Contur

În inima de carne te simt în miezul nopții,

Când pui pe fugă răii și treci de zidul sorții

Neliniștea se frange ca brațul de nuiele

În locul ei, doar ramuri și-un cer cu mii de stele!

Scaieții înfloresc și țepii și-i ascund

Admir ce se întâmplă, sunt simplu om de rând

Și mă strecor din mine, atât cât se mai poate

Iau flacăra nădejdii și-o car cu sârg în spate!

Avântul mă ridică pe creste-n dimineți,

Am capu-n nori se pare, îmi spun unii poeți

Aud doar ciocârlia și freamătul din frunze,

Iar șoaptele acestea se scriu, discret pe buze...

Când tună supărarea din norii răzvrătiți

Pun brațu-n rugăciune să fim cu toți păziți,

Tornadele pălesc, când îți aud chemarea

Se-ascund pe unde pot, se înseninează zarea.

În flăcări se-aprind macii și conturează clipa

Un vultur indrazdeț îmi dă în dar aripa...

Și zbor în cer albastru, stropit de-o călimară

Am inima deschisă și-o simt cum încă zboară...

foto sursa internet

Camelia Cristea