De dor...

Veșnicia a rămas și în satul de pe deal

Unde doar bătrâni uitați se îneacă în amar.

Aici timpul n-are ceas se măsoară-n zi și noapte,

În zăpezi albe de dor și-n ciresile ce-s coapte!

Timpul s-a oprit acum într-o poartă părăsită

S-o fi fost ea blestemată de ursita înrăită?

Doar păianjeni agățați de pereții în ruină

Țes la pânză lor de dor și de lacrimi poate plină!

Pe băncuța de la poartă o bătrană cu baston

Se tot uităăă lung în zare poate vede-un simplu om…

Croșetează un ciorap să încalțe iarna asta,

Singură își trece vremea și alungă chiar năpasta!

Două rânduri ar mai scrie celor tineri ce-au plecat

Și-au lăsat în urmă satul, tot mai singur și sărac…

Umblă vântu-n bătătură ca năuc și strică tot

Cumpăna de la fântână scârțâie și stă pe loc….

Toți copii au dat năvală pe tărâmul plin de vise

Unde porțile uitării au doar lacăte închise...

Dar bătrâna încet oftează și mai tremură ușor

Într-o lacrimă beteagă își alină înc-un dor.

I-a rămas doar rugăciunea și Măicuța Preacurată

Rana ce o poartă-n suflet vrea să-i fie vindecată

Să-i aline și durerea cea de oase și de dor

Și-apoi spune printre șoapte...-Mamă acum, eu pot să mor!

28.01.2023

Camelia Cristea