Fără noi

Fără noi pământul ar fi mai sărac,

Timpul ar dormi fără sa respire

Poate câte-un scâncet, de pârâu secat

Ar marca tărâmul fără de iubire.

Fără noi pădurea n-ar mai avea frunze,

Și ar bate vântul printre crengi uscate

Șoaptele pierdute, n-ar mai fi pe buze,

Ziua s-ar prelinge ca o stea în noapte.

Fără noi în ploaie ar fi doar tăcere,

Îngerii din ceruri toți ar lăcrima

În biserici goale, tipătul de clopot,

Pentru Înviere, sfinții s-ar ruga.

Și atunci făptura, trezită la viață,

Dă o noua formă și un nou destin

Răsărit pe geană într-o dimineață,

Albul din fecioara florilor de crin.

foto Mircea Bezergheanu

versuri Camelia Cristea

Încă nu-i târziu....

Am venit spre tine când era târziu

Clocotul furtunii umpluse paharul,

Și din valuri repezi încă îți mai scriu

Vântul își golise întreg arsenalul.

Tu ai scos bagheta și-ai oprit furtuna,

Ca un magician care-ți dă fiori

Pe un țărm de pace mi-ai întins și mâna

Răsărit de soare, tresărit în zori.

Dimineață-ți spun, știu că așa îți place...,

Când deschid ferestra, intri-n casa mea

Și desfaci petala unei flori din glastră

Acum fără tine, sigur n-aș mai sta.

Roua lăcrimează în grădina vieții

Frunze arămii totuși am sa-ți scriu

Sfărâmat paharul și furtuna trece,

Pe un țărm de pace încă nu-i târziu....

http://confluente.ro/camelia_cristea_1408506563.html

11-08-2014

foto internet

Camelia Cristea

Rază de soare

Am plecat din mine și-am pornit spre noi,

Lăcrima tăcerii zăvorâse o poartă,

Pașii doar de vise, mai erau plimbați

Zmeul fără teamă, către cer zburase. 

 

Nopțile atârnau grele la cântar,

Balanța-și pierduse parcă echilibru

Tu de toate astea nu aveai habar...,

Fără teamă însă defineai întregul. 

 

Rugăciunea zile, doar eu o spuneam,

Căci credeam în soartă și în drumul crucii

Pietrele aruncate, uneori râneau,

Și scânceam în mine, mă închideam în șoapte. 

 

Urc fără oprire, chiar de drumu-i greu

Piscul am să-l văd când e nins de floare,

Cerul îmbrățișat de un curcubeu

Și-am să-ți scriu senin c-o rază de soare. 

http://confluente.ro/Stihuri--Visare/camelia_cristea_1408189854.html

foto internet

Camelia Cristea

 

Pe un drum,

Pe un drum de țară, colbul iar tresare,

Răscolit de roată și umbre de cai,

N-a plouat de-o lună, soarele-l usucă,

Stopii mari de ploaie sunt legați în rai.

Ulița-i pustie, case ard în soare

Și's topite parcă de lungi așteptări,

Doar bătrâni sărmani așteptând scrisoare,

Sau un telefon de la pruncii lor.

Se deșira vremea, dintr-un ghem de ață

Firele sărace parcă fără rost,

Unde e lumina din lampa gutuii

Prunele furate, când nici nu s-au copt?

Unde sunt bostanii ce în toiul nopții

Atinși de baghetă deveneau trăsuri,

Unde sunt toți caii și toți călăreții

Ce din vise mari își făceau armuri?

Au plecat în lumea lui a€œ fost odată

Și ajung poveste, se mai scriu prin cărți,

Pe un drum de țară, colbul iar tresare,

L-a trezit un gând...”poate te întorci!”

11.08.2014

foto Mircea Bezergheanu

Camelia Cristea

http://confluente.ro/Poezie--Vremuri/camelia_cristea_1407770543.html

Pasăre albastră,

Am lansat speranțe, albe către soare

Și aștept să prind, raze-n palma mea,

Împletesc cununi, fine de mătase

Toate să le duc către lumea ta.

Din izvoare vorbe care sunt șoptite

Nopțile în luncă, când toți caii dorm,

Pe un ciob de stea, am trimis vioara,

În surdină cântă, inimă de om.

Tu-mi șoptești a frunză, eu miros a crin,

Am săpat în verde, ziua cu senin

Profeții, descântec, poate manuscrise,

Clipele de taină, ce ne-au fost promise.

Peste toate poduri, lanțuri de cuvinte,

Astăzi prind a viață, cred că le ții minte

Mă înalt din mine, poate voi zbura,

Pasăre albastră, lângă steaua ta...

foto internet

Camelia Cristea

As vrea

Poem

Mă plimbam prin parcuri, grea e așteptarea...
 Eu știam că vii cu alai de flori,
 Căutam în august, umbra și răcoarea
 Și vorbeam cu tine, noaptea până-n zori!

Îți spuneam povești, cu prinți și prințese,
 Zânele frumoase nu lipseau defel,
 Prin castele - gânduri visele frumoase,
 Tu erai puternic ca un templier.

 Îi spuneam ursitei să-ți presare-n cale
 Crestele semețe și un verde crud,
 Aripilor tale să le placă zborul,
 Și să vezi seninul, cerul când e nud.

 Când în mine clocot de durere surdă,
 A deschis o lume, ce n-o cunoșteam,
 Ai venit în viață, țipat - bucurie,
 Eu eram și Mamă, pruncul mi-l nășteam.

 Te-am luat în brațe, un pui mic de Om,
 Mi-ai intrat în suflet ca o vâlvătaie
 Și-am aprins Iubirea, crește ca un pom,
 Uneori sunt slabă și mă pierd cu firea.

 M-am rugat la sfinți să te ocrotească,
 Drumul tău să fie, unul drept frumos,
 Soarele împlinirii să-ți între, în casă
 Viața zi senină, mereu cu folos...

 Azi de ziua ta, îmi ești mai departe,
 Și am scris poemul, lacrimi mari de dor,
 Te îmbrățișez ca și prima dată...
 Numai gândul ăsta și îmi dă fiori...

 Rugă mea de Mamă, e acum cu tine,
 Să fii Om în toate, să îți fie bine,
 Anii ce-ți sunt dați binecuvântare,
 Dragostea alături, ram frumos de floare!

 Dedicată fiului meu Alexandru, cu ocazia zilei de naștere! La mulți ani!

http://youtu.be/RDrlBPCDMYg

http://confluente.ro/Poezie--Familie/camelia_cristea_1407618189.html

 foto internet

 Camelia Cristea