Îmi dai…

Îmi dai…

Din raiul Tău îmi dai câte un crâmpei,

Să trec cu sârg de muntele de sare

Când pasul doare la sfârșit de drum,

Tăcerii să-i fiu blândă alinare.

Cu mâna Ta, îmi întărești voința

Ce o pierdusem parcă pe cărare,

Și-n caruselul vieții, doar credința

M-a sprijinit prin aspra izolare.

Toiag îmi ești pe drumul încercării,

Când nopțile, prin mine rătăcesc,

O candelă aprind și mă căiesc,

Cât efemer, în drumul pământesc…

Prin ochii Tăi, văd lumea mai frumoasă,

Când iarnă poartă giulgiul sfânt de nea

Și-n primăvară, cât de glorioasă

Așterne flori și verde-n calea Ta.

Din raiul Tău îmi dai câte un crâmpei,

Să trec cu sârg de muntele de sare

Știu că în lume toate-și au un rost

Nimic nu e lăsat la întâmplare!

foto sursa internet

Camelia Cristea

Mamă

Mamă ai fost și vei rămâne

Raiul florilor de mai,

Când la pieptul tău duios

Cu iubire ne primeai.

Mamă ai fost și vei rămâne

Curcubeu de după ploi,

Când răniți de întâmplare...

Ne pierdeam subit prin noi.

Mamă ai fost și vei rămâne

Raza lină de lumină,

Mâna ta ne ajuta

Să ne curățăm de tină.

Mamă blândă și duioasă,

Te tot strig și numai vii...

Pe tărâmul bucuriei,

Te ravăd în nuanțe vii.

Mama ai fost și vei rămâne

Liniștea după furtuni,

Cu atâta bucurie

Ne învățai să fim mai buni.

Mamă ai fost și vei rămâne

Roau sfânta a dimineți

Te -au cântat cu atâta har

În lumină, toți poeții.

Mamă, cerul plin de stele

Este raiul tău acum

În condeiul ăsta sacru,

Eu mă plec și mă adun.

Mamă vreau să-ți cer iertare,

Pentru tot ce nu ți-am spus,

Pun o lacrimă să scrie

Către tine acolo sus….

Mamă ai fost și vei rămâne

Raiul florilor de mai,

Liniștea, încet se scurge...

Un crâmpei de cer să-mi dai!

foto sursa internet

Camelia Cristea

Martie

Martie grăbit se pare,

Vrea s-aducă alinare

Pune mir în ghiocei

Să ne bucure și ei.

În copaci, agață muguri,

De lumină suntem siguri

Când se crapă-n dimineți

Să mai bucure poeți.

Martie grăbit aduce,

Raze calde și drăguțe

Și un cer senin cu soare

Să ne fie alinare.

Un covor, plin de lalele

În grădina casei mele

Stă să mângâie privirea,

Cred că asta e menire.

Iarba-n verde se îmbracă,

De frumos să nu ne treacă

Peste toată tevatura...

Să păstrăm discret, măsură.

O zambilă stă în glastră

Și râde de la ferestra,

Viață-n roz o colorează

Vrea să țină lumea trează.

Martie grăbit mai trece

Cu-n fular de vreme rece

Și-un cojoc întors pe cale,

Când lovește vântu-n vale.

Zgribulită la taifas,

Sub o streașină ploioasă

Vrăbiuța parcă ar vrea

Să între puțin în casă.

Primăvară-n dar trimite

Soare blând și drăgăstos

Să ne bucurăm cu toții

De lumină și frumos!

http://confluente.org/camelia_cristea_1551641270.html?fbclid=IwAR3BNDHfAwoO533-MP-Ne0tl9s0czfttl4-V3faRF7TbWDzh50JejYm6DKw

foto sursa internet

Camelia Cristea

Marțișor,

Alb și roșu marțișor, sol de primăvară

Ne vestește tuturor să ieșim pe-afară...

În grădina ghiocei, bat firav din clopot

Mânjii au ieșit și ei parcă dintr-un hohot…

Pe un petec de hârtie, Teo scrie că ar vrea

Să-i trimită-n dar Măicuței, toată inimoara sa!

Bucurie vrea să-i facă și pictează de cu zori

Zambiluțe și lalele, și un câmp cu multe flori.

Raze calde și drăguțe se uită discret pe geam

Primăvara prea frumoasă se strijină de un ram.

Muguri noi dau să mijescă în copacul din grădină

Verdele s-a cățărat pe o scară de lumină.

Un bondar trezit la viață, pare totuși zăpăcit

Pe un fir discret de ață în grădină s-a pitit.

Vântul suflă mai discret, printr-un fluier de tulpină

Ghioceii cei cocheți și-au pus albă crinolină.

Primăvara-n strai de flori, cu-n alai de fericire

Strigă verdele din noi și speranța cu iubire.

Alb și roșu marțișor, duc în lume vestea

Că în martie se scrie cu frumos povestea.

Poem dedicat Alexiei – Teodora

http://confluente.org/camelia_cristea_1551379737.html

foto arhiva personală

Camelia Cristea

Speranțe noi

Se topește neaua, iarna vrea să plece

Un fular îmbracă clipa cea mai rece,

Clopoței albiți de lungi așteptări

Vestesc primăvara, verdele-n cărări.

Peste toate vântul trece cu măsură,

Clipa primenită parcă iar o fură...

În trăsuri de flori și alai de soare,

Aș pleca din mine, iarăși la plimbare.

Iarna mă tot strigă, eu nu o aud,

De o vreme parcă sunt și mut, și surd,

Într-un strai de soare, iar m-aș îmbrăca

Unde-i tinerețea să alerg cu ea?

Anii cei mai puri, au plecat se pare...

Prin nămeții vremii, soarele răsare,

Dulce amăgire, un noian de dor

Printre anotimpuri, eu doar călător.

Vine primăvară, cu speranțe noi

Chiar de este greu, nu dau înapoi

Ghiocei pe cale, uneori la tâmple,

S-au pornit să pună, grijle de multe.

Vine primăvara cu speranțe noi…

Mă scald în lumină și în calde ploi...

http://confluente.org/camelia_cristea_1550942432.html?fbclid=IwAR2aaLcrel-8j8gYER37-jX8vyM-yRK9ZI04mcJk_yfumAnbyW8YcdbvmBI

23.02.2019

Contur

În inima de carne te simt în miezul nopții,

Când pui pe fugă răii și treci de zidul sorții

Neliniștea se frange ca brațul de nuiele

În locul ei, doar ramuri și-un cer cu mii de stele!

Scaieții înfloresc și țepii și-i ascund

Admir ce se întâmplă, sunt simplu om de rând

Și mă strecor din mine, atât cât se mai poate

Iau flacăra nădejdii și-o car cu sârg în spate!

Avântul mă ridică pe creste-n dimineți,

Am capu-n nori se pare, îmi spun unii poeți

Aud doar ciocârlia și freamătul din frunze,

Iar șoaptele acestea se scriu, discret pe buze...

Când tună supărarea din norii răzvrătiți

Pun brațu-n rugăciune să fim cu toți păziți,

Tornadele pălesc, când îți aud chemarea

Se-ascund pe unde pot, se înseninează zarea.

În flăcări se-aprind macii și conturează clipa

Un vultur indrazdeț îmi dă în dar aripa...

Și zbor în cer albastru, stropit de-o călimară

Am inima deschisă și-o simt cum încă zboară...

foto sursa internet

Camelia Cristea

Vremuri...

De atâta zarvă, am rămas chiar mută,

Lumea e-n derivă și parcă mai slută,

Mulți români de-ai mei bat la alte porți

Te rog Sfânt Părinte, ai grijă de toți!

Frați-s dezbinați și plecați prin lume,

Fă-i să împlinească doar cele bune

Steagul de credință să le fie scut

Să nu rătăcească prin necunoscut.

Pe cerul credinței se adună nori

Dau cu pietre-n ea, cei ce-s trecători,

Cei destoinici urcă, treaptă, după treaptă,

Fă să vadă Tată, calea care-i dreaptă.

Păstori înțelepți fă să ducă turma,

Pe stindarde înalte să își lase urma

Cerul din cuvinte fă să fie viu,

Cei mai înțelepți, de el sigur știu!

Mâinile curate încă mai trudesc

Pământul acesta, sfânt ce-i românesc

Plugul trage brazda, dreaptă și adâncă

Credință ne fie sprijin că o stancă.

Brațe de voinici stau azi la hotar

Toate cu folos, nimic în zadar,

Brazi crescuți pe creste și-mbrăcați în nea,

Sprijină speranța și în țara mea!

În colinde albe, glasuri de copii

Fă să aducă-n suflet numai bucurii,

Inima de piatră se transformă-n lacrimi

Doar prin mirul crucii ne ferim de patimi!

Zarva care strigă pe ulițe sure

Fă să nu încape în noi și să fure

Clipele frumoase, ce-au zidit altare,

Tot ce-i sfânt și trainic în noi nu mai moare!

foto sursa intenet

Camelia Cristea