Mărgăritare

 

 

Doamne!... nu mă judeca prea aspru

C-am căzut de mii de ori,

Numai gândul întâlnirii

Și îmi dă mii de fiori!

 

Doamne,… nu mă judeca prea aspru,

Că sunt fiul rătăcit,

Dar când foamea mă apasă

Acasă mă întorc smerit!

 

Doamne, nu mă judeca prea aspru

Că sunt vameș peste vremi

Și cu mila-Ți nesfârșită

La Tine mereu mă chemi!

 

Doamne, nu mă judeca prea aspru

Că-s lepros, căzut și surd

Și Cuvântul sfânt, de taină

Nu- nțeleg și nu-l aud….

 

Doamne, nu mă judeca prea aspru

Că-s prea mândru și prea snob

Și-n hățișul vieții mele

Am pus noduri peste nod!

 

Doamne, nu mă judeca prea aspru

Că am inima de piatră…

Dar din marea neputință

Tu mă cheamă și mă iartă!

 

Doamne, nu mă judeca  prea aspru

C-am venit să-Ți cer iertare

Îți aduc un pumn de lacrimi,

Tu să-l faci mărgăritare!

 

Doamne, nu mă judeca prea aspru!

 

10.04.2025

Camelia Cristea

 

 

 

 

Vameșul ...

 

 

Vameșul Zaheu se înalță peste el, în sicomor

Să îl vadă din mulțime pe Iisus izbăvitor!

Nu se teme să îi spună că întoarce împătrit

Celui care i-a luat puținul… și așa l-a păcălit!

 

Pocăința lui e simplă și curajul pe măsură,

Din prea multă Lui iubire, Iisus, iarăși se îndură

Intră-n casa unui vameș și cu el șade la masă,

Mila Domnului e mare și în noi își face casă!

 

Astăzi, Vameșul Zaheu s-a înfipt adânc în lume,

Numai Bunul Dumnezeu poate face o minune

Cocoțat pe cărți și trepte pune dări și biruri grele,

Omul simplu se înconvoaie peste vremurile rele!

 

Nu mai are conștiință și curaj să-și spună vina,

Cu onoruri și cu surle își îngrașă iar rutina.

Cel de rând, trecut prin sită, uneori și tăvălug

Trage cum știe mai bine, la căruță sau la plug…

 

Vameșul Zaheu se pare, nu mai poate fi smerit,

În copacul neputinței prea adânc el s-a înfipt

Pe Hristos nu-l mai primește astăzi în palatul său

Pune totul la îndoială, până și pe Dumnezeu.

 

 

 foto sursa internet

 

Camelia Cristea

Vindecare

 

 

 Vindecă leproșii, cei zece te roagă,

Unul se întoarce, nu mai are grabă!

La pământ se pleacă și îți mulțumește,

Îngerul de pază, îl povățuiește!

 

Vindecă durerea ce-a crescut în noi

Și ne scoate Sfinte din aste nevoi,

Flacăra credinței astăzi o întețește,

Inima curată, în ea te primește!

 

Cerne peste lume duh de împăcare,

În ruga noi cerem să ne dai răbdare,

Minte luminată și pasul curat,

Gândul primenit și netulburat!

 

Pentru ficare dar și har Părinte,

Ne plecăm sfios și cu luare aminte

Dreapta sărutăm și îți mulțumim

Bucuria sfântă curați s-o primim!

 

 

foto sursa internet

 

Camelia Cristea

Mulțumesc

Pe coji de nucă, sufletul veghează

În încercări de-a pururi să fiu trează

Cu mine să mă lupt și să răzbesc

Prin tot hățișul vieții pământesc.

 

Răspunsuri să găsesc la întrebări

Și-n neputinți, urscuș cu multe scări.

O flacăra să ardă neîncetat,

De bola asta să fiu vindecat!

 

Pământul reavan iarăși să rodească

Și-n mine, pacea sfântă  înflorescă,

Credința să îmi fie casă, temelie,

În vremuri aspre, mare bucurie!

 

Din Mulțumesc să fac un așternut,

Cu râvnă și iubire să fie el țesut

Și-n fiecare clipă, ce mi-a mai fost dată,

Ca Lazăr înviat, să fiu iar împăcată!

 

foto sursa internet

  Camelia Cristea

 

Firul de nădejde

Iartă necredinței mele, azi te rog!

Viața ce-i strivită eu  o las zălog,

Nu am bogății, aur și palate,

Doar nădejdea-n Tine și un singur frate…

 

Mulți mi-au fost alături când îmi era bine,

Azi când este greu, nu mai știu de mine…

Capul îl întorc, sau privesc cu ură,

Te rog să ne dai o bună măsură!

 

Lacrimi grele curg, dintr-o rădăcină

Să spele păcatul și a noastră vină,

În genunchiul minții mă cobor și strig…

Chiar de e torid… simt că-mi este frig!

 

Am trecut prin foc, am trecut prin boală,

Mâna mi-ai intis și-a strigat:-Hai scoală!

Zdrentuit și singur, ros de amănunte

M-am pierdut în lume, prin grija de multe!

 

Bat cu suferință astăzi într-un zid

Cad și mă ridic, e atât de frig…

Strig ca Petru iarăși, mâna să îmi dai

Firul de nădejde și un colț de rai!

 

01.09.2024

foto sursa internet

Camelia Cristea

 

 

 

 

 

 

 

Omul mic și omul Mare….

 

Pe un drum bătut de piatră,

Cu hățișuri, noduros,

Urcă omul mic și duce

Salba vieții lui Hristos!

 

Omul Mare, tot cu surle

Se coboară spre pământ…

Unde daruri, fel de fel,

Îi mai fac înc-un veșmânt…

 

La rascucea unor drumuri

Harazite de Hristos,

Se  întâlnesc din “întâmplare”,

Oamenii …să-și ia folos…

 

Unul tace și ascultă,

N-are ochi și n-are gură,

Doar cu inima privește

Viața la o cotitură!

 

Cel fălos, cu ochi de carne,

În porfiră îmbrăcat

Se sfădește și aclamă

Că e fără de păcat…

---------------------------------

Un șuvoi de lacrimi arse

Dau năvală chiar din piept

E firesc ca-n lumea asta

Să te crezi cinstit și drept?

 

Cu un deget al rușinii

Să-l arăți pe al tău frate,

Când în marea neputință

Chinuit, el se tot zbate?

 

E firesc să duci ofrandă

Zilei în risipa ei,…

Când din Inima- Potir

Viață sfântă poți să iei?

Pe un drum bătut de vremuri

Biciuit de vânt și ploi

Trec așa la “întâmplare”…

Oameni buni și oameni răi…

 

21.04.2024

foto sursa internet

 

 Camelia Cristea

 

 

 

 

Lumânări aprind speranța

Pe colacul împletit crește crucea răstignirii,

Dar Iisus cel înviat ne rescrie voia firii!

Cei plecați în alte lumii la ospățul regăsirii

O colivă îndulcită punem capăt uneltirii.

 

Bob de grâu pus în pământ se întoarce iar la viață

Pentru frați, surori, părinți o să vin-o dimineață!

Veșnica lor pomenire, vinul curge liniștit

Maica Sfântă și Iisus pentru noi au pătimit.

 

Lacrimi, dorul îl alină până-n cilpa revederii,

Cei plecați în alte lumii să nu-i dăm nicicând uitării!

În colacul împletit, crește crucea ristignirii

Dar Iisus cel înviat ne rescrie voia firii!

 

Lumânări aprind speranța că în lumea de apoi

Ne vom întâlni cu toți, pentru vremurile noi!

Raiul sfânt să fie casă pentru suflet obosit

Să uităm că-n asta lume, am trăit și pătimit...

foto sursa internet

Camelia Cristea