joi, 6 martie 2014

Trezirea



De pe cupola lumii adesea am privit
Și am crezut că în viață tot ce am primit,
A fost ca o rasplată ce mi s-a cuvenit,
Neănțelegănd,  că Tatăl, El mi-a dăruit.

Copil pribeag prin vremuri de amăgiri si rele,
Ce amară e trezirea în noaptea fară stele.
Am vrut să beau nectarul, din cupa fericirii
Și să visez aievea la clipa nemuririi.

Deșărtăciuni, în lume adesea am întălnit
Și azi mă-ntorc la Tatăl, de toate istovit
Și-l rog ca să mă ierte, de clipele pierdute,
De vorbele deșarte și păcatele făcute.

În jertfa de cuvinte, pun lacrimă fierbinte
Tălharul de pe cruce, în minte mi se aduce
Aș vrea nădejdea lui să capăt de vei vrea
Și spun smerit Părinte, în toate voia Ta.

foto internet
Camelia Cristea



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu