sâmbătă, 30 iulie 2016

Poem


Să-mi mai rămâi o Vară, poemul meu de suflet,
Prin arșița tăcerii strecoară-ți al tău umblet
Și dă-mi să beau din apa, Cuvântului de vrei
Îți dau în schimb toți macii și-un soare pentru ei.

Să-mi mai rămâi în Toamnă când via este-n rod,
Iar frunză-și cântă tristă a verdului prohod,
În parcul amintirii să-mi stai lângă un tei
Primești în schimb o perlă ce-a plâns-o ochii mei...

Să-mi mai rămâi în iarnă prin fulgii ce-or să cadă
Toți crinii înfloriți vor iarăși să te vadă
Steluțe să-mi pictezi pe geamuri și în brazi,
Eu simt cum printre rânduri tu încă îmi mai arzi…

Și-n primăvara verde în iarbă să îmi stai
În sufletul deschis s-aduci balsam din rai
Din curcubeu, culoare să-mi picuri în Poem,
De tot ce-i rău prin lume nicicum să nu mă tem.




29.07.2016
foto sursa internet


Camelia Cristea


vineri, 29 iulie 2016

Câmpia Libertății


Române te deșteaptă, măcar în ultim ceas
Simt furia cum crește mereu în al tău glas,
Azi spicele de grâu se mai topesc în soare
Sub brațe de stejar găsești încă răcoare!

În munți mai sunt cătune, unde se spune ruga,
Cel mai smerit și sincer, desigur este sluga,
Pe cerul dimineții cresc aripile-n zbor
Un vultur tăie-albastru și visul călător.

Pădurile șoptesc când vântul mai adie
Și-n câmpuri e concert, un tril de ciocârlie,
Din piatră seacă curge izvor cu apă vie
Mai sunt creștini ce vin cu drag la Liturghie.

Chiar Dunărea bătrână se scurge în tăcere
Și uneori prin valuri scăldate de durere,
Vapoare-n amintire mai poartă pe un braț
Și în povestea asta trăiește cu nesaț...

În mare se revarsă trecutul înspumat,
Acest popor se vrea să fie vindecat,
Portița din pridvor încă mai are clanță
Speranța o purtăm în noi, nu e o zdreanță!

Române te deșteaptă, ogorul de-ți lucrează
Iar inimă din tine să fie iarăși trează,
Drapelul să-l ridici mereu semeț în soare
Câmpia Libertății se vrea în sărbătoare!


foto sursa internet


29.07.2016

Camelia Cristea




duminică, 17 iulie 2016

Dor de alb...



Crinii câmpului nu torc
Borangicul pentru strai,
Dar își poartă cum se cade
Albul pur ce-n dar îl dai.

Păsările-n zborul lor
Duc de veste că lumina
Este-n cerul fără nori
Unde nu încape vina!

Numai omu împovărat
Duce grijle mereu
Și-a uitat că are-un înger
Ce-i trimis de Dumnezeu.

Sub povara crucii sale
Cade gârbovit de rele
Și nu vrea (sau chiar nu poate)
Să se lepede de ele...

Trece prea grăbit prin toate
Și-și ciunteste fericirea
Uită de unde-a venit
Care-i rostul sau menirea!

Timpu-n loc l-ar mai opri
Să repare ce-a stricat
De se poate să traiscă
Simplu...dar și-adevărat!


10.07.2016

foto sursa internet

Camelia Cristea













sâmbătă, 2 iulie 2016

Ține-mă de mână



Ține-mă de mână și mă du în rai,
Șarpele îndoielii te rog să îl tai
Mărul să rodească sfânta ascultare,
Pacea și iubirea să crească-n cărare.

Din salcâmi în floare să ne facem salbe
Să mai stingem dorul ce încă ne arde
Ruga s-o aprindem pentru cei plecați
Când ne întâlnim să fim vindecați...

Ține-mă de mână și mai dă-mi putere
Toate se întâmplă doar cu a Ta vrere,
Flacără această să ne încălzească
Să ne urmăm calea, simplă și firească!

Pietrele răbdării să ne țină pasul,
Când e stramtă calea să trecem impasul,
Buzelor să punem lacăt de se poate
Să purtăm pe mâini faptele curate.

Clipelor să dăm straie de mătase,
Toate să ne fie pure și frumoase,
Inima smerită să cuprindă cerul
Să dezlege noduri, poate și misterul...

Ține-mă de mână și îmi dă curaj,
Viața mea cât este...am s-o pun în gaj,
Încercarea asta știu că mă călește
Ce nu ne doboară simplu ne întărește!



19.06.2016

foto sursa internet

Camelia Cristea