sâmbătă, 6 aprilie 2019

Îmi dai…


Îmi dai…

Din raiul Tău îmi dai câte un crâmpei,
Să trec cu sârg de muntele de sare
Când pasul doare la sfârșit de drum,
Tăcerii să-i fiu blândă alinare.

Cu mâna Ta, îmi întărești voința
Ce o pierdusem parcă pe cărare,
Și-n caruselul vieții, doar credința
M-a sprijinit prin aspra izolare.

Toiag îmi ești pe drumul încercării,
Când nopțile, prin mine rătăcesc,
O candelă aprind și mă căiesc,
Cât efemer, în drumul pământesc…

Prin ochii Tăi, văd lumea mai frumoasă,
Când iarnă poartă giulgiul sfânt de nea
Și-n primăvară, cât de glorioasă
Așterne flori și verde-n calea Ta.

Din raiul Tău îmi dai câte un crâmpei,
Să trec cu sârg de muntele de sare
Știu că în lume toate-și au un rost
Nimic nu e lăsat la întâmplare!


foto sursa internet

Camelia Cristea

joi, 7 martie 2019

Mamă




Mamă ai fost și vei rămâne
Raiul florilor de mai,
Când la pieptul tău duios
Cu iubire ne primeai.

Mamă ai fost și vei rămâne
Curcubeu de după ploi,
Când răniți de întâmplare...
Ne pierdeam subit prin noi.

Mamă ai fost și vei rămâne
Raza lină de lumină,
Mâna ta ne ajuta
Să ne curățăm de tină.

Mamă blândă și duioasă,
Te tot strig și numai vii...
Pe tărâmul bucuriei,
Te ravăd în nuanțe vii.

Mama ai fost și vei rămâne
Liniștea după furtuni,
Cu atâta bucurie
Ne învățai să fim mai buni.

Mamă ai fost și vei rămâne
Roau sfânta a dimineți
Te -au cântat cu atâta har
În lumină, toți poeții.

Mamă, cerul plin de stele
Este raiul tău acum
În condeiul ăsta sacru,
Eu mă plec și mă adun.

Mamă vreau să-ți cer iertare,
Pentru tot ce nu ți-am spus,
Pun o lacrimă să scrie
Către tine acolo sus….

Mamă ai fost și vei rămâne
Raiul florilor de mai,
Liniștea, încet se scurge...
Un crâmpei de cer să-mi dai!

foto sursa internet

Camelia Cristea

duminică, 3 martie 2019

Martie



Martie grăbit se pare,
Vrea s-aducă alinare
Pune mir în ghiocei
Să ne bucure și ei.

În copaci, agață muguri,
De lumină suntem siguri
Când se crapă-n dimineți
Să mai bucure poeți.

Martie grăbit aduce,
Raze calde și drăguțe
Și un cer senin cu soare
Să ne fie alinare.

Un covor, plin de lalele
În grădina casei mele
Stă să mângâie privirea,
Cred că asta e menire.

Iarba-n verde se îmbracă,
De frumos să nu ne treacă
Peste toată tevatura...
Să păstrăm discret, măsură.

O zambilă stă în glastră
Și râde de la ferestra,
Viață-n roz o colorează
Vrea să țină lumea trează.

Martie grăbit mai trece
Cu-n fular de vreme rece
Și-un cojoc întors pe cale,
Când lovește vântu-n vale.

Zgribulită la taifas,
Sub o streașină ploioasă
Vrăbiuța parcă ar vrea
Să între puțin în casă.

Primăvară-n dar trimite
Soare blând și drăgăstos
Să ne bucurăm cu toții
De lumină și frumos!


foto sursa internet

Camelia Cristea
















joi, 28 februarie 2019


Marțișor,


Alb și roșu marțișor, sol de primăvară
Ne vestește tuturor să ieșim pe-afară...
În grădina ghiocei, bat firav din clopot
Mânjii au ieșit și ei parcă dintr-un hohot…

Pe un petec de hârtie, Teo scrie că ar vrea
Să-i trimită-n dar Măicuței, toată inimoara sa!
Bucurie vrea să-i facă și pictează de cu zori
Zambiluțe și lalele, și un câmp cu multe flori.

Raze calde și drăguțe se uită discret pe geam
Primăvara prea frumoasă se strijină de un ram.
Muguri noi dau să mijescă în copacul din grădină
Verdele s-a cățărat pe o scară de lumină.

Un bondar trezit la viață, pare totuși zăpăcit
Pe un fir discret de ață în grădină s-a pitit.
Vântul suflă mai discret, printr-un fluier de tulpină
Ghioceii cei cocheți și-au pus albă crinolină.

Primăvara-n strai de flori, cu-n alai de fericire
Strigă verdele din noi și speranța cu iubire.
Alb și roșu marțișor, duc în lume vestea
Că în martie se scrie cu frumos povestea.

Poem dedicat Alexiei – Teodora



foto arhiva personală

Camelia Cristea


sâmbătă, 23 februarie 2019

Speranțe noi





Se topește neaua, iarna vrea să plece

Un fular îmbracă clipa cea mai rece,

Clopoței albiți de lungi așteptări

Vestesc primăvara, verdele-n cărări.


Peste toate vântul trece cu măsură,

Clipa primenită parcă iar o fură...

În trăsuri de flori și alai de soare,

Aș pleca din mine, iarăși la plimbare.


Iarna mă tot strigă, eu nu o aud,

De o vreme parcă sunt și mut, și surd,

Într-un strai de soare, iar m-aș îmbrăca

Unde-i tinerețea să alerg cu ea?


Anii cei mai puri, au plecat se pare...

Prin nămeții vremii, soarele răsare,

Dulce amăgire, un noian de dor

Printre anotimpuri, eu doar călător.


Vine primăvară, cu speranțe noi

Chiar de este greu, nu dau înapoi

Ghiocei pe cale, uneori la tâmple,

S-au pornit să pună, grijle de multe.


Vine primăvara cu speranțe noi…

Mă scald în lumină și în calde ploi...




23.02.2019






sâmbătă, 16 februarie 2019

Contur



În inima de carne te simt în miezul nopții,
Când pui pe fugă răii și treci de zidul sorții
Neliniștea se frange ca brațul de nuiele
În locul ei, doar ramuri și-un cer cu mii de stele!

Scaieții înfloresc și țepii și-i ascund
Admir ce se întâmplă, sunt simplu om de rând
Și mă strecor din mine, atât cât se mai poate
Iau flacăra nădejdii și-o car cu sârg în spate!

Avântul mă ridică pe creste-n dimineți,
Am capu-n nori se pare, îmi spun unii poeți
Aud doar ciocârlia și freamătul din frunze,
Iar șoaptele acestea se scriu, discret pe buze...

Când tună supărarea din norii răzvrătiți
Pun brațu-n rugăciune să fim cu toți păziți,
Tornadele pălesc, când îți aud chemarea
Se-ascund pe unde pot, se înseninează zarea.

În flăcări se-aprind macii și conturează clipa
Un vultur indrazdeț îmi dă în dar aripa...
Și zbor în cer albastru, stropit de-o călimară
Am inima deschisă și-o simt cum încă zboară...

foto sursa internet


Camelia Cristea

























marți, 18 decembrie 2018

Vremuri...



De atâta zarvă, am rămas chiar mută,
Lumea e-n derivă și parcă mai slută,
Mulți români de-ai mei bat la alte porți
Te rog Sfânt Părinte, ai grijă de toți!

Frați-s dezbinați și plecați prin lume,
Fă-i să împlinească doar cele bune
Steagul de credință să le fie scut
Să nu rătăcească prin necunoscut.

Pe cerul credinței se adună nori
Dau cu pietre-n ea, cei ce-s trecători,
Cei destoinici urcă, treaptă, după treaptă,
Fă să vadă Tată, calea care-i dreaptă.

Păstori înțelepți fă să ducă turma,
Pe stindarde înalte să își lase urma
Cerul din cuvinte fă să fie viu,
Cei mai înțelepți, de el sigur știu!

Mâinile curate încă mai trudesc
Pământul acesta, sfânt ce-i românesc
Plugul trage brazda, dreaptă și adâncă
Credință ne fie sprijin că o stancă.

Brațe de voinici stau azi la hotar
Toate cu folos, nimic în zadar,
Brazi crescuți pe creste și-mbrăcați în nea,
Sprijină speranța și în țara mea!

În colinde albe, glasuri de copii
Fă să aducă-n suflet numai bucurii,
Inima de piatră se transformă-n lacrimi
Doar prin mirul crucii ne ferim de patimi!

Zarva care strigă pe ulițe sure
Fă să nu încape în noi și să fure
Clipele frumoase, ce-au zidit altare,
Tot ce-i sfânt și trainic în noi nu mai moare!

foto sursa intenet

Camelia Cristea