Îmi dai…

Îmi dai…

Din raiul Tău îmi dai câte un crâmpei,

Să trec cu sârg de muntele de sare

Când pasul doare la sfârșit de drum,

Tăcerii să-i fiu blândă alinare.

Cu mâna Ta, îmi întărești voința

Ce o pierdusem parcă pe cărare,

Și-n caruselul vieții, doar credința

M-a sprijinit prin aspra izolare.

Toiag îmi ești pe drumul încercării,

Când nopțile, prin mine rătăcesc,

O candelă aprind și mă căiesc,

Cât efemer, în drumul pământesc…

Prin ochii Tăi, văd lumea mai frumoasă,

Când iarnă poartă giulgiul sfânt de nea

Și-n primăvară, cât de glorioasă

Așterne flori și verde-n calea Ta.

Din raiul Tău îmi dai câte un crâmpei,

Să trec cu sârg de muntele de sare

Știu că în lume toate-și au un rost

Nimic nu e lăsat la întâmplare!

foto sursa internet

Camelia Cristea