Firul de nădejde

Iartă necredinței mele, azi te rog!

Viața ce-i strivită eu  o las zălog,

Nu am bogății, aur și palate,

Doar nădejdea-n Tine și un singur frate…

 

Mulți mi-au fost alături când îmi era bine,

Azi când este greu, nu mai știu de mine…

Capul îl întorc, sau privesc cu ură,

Te rog să ne dai o bună măsură!

 

Lacrimi grele curg, dintr-o rădăcină

Să spele păcatul și a noastră vină,

În genunchiul minții mă cobor și strig…

Chiar de e torid… simt că-mi este frig!

 

Am trecut prin foc, am trecut prin boală,

Mâna mi-ai intis și-a strigat:-Hai scoală!

Zdrentuit și singur, ros de amănunte

M-am pierdut în lume, prin grija de multe!

 

Bat cu suferință astăzi într-un zid

Cad și mă ridic, e atât de frig…

Strig ca Petru iarăși, mâna să îmi dai

Firul de nădejde și un colț de rai!

 

01.09.2024

foto sursa internet

Camelia Cristea

 

 

 

 

 

 

 

Omul mic și omul Mare….

 

Pe un drum bătut de piatră,

Cu hățișuri, noduros,

Urcă omul mic și duce

Salba vieții lui Hristos!

 

Omul Mare, tot cu surle

Se coboară spre pământ…

Unde daruri, fel de fel,

Îi mai fac înc-un veșmânt…

 

La rascucea unor drumuri

Harazite de Hristos,

Se  întâlnesc din “întâmplare”,

Oamenii …să-și ia folos…

 

Unul tace și ascultă,

N-are ochi și n-are gură,

Doar cu inima privește

Viața la o cotitură!

 

Cel fălos, cu ochi de carne,

În porfiră îmbrăcat

Se sfădește și aclamă

Că e fără de păcat…

---------------------------------

Un șuvoi de lacrimi arse

Dau năvală chiar din piept

E firesc ca-n lumea asta

Să te crezi cinstit și drept?

 

Cu un deget al rușinii

Să-l arăți pe al tău frate,

Când în marea neputință

Chinuit, el se tot zbate?

 

E firesc să duci ofrandă

Zilei în risipa ei,…

Când din Inima- Potir

Viață sfântă poți să iei?

Pe un drum bătut de vremuri

Biciuit de vânt și ploi

Trec așa la “întâmplare”…

Oameni buni și oameni răi…

 

21.04.2024

foto sursa internet

 

 Camelia Cristea

 

 

 

 

Lumânări aprind speranța

Pe colacul împletit crește crucea răstignirii,

Dar Iisus cel înviat ne rescrie voia firii!

Cei plecați în alte lumii la ospățul regăsirii

O colivă îndulcită punem capăt uneltirii.

 

Bob de grâu pus în pământ se întoarce iar la viață

Pentru frați, surori, părinți o să vin-o dimineață!

Veșnica lor pomenire, vinul curge liniștit

Maica Sfântă și Iisus pentru noi au pătimit.

 

Lacrimi, dorul îl alină până-n cilpa revederii,

Cei plecați în alte lumii să nu-i dăm nicicând uitării!

În colacul împletit, crește crucea ristignirii

Dar Iisus cel înviat ne rescrie voia firii!

 

Lumânări aprind speranța că în lumea de apoi

Ne vom întâlni cu toți, pentru vremurile noi!

Raiul sfânt să fie casă pentru suflet obosit

Să uităm că-n asta lume, am trăit și pătimit...

foto sursa internet

Camelia Cristea

Ne vedem din întâmplare…

Ne vedem din întâmplare pe aleea cu castani,

Unde au rămas imagini cu ai tinereții ani….

Glasurile cristaline sunt aievea, nu ecou,

După ani și ani de zile, noi de revedem din nou….

 

Ghioceii prinși în păr, aduc iarna mai aproape,

Ochii plânși de atâta dor, ascund râuri iar sub pleoape,

Doar tăcerea… din cuvinte ne trădează în final…

Timpul curge în clepsidră ca nisip…fenomenal.

 

În priviri ascundem jarul care încă e aprins,

Cum să prinzi nemărginirea, care parcă ne-a atins?…

Oare poți lăsa în urmă, nopți de veghe căpătâi?

Ridicări din hăul bolii și cuvântul cel dintâi?

 

Poți cuprinde în cuvinte, disperarea și iubirea,

Depărtarea ce stă scrisă printre cărți cu e menirea?

Ridicarea și căderea într-un pumn de lacrimi grele….

Și lumina ce apare la fereastra zilei mele?

 

Poți cuprinde în cuvinte, ani și ani trecuți prin sită?

Uneltirea împărțită ce și-acum mă mai irită?

Piatra ce-a lovit obrazul și-a fugit în lumea ei

Unde totul pare roz, cum se întâmplă la atei…

 

Ne vedem din întâmplare pe aleea cu castani

Unde  înfloresc imagini cu ai tinereții ani….

Doi copii încă aleargă, viața să o ia în piept…

Azi privesc cu nostalgie, om matur și înțelept!

 

Ne vedem din întâmplare pe aleea cu castani

 

 

11.10.2023

 

foto sursa internet

Camelia Cristea

Marea învolburată...

 

 

Marea este  învolburată, pescărușii toți în zbor,

Lebăda în tânguire cântă parcă mai ușor…

Norii grei își poartă plumbul de durere către cer

Într-o ruga nesfârșită, în iubire eu mai sper!

 

Firul vieții rău se frânge, pe o lamă de cuțit

Doar privesc cu neputință și mă simt atât de mic…

Cerul clocotește parcă de atâta tevatură

S-a pierdut ușor iubirea, se vorbește mult cu ură…

 

Viața umblă-n labirint, căutând parc-o ieșire

Dumnezeu ne este alături să ne revenim în fire!

Sensul vieții e iubirea și lumina ce se vrea

Să-nflorească-n casa mare, liniștită să mai stea!

 

Pune-ți sabia în teacă să înflorească iarăși pomul

Azi pamantu-i mai sărac, dacă nu-l lucrează omul!

Pruncii toți plecați prin lume vor în casa părintească

Unde liniștea-i de veghe și iubirea strămoșească!

 foto sursa internet

 

Camelia Cristea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îngerașul

 

 

Doi copii spun “Îngerașul”, înainte de culcare,

Printr-un ochi de geam mirată, luna iute iar apare

Și privește cum pe-o rază, rugăciunea se înălță,

Moșul Ene prea grăbit a pus mâna sus pe clanță...

 

Murmur fin ca de izvor curge sfânta rugăciune

Ochi albaștrii luminoși, vor să vadă o minune!

Copilași cu chip de înger, cerul clipei îl despică

În acesta mângâiere, eu mă simt atât de mică...

 

Se topește ca și gheața toată truda, oboseala,

Somnul pe o scară vine și alungă iute smoală.

Îngerii din cer veghează pe copiii luminosi

Să rămână-n suflet tineri, simpli, dar și credincioși!

18.01.2023

 

Poem dedicat Alexiei Teodora si David Andrei

 

Camelia Cristea

 

 

 

https://www.youtube.com/watch?v=_sfs0VMvspY

 https://www.youtube.com/watch?v=_sfs0VMvspY