iubirea și lumina ce se vrea

Să-nflorească-n casa mare, liniștită să mai stea!

 

Pune-ți sabia în teacă să înflorească iarăși pomul

Azi pamantu-i mai sărac, dacă nu-l lucrează omul!

Pruncii toți plecați prin lume vor în casa părintească

Unde liniștea-i de veghe și iubirea strămoșească!

 foto sursa internet

 

Camelia Cristea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îngerașul

 

 

Doi copii spun “Îngerașul”, înainte de culcare,

Printr-un ochi de geam mirată, luna iute iar apare

Și privește cum pe-o rază, rugăciunea se înălță,

Moșul Ene prea grăbit a pus mâna sus pe clanță...

 

Murmur fin ca de izvor curge sfânta rugăciune

Ochi albaștrii luminoși, vor să vadă o minune!

Copilași cu chip de înger, cerul clipei îl despică

În acesta mângâiere, eu mă simt atât de mică...

 

Se topește ca și gheața toată truda, oboseala,

Somnul pe o scară vine și alungă iute smoală.

Îngerii din cer veghează pe copiii luminosi

Să rămână-n suflet tineri, simpli, dar și credincioși!

18.01.2023

 

Poem dedicat Alexiei Teodora si David Andrei

 

Camelia Cristea

 

 

 

https://www.youtube.com/watch?v=_sfs0VMvspY

 https://www.youtube.com/watch?v=_sfs0VMvspY

Cer și pământ!

Marea în zbucium se trece albastră,

Cerul coboară în liniștea noastră,

Doar pescăruși înaltă în zbor

Gândul și ruga, un călător!

 

Valuri se trec peste ruine,

Soarele intră în mare spre tine,

Albastru coboară în infinit

Ziua pe stânci iar s-a pitit!

 

Clipe și ceasuri petrec peste mare,

Pe țărm mai rămâne o undă de sare

Cerul și marea se contopesc

E vremea când ele se mai iubesc!

 

Catargul se înaltă în infinit

Pare firav un fir de nisip,

Liniștea umblă pe țărmuri hai- hui,

Ziua își pune haina în cui!

 

Noaptea își lasă ușor pelerina

Se crede că este încă regina,

Stele își prinde în părul tăciune

S-o vadă și omul ce umblă prin lume!

 

Luna rotundă aprinde tot cerul

Să se înțeleagă care-i misterul,

Liniștea cade în somnul adânc

Toate-s unite cer și pământ!

 25.04.2023

foto sursa internet

 

Camelia Cristea

 

În biserica micuță

 

În biserica micuță unde liniștea veghează

Rugăciunea-și face casă și rămâne veșnic trează!

Pelerini trecuți prin multe se opresc din drumul lor

Și se roagă la Măicuța să îi apere de rău.

Vin părinți cu doruri grele și îngenunche la icoană,

Maică Sfântă le ajută și mai vindecă o rană.

Uni-și plâng cu amar păcatul și durerea sufletească

Ar vrea timp și înțelepciune să învețe să trăiască!

Gârboviți, sleiți și singuri, tremurând și înfrigurați

Mulți bătrâni în straie grele car poveri și pe mulți frați!

Nu se plâng și nu cer nici milă, doar pomană uneori

În priviri le vezi durerea și atunci te trec fiori…

Tineri mulți cu drag de viață vin și cer o minte bună,

Soartă binecuvântă și Măicuța-i încunună.

Își aduc apoi și pruncii, ce lumină și candoare

Fiecare om să poarte-n dreptul inimii, o floare!

Dintr-o strană a tăcerii psalmi de mulțumiri răsună

Pentru toată dărnicia, lumea asta fie bună!

Să mai crească grâu pe câmp și lumină în ferestră

Tot creștinul să învețe, iubire să dăruiască!

foto sursa internet

Camelia Cristea

Iartă necredinței mele

 

Iartă necredinței mele

Iartă necredinței mele spun și eu o păcătoasă

Vreau să dau ca mărturie că viață e frumoasă!

Chiar de boala te doboară în cămașa ei de spini,

Cu răbdare și nădejde la icoană te închini!

Domnul slavei și-al iubirii are planuri pentru toți,

Când esti la pământ și singur, și la capăt n-o mai scoți...

Cu o mână nevăzută te ridică, îți dă apă,

De necaz și suferință, cu iubire El te scapă!

Iartă necredinței mele!... spun și eu o păcătoasă,

Viața poate fi o rană vie, dar e caldă și frumoasă!

Orbul prins în mine vede că lumina e putere,

Toate trec și noi ne trecem, cu a Ta prea Sfântă vrere!

Chiar de uneori în viață, clipele ne par ca veacuri,

Domnul milei și-al iubirii are pentru fiecare leacuri.

Când nu poți să treci de tine și de mare-ți neputință

Roagă-te smerit în taină – Doamne dă-mi și pocăință!

Iartă necredinței mele!... spun și eu o păcătoasă,

Cerul pe pământ coboară și e viața mai frumoasă

Pe o scară nevăzută mă ridici din mine iar

În genunchi de pocăință simt cum vine al Tău har!

Simt cu marea nevăzută despărțită e în două,

Cum îmi dai încă o șansă, pentru viața asta nouă

Și mă îmbraci în haină sfântă, primenită la botez

Să ridic măcar privirea? -Doamne, încă nu cutez!

Să trăiesc încă o viață și nu cred c-aș fi în stare

Mulțumire să-ți aduc, pentru viața, pentru soare,

Pentru tot Cuvântul sfânt ce se scrie-n poezie,

Îndurarea Ta o simt, pentru mine este vie!

foto sursa internet

Camelia Cristea

Cer și pământ!

Marea în zbucium se trece albastră,

Cerul coboară în liniștea noastră,

Doar pescăruși înaltă în zbor

Gândul și ruga, un călător!

Valuri se trec peste ruine

Soarele intră în mare spre tine,

Albastru coboară în infinit

Ziua pe stânci iar s-a pitit!

Clipe și ceasuri petrec peste mare,

Pe țărm mai rămâne o undă de sare

Cerul și marea se contopesc

E vremea când ele se mai iubesc!

Catargul se înaltă în infinit

Pare firav un fir de nisip,

Liniștea umblă pe țărmuri hai- hui,

Ziua își pune haina în cui!

Noapte își lasă ușor pelerina

Se crede că este încă regina,

Stele își prinde în părul tăciune

S-o vadă și omul ce umblă prin lume!

Luna rotundă aprinde tot cerul

Să se înțeleagă care-i misterul,

Liniștea cade în somnul adânc

Toate-s unite cer și pământ!

foto sursa internet

Camelia Cristea

Gârbova femeie...

 

Gârbova femeie trece c-o prescură în batistă,

La altar duce pomelnic și o rugă optimistă.

Într-un colț de ochi bătrâna, poartă-o lacrimă beteagă

-Doamne eu te rog smerită să rămân de vrei întreagă!

Că sunt singură prin vremi, doar Măicuța e cu mine,

Pruncul meu îl tot aștept, că-i târziu, dar tot nu vine…

A plecat prin țări străine să culeagă diamante,

Eu te rog în rugăciune să văd cerurile înalte.

Să ai grijă de copiii, că se pierd în griji de multe

Și-au uitat sărmanii iar... de Tine să mai asculte!

Nu-i certa cu glasul aspru, poate își revin în fire,

Viața asta-i trecătoare, ca un fir... tare subțire.

Gârbova femeie trece c-o prescură în batistă,

La altar lasă pomelnic și o rugă optimistă!

Doamne-Ți mulțumesc de toate și te rog nu mă uită!

Sunt de veghe aici în strană, chiar lângă icoana Ta!

Aprilie 2023

foto sursa internet

Camelia Cristea

La o margine de timp

 

La o margine de timp, clipa tainic se grăbește

Să dea rodul cel dorit pentru cel mai trudește.

Ars de soare și de vânt, glodul tot se modelează,

Grâul bun să-și ia avânt într-o pită se visează.

Un Manole legendar, din ruine mai clădește

Strigă Ana dintr-un zid, sufletul se perpelește.

În biserica bătrână bate clopot pentru ei,

Doar prin jertfă și iubire mai scăpăm de farisei…

Nici Vrâncioaia nu se lasă cu nimica mai prejos,

Toți feciorii duși la oaste pentru țară cu folos!

Munții toți dau mărturie că vrașmașu-i alungat,

Dar pământul țării noastre parcă este mai sărac...

Mulți plecați în pribegie caută mărgăritar,

Casele în părăsire plâng și ele cu amar!

Dorul a rămas orfan și se tânguie mereu...

Cu o sfântă mângâiere-l liniștește Dumnezeu.

Mărăcinii bat în soare, cresc la voia întâmplării,

Pe părinții îmbătrâniți pruncii lor i-au dat uitării!

Cumpăna de la fântână scârțâie bătută-n vânt

Ulița-i tot mai pustie, nu se-aude un cuvânt…

La o margine de timp, clipa tainic se grăbește

Să dea rodul cel dorit pentru cel ce mai trudește.

Ars de soare și de vânt, glodul tot se modelează

Grâul bun să-și ia avânt într-o pită se visează.

foto sursa internet

Camelia Cristea

Bucurie sfântă

Simt miros de pită, sunt din nouă Acasă!

Mama din fuior toarce în lumină,

Prispa cea înaltă pe un colț de cer

I-a primit pe cei ce n-au nicio vină!

Bunii mei bătrâni apar din icoană,

Chiar și busuiocul s-a pornit a plânge

Inima îmi bate într-un ritm alert,

Gândul revederii strașnic mă tot strânge.

Nucul aplecat străjuește poarta,

Umbra lui înalță încă amintiri,

Un copil aleargă în via ce -i coaptă

Umple un paner fără poticniri…

Sub gutui un scaun caută odihnă,

Ostenit de truda pusă la cules,

În butoi licoarea curge rubiniul

Să îl gust pios astăzi am ales.

Până și dovleacul perpelit pe spate

Caută să pară cât mai jovial

Știind că plăcinta, rumenă, gustoasă,

O să-i dea răsplată, toamna, la final…

Multe crizanteme, ciufulite toate

Dau bineței zilei și bunicii dragi

Stau pe rânduri dese, în culori multiple

Vor să ducă vestea, se cred niște magi…

Câtă bucurie mai încape oare

Într-o amintire plină de culori,

Gustul bun al pâinii, Mama cea duioasă,

Peste toate astea mă trec dulci fiori.

Sub icoana mare am pus un ștergar,

Lacrima tăcerii în el fie prinsă

Și mă rog în taină, pentru ei, cei dragi,

Bucuria asta să rămână sfântă!

foto sursa internet

Camelia Cristea