Am plecat din mine și-am
pornit spre noi,
Lăcrima tăcerii
zăvorâse o poartă,
Pașii doar de vise, mai
erau plimbați
Zmeul fără teamă,
către cer zburase.
Nopțile atârnau grele
la cântar,
Balanța-și pierduse
parcă echilibru
Tu de toate astea nu
aveai habar...,
Fără teamă însă
defineai întregul.
Rugăciunea zile, doar eu
o spuneam,
Căci credeam în soartă
și în drumul crucii
Pietrele aruncate, uneori
râneau,
Și scânceam în mine,
mă închideam în șoapte.
Urc fără oprire, chiar
de drumu-i greu
Piscul am să-l văd când e nins de floare,
Cerul îmbrățișat de
un curcubeu
Și-am să-ți scriu
senin c-o rază de soare.
foto internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu