Mă
iartă de greșesc atunci când scriu,
nu
vreau să vântur pleava în pustiu
suntem
de ceară, firave lumânări
ne
stingem uneori în căutări...
Mă
iartă când grăiesc fără să spun,
aș
vrea să fiu smerit și să fiu bun,
pe
scară către Tine aș urca...
nu
singur...mai aduc pe cineva!
Mă
iartă că am haina peticită
și
uneori o inimă îndoită,
Tu
știi că firea noastră-i păcătoasă
când
vremea-i rece și ploioasă...
Mă
iartă de tot ce-aș fi putut să fiu,
de
lacrima pe care iar o scriu
atât
de fragedă-i făptura
pe
drumul Tău s-o ducă umblatura...
foto internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu