Un grăunte...

Poem dedicat iubitei Alexia- Teodora

Un grăunte de copil,

Cu-n năsuc cât o alună,

Toată ziua e voios

Și-n obraji bujori adună!

În dulapuri se tot bagă

Nu mai are timp de șagă,

Ceapa o desface-n foi

Să mai fim voioși și noi...

Spăla rufe și aspiră

Până și cei mai se miră

Râde de se prăpădește

Când un cub se răsucește...

Un castel frumos ridică

Doar cu turle fermecate,

Zânele ca în poveste

Au fost toate invitate.

Noe a venit și el,

Cu o arcă de lumină

Să vezi cerul din priviri

Și bunicii se tot miră...

Când petrecerea e-n toi,

Somnul picură pe gene

Unde-i Piciul cel vioi?

Îl îmbrățișează Ene!

Păturica cea pufoasă

O alintă-n mângâieri,

Cât de pură și frumoasă

Ești copilă-n primăveri!

http://confluente.ro/camelia_cristea_1477197304.html

22.10.2016

foto arhiva personala

Camelia Cristea

Simt

Simt inima în două cum se rupe

Când un vulcan în pripă mai erupe

Lava mă arde strașnic pan' la os

Întorsă-i viața, straiele-s pe dos...

Strig și alerg... cărările-s de toamnă,

Iar cerul cu urgie tot mai toarnă

Cuvintele nespuse mă rănesc

Atâtea frunze veștede privesc...

Dar cine poate oare să-nțeleagă

Când în imagine apar totuși întreagă?...

Eu duc povara muntelui de sare...

Și lacrima tăcerii rău mă doare!

Un înger îmi șoptește că se poate

Să porți în suflet clipele curate,

Un semn frumos să lași în urma ta,

Chiar de povara ți se pare grea...

http://confluente.ro/camelia_cristea_1477116704.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

Am crezut...

Am crezut că pot închide

În ungherele din suflet,

Câmpul macilor în floare

Și-ale Verii mele umblet...

Am crezut că resemnarea,

O să stea închisă-n ramă

Și furtuna potolită,

Ca soldatul strict în vamă...

Am crezut că nada vremii

N-o să muște iar din mine

Și-n rutina unei zile,

O să-mi fie totuși bine...

Am crezut că-n zbucium marea

N-o să plângă iar în hohot

Când prin valuri de încercare

O să treacă ca un ropot...

Am crezut că numai timpul

Vindecare o să dea

Rănilor ce și-au făcut

Un culcuș în viața mea...

Am crezut că -aceste pietre

Ce-au răbdat amar de vreme,

N-o să-și ceară niciodată

Dreptul de-a avea putere...

Am crezut că firul ierbii

N-o să calce în rugină

Și în mijlocul tăcerii

O să prindă rădăcină...

Am crezut că a secat

Apa din fântâna mea,

Prin deșert Morgana cată

Picătură să mai bea...

Am crezut că nu se-aude

Țipătul ce mă însoțește

Și povară gârbovită

Care-n mine tot mai crește...

Am crezut că niciodată

Nu voi spune că mă doare

Timpul ce-a rămas datornic

Cu un zâmbet pentru floare...

Am crezut că toate astea

Mi se-ntâmplă numai mie,

Dar sunt sigură că totuși

Mai încap încă o mie....

Am crezut ….

foto sursa internet

http://confluente.ro/camelia_cristea_1473510316.html

Camelia Cristea

Clipele...

În biserică, din clopot

Cântă ruga de sfârșit

Mă întorc în cer la Tatăl,

Timpul Ierbii s-a oprit.

Toamna curge răvășită

Într-o lacrimă-rugină,

Prea grăbită, prea curând,

Coasa taie prin grădină.

Rugăciunea umple golul

Ce-a crescut în casa mea,

Sufletul azi în Lumină

Lângă Mama o să stea!

-Să nu plângeți Dragii mei

Vă scriu nopțile din stele,

Clipele mi s-au sfârșit

Mai privesc din cer la ele...

Să mă pomeniți în rugă

N-am plecat, călătoresc

Vă imbrațișeză Tata,

Cât mai simplu și firesc!

Florilor din fața casei

Să le spuneți că-n Lumină

Am văzut în cer la Tatăl

Cea mai frumoasă grădină.

Crini, narcise și lalele

Pe altare înfloresc

Din psaltire curge ruga

Într-un chip nepământesc...

Lăcrimioare în șirag,

Îngerii mereu adună

Iar în salbe de Lumină

Crește tainic fapta bună!

-Să nu plângeți Dragii mei

Vă scriu nopțile din stele,

Clipele mi s-au sfârșit

Mai privesc din cer la ele...

http://confluente.ro/camelia_cristea_1473186932.html

http://confluente.ro/camelia_cristea_1473186932.html

foto sursa internet Moldovița Suceava

06.09.2016

Camelia Cristea

Pe Aripi de Cuvânt

Zile...

Zile triste-au plâns în mine,

Prin deșert visam că-i apă,

O Morgana prin sudoare

În tunel și-acuma sapă...

Piatra a lovit obrazul,

Pentru pași-n rătăcire...

Cu nădejde tot mai caut

Candela cea cu iubire.

Mir izbăvitor doar Cerul

Picură pe rana mea,

Pe Golgota neputinței

Mă târăsc în piept cu ea.

Țipă vântul printre ramuri

Ce-s uscate prematur,

Pomul și-a jertfit coroana

Se întreabă micul fur?

–---------------------------

Cum să mă ridic din mine?

Mi-au fost cârjele furate

Clipele își cer iertare

Se vor toate împăcate!

–---------------------

Caut flacăra nădejdii

Să mă încălzesc la ea,

Într-o zi voi șterge poate,

Chiar sentința cea mai grea!

Sufletul rănit se pare

Zboară-n cerul de smarald,

Pe un rug de așteptare

Mă întind și simt cum ard...

12.08.2016

http://confluente.ro/camelia_cristea_1471151154.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

Împăcată

Sunt un simplu om ce arde

Pe un rug aprins de stele

Și se miră, și se-ntreabă:

- Cum de a ajuns la ele?

Sunt un simplu om ce-și duce

Inima în câmp de flori

Să se-mbrace în lumina

Revărsată de cu zori,

Curcubeul să-l cuprindă

După ploile trecute

Și din lacrima de taină

Să ia zilele durute...

Depărtarea să o treacă

Doar cu pasul fericirii,

În altarul clipei sacre

Să dea sfânt tribut menirii!

Sunt un om ce-a scris povestea,

Cu o luntre de trăiri

Tinerețea se tot uită

Prin album de amintiri!

Toamna cu-n arcuș grăbit

Îmi mai cântă o baladă,

Dar m-ascund în poezii,

De prin rime să nu vadă.

Nu se lasă și aduce...

Frunza veștedă-n alei

I-am promis un pum de stele

Și un vers să fie al ei.

Sunt un om trecut prin sită

Ce a tras la plug mereu,

Dar credința i-a dat aripi

Și curaj când i-a fost greu...

Astăzi... caut vindecarea

Cred mai mult ca niciodată

Vreau să fiu cu mine însămi

Și cu lumea împăcată!

foto sursa internet

30.07.2016

Camelia Cristea