Un tăciune sfredelit între flacără și sânge,
Viața, ca o clipă parcă, în tăcere și-o mai plânge
Lacrima îi stinge focul, dorului ce vrea să ia
Toată floarea tinereții să fugă în rai cu ea.
Iluzorii, vise zboară pe tărâmul de povești,
Un tăciune arde totuși! - Viață, iarăși te zorești?
Din crâmpeiul dimineții, raze blânde mai înalți
Și-n apus cărarea vieții, bătrânețea o încalți!
Un tăciune sfredelit între lacrimă și sânge,
Viața-i scurtă ca un fir ce plăpând, ușor se stinge…
Busuiocul la icoană, lăcrimează în tăcere
Se împlinește ce e scris, cu a Domnului putere!
https://confluente.org/camelia_cristea_1622381616.html
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu