Ţi-aş da

Ţi-aş da pământul tot de sub picioare,

Să înflorească ghiocei pe unde treci

Şi busuiocul să se plece înspre tine

Să-ţi mângâie apusurile reci.

Ţi-aş da căuşul palmei să bei apă

Să stingă setea de tăceri şi dor,

Iar frunţii tale îngândurate,

I-aş şterge toate cutele uşor.

Ţi-aş da răspuns, la orişice întrebare

Iar caii i-aş opri din tropăit...,

În fiecare zi ţi-aş da scrisoare...

Să ştii că visul meu s-a împlinit...

03.06.2014

foto internet

Camelia Cristea

O lumânare

Pe clape-dor, scriu simfonii de suflet,

În lacrima din ploaie mă topesc,

Șotronu-l joc la fel ca la-nceputuri

Și-ntr-un cauș de gând mai poposesc.

În zori mă prind cu îngerii de mână

Mă poartă toți pe aripi de cuvânt,

Am razele de soare la îndemână

Și scriu cu ele rugăciuni fierbinți.

Nu mă opresc din vise niciodată,

De m-aș opri cred c-aș muri pe loc...,

Pe crengi de nuc sunt legănată,

Cu floarea de cais încă mă joc.

Am învățat să - ascult tăceri

Sunt râuri mici, ce-aduc a bucurie,

În cimitire am îngropat dureri

Și ard firav, o lumânare vie...

21.06.2014

foto internet

Camelia Cristea

Sărbătoare

Pune dorul în cătuşe, eu de el să n-am habar

Şi regretelor tardive, un bilet spre alt hotar...,

Pune albul tot în mine, doar în crini să înfloresc

Şi-n ninsorile din rai, dimineaţă să-mi găsesc.

Pune flacăra să ardă şi în inimă de piatră

Firul ierbii să îl simtă, toamna mea prin ea să treacă.

Pune cerul tot în mine, şi-n bujori obraji de fată

Din izvor cu apă vie, să mai beau şi eu odată.

Pune ploia să ne spele de păcate şi de ură,

În iubire Tu ne îmbracă, răutăţii doar cenzură!

Pune miere în cuvinte, rănile să vindece,

Şi albinelor ca hrană. dă-le din bogata mană.

Pune busuioc în case, alinări în rugăciune,

Să ne lepădam de rele, să trecem curaţi prin lume.

Aripi viselor frumoase, primăveri cu tei în floare,

Să facem altare-n suflet şi din viaţă sărbătoare!

• http://confluente.ro/Camelia_cristea_1404228320.html

foto internet

Camelia Cristea

Vatra

Am aprins în vatră focul, frigul a intrat în oase,

Doar bătrâni neputincioși, azi mai bântuie prin case.

Au plecat în lumea mare, toți copii să muncească,

Nu mai este loc acasă, plânge glia strămoșească.

Toți ciocoii vechi și noi, ne dezbină și ne mint!

Ei n-au frică de iubire, ei n-au frică de cuvânt!

Ana lui Manole țipă, jertfa-n ceruri o ridică.

Lumânarea stă aprinsă, pentru țară și credință.

Dau cu pietrele în viață, ura a ajuns povață,

Axele s-au inversat, răul este împărat!

Veți plăti voi la final, sfârșitul este fatal...,

Dar poate mai este vreme..., să vă lepădați de rele!

foto Mircea Bezergheanu

Camelia Cristea

Divan

S-au adunat boierii în divan

Şi vor să pună zborul sub cenzură,

Prea multe sfere luminoase,

Pe cerul lor brăzdat doar de furtună.

Pecetluiesc cu vorbe de ocară

Şi firul îl despică chiar în şapte,

Pământul s-a uscat în bătătură

Şi ziua asta, s-a trecut în noapte!

Lumina nu se pune sub obroc

Atunci când dai o simplă semnătură...,

Cuvintele sunt viaţă dintr-un foc

Şi nicidecum teren ce-i plin de zgură...

foto internet

Camelia Cristea

M-am logodit

M-am logodit cu verdele pădurii,

Pe frunze capul uneori mi-l plec,

Învăț să dau curaj rostirii

Să las frumos pe unde trec.

Copacii toți îmi sunt alături

Pe vreme bună și furtuni,

Am prins în zbor un stol de fluturi

Și i-am rugat să-mi fie nuni!

Cu fir de rouă țesem haina,

Altarul îl străjuim cu rugi,

Te-am prins de braț, cu a mea iubire

Nu cred că poți acum să fugi.

Culorile se strâng în coșuri,

Brândușele - au pavat alei,

Solistele fac vocalize,

Ascultă-ți inima de vrei.

Cuprinde-n cerul tău seninul,

Măcar un petec, un crâmpei,

M-am logodit doar cu pădurea...

De azi sunt toată doar a ei...

Camelia Cristea

24.06.2014

foto Mircea Bezergheanu

http://confluente.ro/Camelia_cristea_1403791072.html

Sunt

Sunt pasul de furnică-n-lume

Şi-mi duc poverile aşa cum pot,

Îmi las cuvintele să se cunune

Cu razele de soare la un loc.

În piept am inimă de carne

Şi-o simt cum plânge uneori,

Când un cuţit de vorbe grele

Îl răsuceşte până-mi dă fiori.

Simt liniştea oceanului în adâcuri

Şi greutatea muntelui în rugăciune,

Ţin macii îmbujoraţi în palme

Să nu-i strivească răul...de prin lume.

Sunt trilul păsării voioase

Ce a văzut seninul de cu zori,

Şi-n zborul ei a scuturat angoase...

Pe aripi port lumini de visători!

Sunt solul ce aduce pace,

Razboiele în lanţuri le convoc,

Sunt ziditor în sfere luminoase...

Şi mă înalt firav...!Pe scară urc cât pot.

foto internet

Camelia Cristea

http://confluente.ro/Camelia_cristea_1403446679.html