Când pleci

Când pleci mai plânge-o salcie pletoasă

Și vremea-mi pare tot mai noduroasă,

Pe clanța ușii lăcrimează așteptarea

În geam rămâne tristă resemnarea.

Când pleci corăbiile toate se îneacă

Și din izvoare licărul de viața seacă,

Prin toamnă trec țipând parcă cocorii

Pe cer de lacrimi sunt cerniți și norii.

Când pleci se scutură pădurea toată

Și cât de verde a fost odată,

Dar vântul grabnic i-a uscat obrazul

Prin pragul ușii a trecut necazul.

Când pleci se frâng și aripile-n zbor

Nici gândul nu mai este călător,

Pământu-și pierde rodul cel bogat

Minutele în ceas au înghețat.

foto internet

Camelia Cristea