M-apucă
de mine, un dor mai nebun,
Când
larma din lume se frânge-n cuțite,
Mi-e
dor de acasă, de Copilul fragil,
Și
toate acestea vin pe sărite…
Mi-e
dor de caisul, atât de bogat
Și
fructul amintirii, mai scrie o poveste
Copilul
acesta se bucură iar,
Și
vreau să va dau și vouă de veste!
E
soare în suflet, e soare aici,
Iar
Mama aduce un coș de cireșe...
Firele
astea le țes tot cu dor,
Și
lacrima scrie cuvinte alese!
Mingea
alergă asfaltul încins,
Rotunde
amintiri încă tresaltă
Șuieră
trenul, și-n gară mereu
Apare
un soare și-o altă haltă!
Un
curcubeau, trasează speranțe,
Pe
cerul cu ploi după furtuni,
Mă
rog Îngerului să- aducă noi șanse,
Și-n
lume Oameni, frumoși și mai buni!
Copilul
aleargă prin verdele crud
Și
ceru-l atinge cu inima pură,
Câmpuri
de maci îl așteaptă în zori
Când
vise albastre se țin strâns de mână!
https://confluente.org/camelia_cristea_1590998835.html
01.06.2020
foto
sursa internet
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu