sâmbătă, 16 februarie 2019

Contur



În inima de carne te simt în miezul nopții,
Când pui pe fugă răii și treci de zidul sorții
Neliniștea se frange ca brațul de nuiele
În locul ei, doar ramuri și-un cer cu mii de stele!

Scaieții înfloresc și țepii și-i ascund
Admir ce se întâmplă, sunt simplu om de rând
Și mă strecor din mine, atât cât se mai poate
Iau flacăra nădejdii și-o car cu sârg în spate!

Avântul mă ridică pe creste-n dimineți,
Am capu-n nori se pare, îmi spun unii poeți
Aud doar ciocârlia și freamătul din frunze,
Iar șoaptele acestea se scriu, discret pe buze...

Când tună supărarea din norii răzvrătiți
Pun brațu-n rugăciune să fim cu toți păziți,
Tornadele pălesc, când îți aud chemarea
Se-ascund pe unde pot, se înseninează zarea.

În flăcări se-aprind macii și conturează clipa
Un vultur indrazdeț îmi dă în dar aripa...
Și zbor în cer albastru, stropit de-o călimară
Am inima deschisă și-o simt cum încă zboară...

foto sursa internet


Camelia Cristea

























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu