Peste vele ridicate și catargele de timp
Tata scrie-n iarna vieții, despre albul anotimp.
Amintirile înaltă un tezaur până sus
Unde cei de suflet grabnic au plecat pân la Isus.
Are vorba mai domoală și privirea tot senină
De cei nou și mai curat, mai întreabă și se miră!
Pașii grei își poartă straiul gârbovit în suferință
Nu se plânge, doar de rogâ să mai crescă în credință.
Doruri multe adunate îi țin zilele în strai,
Când se crapă dimineața, vin grăbite în alai.
Raza soarelui răsare în căsuța încă plină
De atâta așteptare, și ferestra e senină...
Clipa trece gârbovită în baston și-n amintiri,
Speră că într-o zi senină vor veni și ai lui copii
Să împartă bucuria, de a umple iarăși casa,
Mama grabnic ar veni să întindă mare, masa!
Povestește de vapoare și de cerul azuriu
Au fost și vor rămâne, marea lui iubire, știu!
Dunărea curge bătrână și cu visul lui odată
În vapoare de lumină stă și-acum îmbrăcată.
Îmi arată într-o ramă, tânăr chipeș și frumos
Ce purta pe brațe casa, puternic și drăgăstos.
Pe un umăr ducea cerul și pe altul al lui copii
Tinerețea prea grăbită și-a pus straiele în cui.
Îl întreb de suferință și de timpul dureros,
Îmi vorbește de credință și de domn Isus Cristos.
Am să plec și eu odată, mă așteaptă acolo sus
Mama, tata, frați, surori, drumu-I lung și greu de dus.
Peste vele ridicate și catargele de timp
Tata scrie-n iarna vieții, despre albul anotimp,
Curge Dunărea bătrână și vapoarele cu ea…
Amintirea se tot scrie, tineretea se mai vrea…
27.01.2020
foto sutsa internet
Camelia Cristea
