Ce e Omul?

Ce e Omul? Fir de iarbă, anotimp grăbit și ploaie,

Lacrimă ce se prelinge peste foc în vâlvătaie.

O armură împletită din dureri și raze multe,

Tâmple argintii în soare, amintiri ce-i sunt cărunte!

Ce e Omul? Brâu de foc ce în iureș tineresc

Prinde vise în clipsidra timpului nepământesc,

Ca în cer să-și ducă alaiul, veșniciei ce se vrea

Un palat cu raze multe, unde îngeri o să stea!

Ce e Omul? O părere, zile lungi ce par ca lacrimi

Când durere -i ține calea și în lume nu sunt leacuri!

Ce e Omul? Lan de grâu, unde spicele iubirii

Tine răul tot în frâu și respectă legea firii!

Ce e Omul? O balada, ce din corzile viorii,

Recompune o lume întreagă și dă răul tot uitării!

Într-o doina-și plânge jalea clipelor ce în risipă,

Îi arată că a sa fire este slabă și tot mică!

Ce e Omul? Doar un bucium care strigă nepăsarea,

Când prea multele lui gânduri înnegrește toată zarea,

O furnică ce-i strivită de prea multele poveri,

Când puterile, speranța au rămas pierdute-n ieri!

Ce e Omul? Valul marii care-n zbucium se tot plânge

Când din rana suferinței se prelinge-n strop de sânge!

Un apus frumos de soare, când credința-i este far

Iar în inima de carne îi mocnește tainic jar...

Ce e Omul?

foto sursa internet

02.07.2022

Camelia Cristea

Ca în cer (cancer)

 

Ca în cer să ajungă Omul, urcă drum anevoios,

Îngerul ce-i stă alături, îi spune că-i de folos!

Lacrimi grele, atârnate de obrajii înroșiți

Spală clipe întinate și toți anii irosiți!

Ca în cer să urce Omul, duce crucea grea și rece,

Pe Golgota suferinței, Simon însuși îl petrece.

În căderi vede păcatul și genunchiul lui se pleacă,

Pocăința îl ajută să mai urce înc-o treaptă.

Ca în cer să ajungă Omul, fapte bune să împlinească,

După lege, după datini și credința creștinească!

Nu e drum făr de cărare și om fără de păcat,

Raiul își deschide poarta, când ai sufletul curat!

Ca în cer să ajungă Omul, urcă drum anevoios,

În căderi și ridicări, vine Domn Iisus Hristos.

Doar la umbra crucii sale, cerul prinde căpătâi,

Firea omului se schimbă, ca la vremea cea dintâi!

02.07.2022

foto sursa internet

Camelia Cristea

Dilemă

 

Clipe reci, pe fir de gheață au scris iarna ce-a trecut,

În oglinda depărtării suferință am văzut!

Rugăciuni aprinse-n noapte au adus multă lumină

Cel mai slab și păcătos să se curețe de tină.

Munți de așteptare totuși s-au proptit în viața mea

Prevestind multă furtună, chiciură și vreme rea.

La icoană de neadeje am pus inima să plângă

De iubire și spranta ea a fost mereu flămandă.

Îngerul a stat de veghe, zi și noapte căpătâi

Să răzbesc prin suferință, și să prind durerea-n cui.

Liniștea să dea contur, zilelor ce or să vină

Aripi de speranțe noi să se prindă de lumină.

Din izvoare primenite, mulțumirea să zidească

Casa de iubire-n care crește dragostea frățească.

În veșmânt de bucurie să îmbrace ziua toată

Viața,pare o dilema ce se vrea și dezlegată…

foto sursa internet

Camelia Cristea

Crucea

Răstignit pe cruce Cristul duce iar povara lumii,

Că la cârmă au ieșit, rând, pe rând, iarăși nebunii!

Lacrimi grele în năframă, Veronica strânge iar

Jerfa aceasta să nu fie niciodată în zadar.

Maica Sfântă-și portă rana în adâncul inimii

Și se roagă în tăcere pentru a ei pierduți copii...

În lumină să-și găsească drumul drept, spre cerul lin,

Prin genunchi de pocăință, toți spre Tine iarăși vin...

Freamătă în cor tot cerul și pământul rău se frânge,

Jertfa sfântă-i suferință și muiată-n toată-n sânge!

Omul vede și nu crede că-i pronia cea de sus,

Când pe cruce este cerul și prea Sfântul Domn Iisus!

Pocăința-i poartă sfântă ce salvează lumea toată,

Crucea mai sfințește omul, și-l înalță înc-o dată.

Rugăciunea toarnă mir peste răni și suferință

Și întărește tot creștinul în iubire și credință.

foto sursa internet

Camelia Cristea

Aripi

 

Zile grele au pus cântarul uneori la îndoială,

M-am temut de neputință și o spun fără sfială!

Drumul îmi părea prea greu, mă simțeam fără putere,

Doar în rugă îți ceream să se facă a Ta vrere.

Am trecut prin munți de sare și prin văi de rătăcire,

Inima smerită, frântă îmi citea dintr-o psaltire.

În deșertul neputinței căutăm să dau de apă,

Prin adâncuri simt cum ruga neîncetat și acuma sapă.

A fost greu, a fost și bine, spre final am dat de mine...

În lumina suferinței am văzut chipul credinței

Crini aprinși pe rug de stele și iubirea Mamei mele,

În năframă, lacrimi grele, rana am spălat cu ele.

Mulțumirea vreau să fie floarea sfântă pe altar

Știu că toate-și au un rost și nimic nu e -n zadar!

Călători prin vama vieții să clădim doar ce-i frumos

Aripi sfinte-n căutare către cerul luminos!

08.04.2022

foto sursa internet

Camelia Cristea

Leacuri

 

Peste negura uitării, cerne Îngerul lumină

Cel pătruns de suferință să se scuture de tină

Din iubirea nesfârșită, crini de pace și de dor

Înfloresc în inimi arse să le mângâie ușor…

Timpul prieten și tiran, în clipsidra-i nemiloasă

Prin nisip bătut de vânt plimbă clipa cea frumoasă.

Ticăit de ceas nebun, frânge clipele în două,

Primeniți în lacrimi sfinte să începem viață nouă!

Primăvara mult dorită strânge-n mâinile de iarbă

Bucuria, tinerețea, intuiesc cum o să fiarbă!

Prin magnolii timpurii, înfloresc mereu speranțe

Îmi șoptesc atunci copacii că mai sunt în viață șanse…

Cerul prins în nemurire se deschide sfânt altar,

Îngerul îmi tot spune, că nimic nu e-n zadar!

Suferința și iubirea, casă mare fac de veacuri

Amândouă aduc în lume, întrebări și multe leacuri.

08.04.2022

Camelia Cristea

Taine

 

Puiul Mamii Îngerași strâng la piept o amintire,

Bucuria îmi sporește, ca lumina din psaltire.

Clipe albe, fericite, conturează un castel,

Când mă leagă neputința, să mă plimb discret prin el.

Prin fereastra așteptării, chipul vesel de copil

Îmi alergă pân la suflet și îl simt atât de fin.

Brațe mici, îmi dau putere și iubire ca să sper

E o taină ce o simt, un profund, adânc mister.

Bucuria-și face casă în adâncul inimii,

Devenim și noi o clipă, din adulți, niște copii.

Zarva asta mă ridică și mă văd cum înfloresc,

Pentr-o clipă, chiar de-i mică, simt că iarăși mai trăiesc!

Mulți pupici, cu gust de miere înfloresc în primăveri,

Pe o pajiște albastră am rămas uimită-n ieri…

Timpul l-am oprit în loc, poate, doar vreo trei minute

Să adun cu bucurie, taine multe, neștiute!

În dar pentru dragii mei nepoței, Alexia-Teodora și David -Andrei

08.04.2022

foto arhiva personală

Camelia Cristea