Când
vuiește iarna, cerul se deșiră
în mii
de steluțe, îngerii se miră
Neaua
înaltă case, uneori palate
Cresc în
geamuri flori ce-s nevinovate.
Se albesc
ogoare, pomi și brazii toți
Rar mai
ies vecinii seara pe la porți,
Lacul
înghețat tremură sub stele
Prinsă
între rânduri privesc și la ele...
Un bătrân
coboară noaptea pe un horn,
Toți
copii noștrii sunt cuprinși de somn,
Moșul
Ene șade lângă geana lor,
Cu
povești frumoase scăldate de dor....
Dintr-un
sac ce-i plin iese o păpușă,
Are nasul
cârn și e jucăușă,
Un coșar
își trage scara pe o parte,
De o
treaptă șchioapă s-a lipit o carte...
Un soldat
și-ndreaptă repede ținuta
Și
în păși grăbiți scoate și reduta,
Toba încă
bate simplu adunarea,
Sub o
creangă verde au făcut cărarea...
Avionul
roșu survolează casa
Decolează-n
trombă, chiar unde e masa,
Când
pe-o geană mică picură lumină
O mânuță
caldă poate c-o să vină...
Sacul e
golit Moșul grabnic pleacă
Poate pe
la anul are să mai treacă
Daruri să
aducă celor ce-l iubesc
Și-n
colinde sfinte și de El vorbesc!
Când
vuiește iarna, cerul se deșiră
În
mii de steluțe, îngerii se miră
Crini-și
ning petala albă peste noi
Clipa
asta pură s-o luăm înapoi...
foto sursa internet
03 decembrie 2015
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu