Mi-ai pus pe
frunte lauri de parcă ar fi săruturi
În piept
încă mai simt aripile de flutur.
Mireasma
crizantemei s-a răspândit în aer,
O lacrimă de
toamnă se scurge printr-un vaier.
O frunză
îngălbenită se lăfăie-n rugină
Atâta
inocență nu are nici o vină.
Penelul unui
mag picteaza un covor,
Sărutul unui
strop se prinde de picior.
Un braț
dintr-un copac își sprijină vioara
Și vântu-i
dă un ton nostalgic și firesc,
Prin marea de
cuvinte încet pășește seara,
O perlă
sidefată adâncul și-a ales.
Cerneala se
înnegrește de norii care vin
Ignor
prezenta lor și cu senin mă închin.
Cobor pân la
pământ metanie de ceară
Aș vrea să
fie pace ca și întăia oară.
foto internet
25-10-2014
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu