Călător

Sunt firul de lumină ce caută mereu

Credința și iubirea, pe Bunul Dumnezeu,

Sunt flacără plăpândă ce ard necontenit

Să înțeleg tot rostul, de unde am venit…

Sunt țipătul tăcerii și aripa în zbor

Ce caută văzduhul și cerul făr’ de nor,

Sunt inima străpunsă de doruri și dureri

Mă încred în veșnicie, mă înalt de nicăieri!

Sunt ploaia care bate necontenit în geam

Și frunza ce se prinde, din mugur pe un ram,

Sunt simplu o vioară, o strună și baladă,

Poetul răvășit, cântând la colț de stradă…

Sunt gândul plin de maci și odă bucuriei,

Un câmp în plină floare, când îmi privesc copii

Sunt rodul toamnei mele ce își culege via,

O facara plăpândă ce învață dărnicia.

Sun un cocor-săgeată în cerul meu de vise,

Când toate cele spuse nu sunt și intezise

Sunt mamă și bunică, un pom și poate floare

Spre sufletul frumos, îmi fac mereu cărare.

Sunt cel mai mic în toate, dar vreau frumos să cresc,

Să învăț să prind lumina și-apoi s-o dăruiesc

Sunt un penel ce-și scrie din suflet armonii

Când viata se compune din multe bucurii...

Sunt un cireș în floare și lacrima durută

Iubirea unei Toamne, ce a rămas pieduta...

Ecoul primăverii și apa de izvor,

În lumea această mare sunt simplu călător...

 https://confluente.org/camelia_cristea_1602786713.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

13.10.2020