Peste
liniștea albastră se pogoară cerul tot
Neputința
unei zile, din mine aș vrea s-o scot.
Pe
altarul rugăciunii să înflorescă iarăși crini,
Să
ne dăm cu toții mâna, suntem prieteni, nu străini!
Peste
zarva unei zile, cu miros și iz de ceartă,
Tu
pogoară-Ți mâna sfântă, ne întărește și ne iartă!
Pașii
să-I purtăm destoinici pe cărările cu flori,
Să
ne chemi când risipiți ne mai rătăcim prin nori…
Peste
liniștea albastră, stelele se-aprind pe cer,
Mă
cuprinde o pace sfântă, învăluită în mister.
Ziua
trece șovăielnic, pe tărâmul nu știu cui
Noptea
arde lumânarea timpului plecat hai-hui..
Rugăciunea
se aprinde pe altarul de speranță,
Pentru
fiecare frate să mă dai încă o șansă.
Liniștea
să ne cuprindă, adunați nu risipiți,
Să
fim muguri de lumină și de Tine ocrotiți!
foto sursa internet
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu