Poem dedicat nepoatei mele Alexia - Teodora
Pe coji
de nucă sufletul mi-a stat
Până să
aflu Doamne vestea
Și să
croiesc apoi povestea
Cu
Teodora fiica din Bizanț!
Și m-am
rugat cu sârg și disperare
La cerul
tot, când plăzmuia o Floare
Să-i
picure lumină și culoare
Din
curcubeul care-l văd semeț în zare!
Cu nori de îngrijorare răzvrătiți
Ce se voiau în casa mea primiți
M-am tot luptat o zi întreagă
Până- am băgat furtuna în desagă...
Am
încetat să cred că mai trăiesc
Și-am
început ușor să mă ciupesc
Eram de
pază-n carnea mea
Mustea
emoția și lacrima în ea!
În
lăcrămioare mi-am lăsat și plânsul
Când o
metanie băteam cu dânsul
Și a
venit pe ceru-mi bucuria
Credeam
c-o simte toată România (și Anglia)!
23 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu