Frunze...

M-am oprit din fuga vremii

Și-am îngenucheat în mine,

Cu o mână de lumină

Îngerul mereu mă ține!

De pe patul de spital,

Bate-n monitor doar timpul

Ploaia-mi mângâie ușor

Rana, inima și chipul…

Îmbrăcat în alb palatul,

Nu îmi pare de cleștar

Clipele sunt reci, anoste,

Și lipsite de al Tău har.

Din icoana înălțată

De un sfânt la căpătai,

Se pogoară în lumină

O nădejde, cea dintâi.

Mulți roboți, cu chip de oameni,

Injectează ser cu viață,

Printr-un geam deschis de toamnă

Am zărit o dimineață...

M-am văzut!... eram copil,

Și cu mine ședea Mama

Cu iubirea-i nesfârșită

Îmi pansa ușor și rana.

Toamna, din penel, imagini,

Contura iar pânze noi

Frunze, frunze, multe frunze

Și în grabă treceam noi…

23.10.2021

foto sursa internet

Camelia Cristea