Când
Toamna își scutură al ei patrafir,
Castana
și frunza se scaldă în rouă
Pe
creaste de munte mă înalt și mă mir
Că
viață-i frumoasă și parcă mai nouă…
Un
pictor șăgalnic amestecă iar
Culori
efemere, decorul să-l facă
O
floare de colț pe stâncă să-i stea
Imaginea
asta nu-i este săracă….
Și
pacea coboară pe trepte de dor
Îmbracă
albustrul iubirii eterne,
Gutuia
se - aprinde în sufletul meu
Lumina
să-i dea și clipei mai terne…
Se
scutură frunza, rugină-n pământ
Un
alt anotimp zidește altare
Cu
darul acesta de floare și cânt,
Toamnele
trec și parcă mă doare….
foto sursa internet
13.10.2018
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu