Un
singur dor poetul
A
mai avut de spus...
La
marginea pădurii,
Prin
codrii și l-a dus.
La
țărmul nesfârșirii...
Își
odihnește pasul,
Prin
corul sfânt de îngerii
Îi
auzim chiar glasul.
Poetul
nemuririi
A
spus în versul sfânt,
Că-n
ceruri are-o Mamă
Și
una pe pământ!
În
clipele de taină
Se
tot ruga la ea
Să
își reverse milă
Și
peste țară sa.
Un
singur dor poetul
A
mai avut de dus,
La
țărmul din cuvinte,
O
ancoră a pus!...
Și
a sperat ca lumea,
Din
cercul cel mai strâmt
Să
iasă în lumină,
Dar
nu cu pasul frânt!
Poetul
nemuririi,
Mai
arde prin cuvinte
Chiar
de-i plecat în ceruri
Acum
la cele sfinte.
El
dăinuie-n poemul
Lăsat
ca testament,
Români
să nu-l uităm
Acesta-i
argument!
13.01.2018
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu