Când pe
fruntea nopții se pogoară
stele
Fur vreo
câteva și mă aprind
în ele,
Timpul
stă în loc nu-l mai cară ceasul,
Liniștea
mă umple și o trec cu pasul...
Pot
atinge luna cu bagheta minții,
Uneori
privesc cum se-arată sfinții
Pe altar
de flori pun un rug de stele,
Să te
aprinzi de vrei, chiar și tu în ele.
Trec prin
constelații și vibrez intens,
Mă
ciupesc o clipă, oare eu visez?
Vine
Carul Mare să-mi arate cerul,
Poate-n
noaptea asta să dezleg misterul.
Pacea
umple golul ce mă priponea
De o
buturugă, lângă vremea rea
Am scăpat
de toate...și de-al meu deșert
Ard
intens în stele și învăț să iert!
28 iulie
2015
foto
sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu