Am să rămân la poarta
ta de veghe
Când se coboară
liniştea-n fuioare,
Să torc duios din clipe
efemere
Un fir de borangic pentru
inele.
Cu ele ne-om lega de
veşnicie
Fântâni secate, şi-or
găsi izvorul,
Iar ciutele rănite prin
poiene,
În iarba verde-şi
vindece piciorul.
Nu va mai fi târziu, sau
prea devreme,
Nici lacrimi încrustate
în mărgele
Doar un arcuş şi-o inimă
– vioară
Vibrând
de parcă ar fi întâia
oară!
foto internet
09-09-2014
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu