vineri, 26 decembrie 2014

Crăciunul


Când se varsă înserarea
Din ulciorul cerului,
Peste noi pogoară pacea
Chiar din mână Mielului.


Din icoanele bătrâne
Se ivesc pe rând Părinții
Și cu rugile aprinse
Străjuiesc pe cerul minții.


Un copil îmi ține calea
Să mai cânte o colindă
Bucuria se aprinde
Că o rază în oglindă.


Iar din candela iubirii
Mirul picură pe răni,
Sufletul vede Crăciunul
Îmbrăcat în dalbe flori.


26-12-2014
foto internet


Camelia Cristea


miercuri, 24 decembrie 2014

Moșule de ești pe drum...

Moșule de ești pe drum
Am ceva să îți mai spun,
Fără patimă și ger
Eu nimica nu-ți mai cer...
Dar te rog când îți verși sacul
La sărmani să duci colacul
Celor mici multă răbdare,
Marilor și împăcare,
Bucurie-n chip de îngeri
Peste valea cea de plângeri.
Iar când o veni sorocul
Să ne vadă și norocul!
O colida creștinească
Chiar din ieslea împărătească.
Aur, smirnă și tămâie
Pentru Omul cel frumos
Ce îl poartă pe Hristos!
Din ninsorile de flori
Bucurii în sărbători
Și în raiul cel divin
Mulți ani Doamne să trăim!

foto internet



Sărbători binecuvântate!

Camelia Cristea

duminică, 14 decembrie 2014

Colind de dor



Copile drag al meu plecat în ţări de vise,
Azi dorul se aprinde, țin porțile deschise,
Am ochii umeziţi de ploile din toamnă,
Copacii desfrunziţi se apleacă ca să doarmă.


Prin viscole de gând mai spun o rugăciune
Toţi merii înfloriți aş vrea să se cunune,
Iar nuferii ce-au nins pe ciobul unui lac
Spre tine îi trimit, ştiu cât de mult îţi plac.


Colindele răsună din glasuri de copii,
Pridvoarele înfloresc cu vâsc şi poezii,
În traista bucuriei se aprind şi licurici
Departe, dar aproape, mereu tu eşti aici.


Mai dau bineţe stelei ce se aprinde-n brad
Dar lacrima tăcerii îmi mușcă din obraz,
Aprind şi lumânarea nădejdii de mai bine
Prin viscole şi ger să ajungă către tine.


Un dor purtat de mamă în inima fierbinte
Nu are greutate în lumea de cuvinte,
Dintr-o viola tistă, albita de ninsori,
Colinda mea răsună din zori, până în zori...


Colind dedicat copiilor mei Alexandru şi Florina

foto internet


Camelia Cristea



joi, 11 decembrie 2014

Veșnicia clipei



Pădurea-i albită de un crin în floare,
Jarul din poveste iarăși ia amploare,
Renii înhămați la sănii de dor
Aduc bucurii chiar din lumea lor.


Cerul potcovit cu norii de plumb
Umbrele își lasă pe satul din dâmb
Poalele câmpiei înflorind ninsori
Iarăși se-aranjează pentru sărbători.


Vetrele bătrâne întețesc iar focul,
Din icoane plânse crește busuiocul.
Lacrima-nghețată într-un vâsc sfios
Ne vestește Anul Nou și cu folos.


La căsuțe sure îngropate-n nori
Vin cu-alai de îngeri fete și feciori
Și cântă colinda din străbuni lăsată,
Veșnicia clipei bate iar în poartă!




11-12-2014

foto interet

Camelia Cristea


luni, 8 decembrie 2014

Îmbrățișări



File îgălbenite rup din calendar
Peste ger și iască picură amnar,
Troienite nopți intonând furtună
Fur o crizantemă pentru vreme bună.

Și aprind gutuia ca un lampadar
Fluturii odăii nici nu au habar,
Îți ascult colindul cu o floare dalbă
Înspre dimineață am s-o pun în salbă.

Mă prind de iluzii ca de un cârd de miei
Nu îmi lua nadejdea, dorul să mi-l ei,
Mă lovesc de piatră și încep să sânger
Plânge ochiul minții parcă-ar fi un înger.

Când un viscol mușcă rama de la geam
Întețesc și focul cu tot ce mai am.
Merele înroșite de lungi așteptări
Îmi rescriu povestea cu îmbrățișări.



07-12-2014

foto internet

Camelia Cristea









sâmbătă, 6 decembrie 2014

Elegie de iarnă



Se așterne neaua în poala unui câmp
Și liniștea coboară in fuioare.
În staul nici mioarele nu plâng
Când fânul li se pleacă la picioare.

Doar nori de plumb îmbracă zarea
Iar vetrele iși strâng în brațe focul,
Copii cu mere pârguite în obraji
Sfidează gerul și-ntețesc iar jocul.

Brazii albiți de fluturii ninsorii
Veghează somnul munților stâncoși,
Iar cerbii înhămați la sănii
Aduc din ceruri îngeri luminoși.

Într-un colind toți merii înfloresc
 Iarna își pune voalul de mireasă
Alaiul bucuriei e parcă mai firesc,
Când pași de dor te poartă către casă!


foto internet

Camelia Cristea



luni, 1 decembrie 2014

Zi de sărbătoare

Străbunii mei au pus hotar cu sânge
Și macii au înflorit în urma lor,
Chiar la Rovine o lacrimă mai plânge
Când Mircea stă în calea otomanilor.


La Putna, Stefan este înca viu
Și trage clopot, dupa clopot,
Române știi că totuși nu-i târziu
Să asculți al conștiinței ropot!


La Mărășești se aude încă tunul
Stăbunul nu te lasă să abdici,
Române falnic ești ca și gorunul
Și din cenușă arsă te ridici.


La Alba este zi de sărbătoare
Mihai Viteazul oștenii își adună,
Din corn răsună doina cea străbună
În hora sfântă-și dau mână cu mână!


Pe steagul tău e cerul mai senin
Și spicele de grâu rodesc în soare
Trezește-te române când încă nu-i târziu,
Și fă să fie-n țară zi de sărbătoare!


1 Decembrie 2014

foto internet

Camelia Cristea






duminică, 30 noiembrie 2014

Înserare



Pe tărmul meu se scrie înserare
Din vise mari împart la fiecare,
Cioplesc cuvinte, așchii pe hârtie,
Prin rugăciuni mă leg de veșnicie.


Pe taler grele toamnele îmi par
Mă pierd prin codrii de cleștar,
Ninsorile de crin sărută tâmpla,
Feciori voioși cutreieră iar lunca.


Copacii dezgoliți sfidează zarea
În iarnă își semnează resemnarea,
Un bucium cântă de plecare
Tristețea mușcă iar din fiecare.


Iarna sfioasă colindă printre brazi,
În fiecare bucurie tu să arzi
Lumini aprinse la geamul înserării
Poteci să legi la porțile iertării.



foto internet

Camelia Cristea




miercuri, 26 noiembrie 2014

Elegie de Toamnă



O Toamnă privită de-o umbră
Prin riduri de fum se preumblă,
Pe câmpuri iși varsă năduful,
În două împarte văzduhul.

E Domna cântată-n poeme
Cu lacrimi pe frunze și gene,
Un greiere iși strânge chitara,
Pe norii de plumb calcă seara.

O Toamnă și doina de jale
Lovită de vânt în rafale,
Îi cântă plecarea un flaut
La anu prin vie te caut...!

foto internet

Camelia Cristea




marți, 25 noiembrie 2014

Povești



Mă regăsesc ades în firele de iarbă
Din ițele de gânduri țes florile de câmp,
Visez că suntem noi ținându-ne de mână
Ca în povești frumoase cu mere ce se vând.

Suntem copii în soare cu bucle aurii,
Printre obraji de nori ne facem jurăminte
Aș tine timpu-n loc, cusut în veșnicii,
În zale să îmbrăcăm și cerul din cuvinte.

Eu Zâna cea frumoasa, tu Prâslea cel Voinic,
Pe tavă îmi aduci și merele de aur
Cu un hidos balaur în noapte iar te lupți
Victoria îți dă cununi de flori și lauri.

Când zorile se crapă pe funtea unui munte,
Se spulberă visarea și plouă ruginiu,
Din călimara toamnei îți scriu acum povestea
Și cred... că totuși niciodată nu-i târziu...



26-10-2014

Camelia Cristea



marți, 18 noiembrie 2014

Prin ploi


Mai fac prin ploaie două piruete
Și apa-mi intră-n suflet și în ghete,
Umbrela doarme dusă-n debara
Dar mă descurc acum și fără ea.

La colț de stradă mâinile cerșesc
Un bătrânel înnoadă-n două chinul,
În traista lui s-a strecurat veninul
Din ochii străvezii râde destinul.

Și are haina strâmtă, ruptă, ponosită,
De mult banale amănunte nu-l irită
Pașii târăsc agale parc-o umbră,
Nici înserarea nu poate să plângă.

Prea multă frunză cade resemnanată
De parcă verde n-a fost niciodată,
Mai țipă clopotul tăcerii printre noi,
Doar lacrimile toamnei cad șuvoi.

foto internet


Camelia Cristea



duminică, 16 noiembrie 2014

Uimită


Uimită sunt de-atâta resemnare,
Secată mi-e fântână de un dor...
Cu păși grăbiți pe lunca ta de sare
Mă caută un timp rătăcitor.


Copaci cu pletele în vânt,
Încărunțiți de florile de mai,
Privesc fecioarele nuntite
Și lacrima din gene ce le-o dai.


În țipătul chemării te-am găsit
Când umbra nopții îmbrăca palate.
Atâtea Zâne în povești purtate,
Caleștile în zori le-au fost furate.


Privește-mă albastru și rotund,
Într-o ureche-mi cântă spiridușul,
O lacrimă o prinde, iar căușul,
De-atâta sare, greu îmi e urcușul.


foto internet
Camelia Cristea






vineri, 14 noiembrie 2014

Să votăm

(pamflet)

Adunați ca la paradă
Doi actori din 'nalta clasă
Vor să rupă firu-n două
Iarba să crească mai deasă.


Bate tobă burdușită
Cu parale la tejghea
Trâmbița e răgușită
Văi de țărișoara mea!


Cu sloganuri și cu surle
Au umplut ecranele
Toate pietrele aruncate
Au pavat trotuarele.


Unii lătră, alții mușcă,
Câinii toți sunt puși în cușcă
Oasele ce le-au tot ros
Nu le sunt azi de folos.


Om sărman de rând ca voi
Îmi trag pașii înapoi
Harța lor îmi face silă
Și de țară-mi este milă!

Turmentat parcă de-un veac
Azi poporu-i mai sărac.
Tinerii pribegi prin lume
Caută și cele bune.


Noi rămașii agoniști
Suntem revoltați și triști!
Până când sărmana ură
Ară fără de măsură?


Să votăm că asta-i vrerea
În genunchi stă iar durerea
Ștefan Sfânt pe unde ești
De urgii să ne ferești?
10-11-2014

foto internet

Camelia Cristea



marți, 11 noiembrie 2014

Mă caut


M-am tot legat de firele de ață
Cu ele am țesut și pânze noi
Treceam un ochi pe dos, unul pe față,
Și mă luptam să nu dau înapoi.


M-am tot lovit de sensuri interzise,
Părerile de rău croiau mănuși
Atâtea uși și clanța lor furată
În fugă au trecut doi trepăduși.


Mă caut peste munți și peste ape
Și mă găsesc la margine de drum
În traistă am un muc de lumânare,
Și rugăciunea ce o spun acum.


Samariteanul milostiv iar mă ridică
Tâlharii au luat tot ce au putut,
O haină peticită doar de frică
Și-o poartă pe un drum ce-i abătut.


Mă caut peste munți și peste ape
Și mă găsesc în fir de crizantemă,
Vorbind în șoaptă cu firea mea boemă
De frig și iarnă să o pun în temă.


foto Mircea Bezergheanu

Camelia Cristea









luni, 27 octombrie 2014

Decor de toamnă


Mi-ai pus pe frunte lauri de parcă ar fi săruturi
În piept încă mai simt aripile de flutur.
Mireasma crizantemei s-a răspândit în aer,
O lacrimă de toamnă se scurge printr-un vaier.


O frunză îngălbenită se lăfăie-n rugină
Atâta inocență nu are nici o vină.
Penelul unui mag picteaza un covor,
Sărutul unui strop se prinde de picior.


Un braț dintr-un copac își sprijină vioara
Și vântu-i dă un ton nostalgic și firesc,
Prin marea de cuvinte încet pășește seara,
O perlă sidefată adâncul și-a ales.

Cerneala se înnegrește de norii care vin
Ignor prezenta lor și cu senin mă închin.
Cobor pân la pământ metanie de ceară
Aș vrea să fie pace ca și întăia oară.


foto internet
25-10-2014

Camelia Cristea






duminică, 26 octombrie 2014

Imn de glorie



Am intonat un imn așa ca de paradă
Cu frigul disperat ne-am instalat în stradă
În pași de defirare am salutat imagini,
Istoria traită e prinsă între pagini.


Ne împăunăm cu toții la Arcul de Triumf
Regretele tardive din umbră ne-au ajuns.
Cu arma sus pe umăr în rânduri trec ostașii,
În glorie se văd mareți înaintașii.

Pe cerul din cuvinte se zbate un drapel
Nimic din tot ce-a fost, nu poate fi la fel,
Bărbați viteji și demni au fost răpuși în luptă,
Hienele visează din hartă să mai rupă.

În haina deghizată se plimbă azi amarul
Un braț brav de ostaș, veghează sfânt hotarul.
Trezește-te române din somnul cel de veci,
Un semn frumos să lași prin viața-n care treci!

25-10-2014

foto internet

Camelia Cristea












sâmbătă, 25 octombrie 2014

Un vals


Ma simt culoarea verde a unui timp apus,
Când stoluri de cuvinte brăzdează încă cerul
Sfidarea stă ascunsă la umbra celui dus,
În gara cea târzie nu mai opresc nici trenuri.


Din firele de lună se torc frumoase vise
Pe drumuri stau înscrise doar sensuri interzise,
Prin pâclele de ceață se intuiesc păduri
Te rog măcar speranța din muguri să n-o furi.


Într-un ungher de ceas mai sunt vreo trei minute
Încerc ca să dezleg mereu necunoscute,
Rutina-și plimbă pașii pe tâmpla de argint
Mă pierd de atâtea ori prin foi de labirint.

Un mac însângerat îmi mângâie apusul
Când înserarea bate la porțile de dor,
Un vals în plină toamnă îmi cântă iar arcușul
Așa după ureche,... ca n-are dirijor.

Mă simt culoare verde a unui timp apus
Pe câmpul tău o floare cu drag eu aș fi pus,
Dar ploi de crizanteme au invadat pământul
În pragul toamnei mele eu fac un pact cu vântul.


foto internet
Camelia Cristea








vineri, 24 octombrie 2014

Când pleci



Când pleci mai plânge-o salcie pletoasă
Și vremea-mi pare tot mai noduroasă,
Pe clanța ușii lăcrimează așteptarea
În geam rămâne tristă resemnarea.


Când pleci corăbiile toate se îneacă
Și din izvoare licărul de viața seacă,
Prin toamnă trec țipând parcă cocorii
Pe cer de lacrimi sunt cerniți și norii.


Când pleci se scutură pădurea toată
Și cât de verde a fost odată,
Dar vântul grabnic i-a uscat obrazul
Prin pragul ușii a trecut necazul.


Când pleci se frâng și aripile-n zbor
Nici gândul nu mai este călător,
Pământu-și pierde rodul cel bogat
Minutele în ceas au înghețat.

foto internet

Camelia Cristea











vineri, 17 octombrie 2014

Parastas


Poporul meu e parcă mai sărac
Îmbrăca haina strâmtă, ponosită,
Schimbările în rău ne tot irită
Prea mulți vorbesc ușor de mită.


Afișele ne râd frumos în nas,
Pe aici prin țară circul a rămas
Mai vor sărmanii o bucat de pâine,
Trăiesc din greu de azi pe mâine.


Speranța a fugit în altă țară
În neputință timpul se măsoară
Un ghem de ață firul e subțire,
De ne-am veni cu toți în fire!


Cu mugurii de floare ce-au rămas
Să punem toți măcar de parastas
Lumina dintr-un muc de lumanare
Să aprindă conștiință ce ne moare!

foto internet


Camelia Cristea