Tânguire...

Plânge Dunărea bătrână,

Prutul trece învolburat,

De atâta nepăsare

Apele s-au supărat.

Cad șuvoaie peste miriști,

Se prăvale tot în cale

Într-o clipă de furie,

Timpul se îmbracă-n jale.

Două brațe de copaci

Se tot roagă cu durere

Codrule, ce te jelești,

Unde este a putere?

Unde-s frunzele albastre,

Îmbracate-n cer senin

Pasărea de dor răpusă,

Pe cărare totuși vin…

Foșensc gânduri-amintiri

Și pădurea cea furată,

Verdele răpus de ei…

Spun că așa a fost odată!

Lacrima durerii tale

Este lacrima de neam,

Au ciuntit și rădăcina

Codrule și al tău ram!

Firul apei cristaline

Și-a pierdut cursul firesc,

De atâta învolburare

Râuri multe clocotesc.

Pune mâna Ta Părinte

Și oprește nepăsarea,

Cu iubirea nesfârșită

Fă să plece supărarea.

Ne redă iarăși pădurea,

Foșnetul, răcoarea ei,

În lumină o îmbracă

Și-o ferește de atei (mișei)!

foto sursă internet

27.06.2020

Camelia Cristea