vineri, 26 iunie 2020

Tânguire...




Plânge Dunărea bătrână,
Prutul trece învolburat,
De atâta nepăsare
Apele s-au supărat.

Cad șuvoaie peste miriști,
Se prăvale tot în cale
Într-o clipă de furie,
Timpul se îmbracă-n jale.

Două brațe de copaci
Se tot roagă cu durere
Codrule, ce te jelești,
Unde este a putere?

Unde-s frunzele albastre,
Îmbracate-n cer senin
Pasărea de dor răpusă,
Pe cărare totuși vin…

Foșensc gânduri-amintiri
Și pădurea cea furată,
Verdele răpus de ei…
Spun că așa a fost odată!

Lacrima durerii tale
Este lacrima de neam,
Au ciuntit și rădăcina
Codrule și al tău ram!

Firul apei cristaline
Și-a pierdut cursul firesc,
De atâta învolburare
Râuri multe clocotesc.

Pune mâna Ta Părinte
Și oprește nepăsarea,
Cu iubirea nesfârșită
Fă să plece supărarea.

Ne redă iarăși pădurea,
Foșnetul, răcoarea ei,
În lumină o îmbracă
Și-o ferește de atei (mișei)!


foto sursă internet


27.06.2020
Camelia Cristea

















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu