Veșmântul
acesta de floare - cuvânt
Îl las
testament pe foaie arzând
Mă scriu
bucurie și ram de măslin,
O lacrimă
vie din sufletul plin!
Zăvoare
să cadă atât îmi doresc
O scară
cu greu încerc să clădesc
O haită
întreagă mă lătră și fuge
Această
durere nu mă ajunge!
Am îngeri
alături ce mă ridică
De gloată
și vifor nu-mi este frică
Prin
valuri de vremi, ades am trecut
Cu pași
spre lumină în necunoscut!
Pe steag
de speranță mai flutur și eu
Mă
strigă tăcerea... e panaceu,
Cu
lacrima sfântă de la icoană
Îmi
vindec cuvântul și poate o rană...
Las
testament iubirea mea toată
În
floare de crin să fie îmbrăcată
Cu rouă
din frunză proaspăt spălată
Și-n
geana lumini reașezată!
foto
sursa internet
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu