marți, 31 ianuarie 2017

Doar o cale…



Nu e cale mai uşoară
Să răzbeşti când este greu,
Decât cea a rugăciunii
Te aude Dumnezeu!

Fapta bună duce drumul,
Paşii siguri spre lumină,
Iar din traista suferinţei
Ai mai lepădat o vină!

Mirul împăcării sfinte,
Vindecă şi rana grea,
Doar să ai credinţă mare
Şi curaj să lupţi cu ea!

foto sursa internet


Camelia Cristea


duminică, 29 ianuarie 2017

Lacrima iubirii


Lacrima iubirii o petrece timpul,
Iarna asta sură-mi este anotimpul
Ard mocnit în mine doruri şi tăceri,
Dar vor creşte muguri iar în primăveri!

Prin nămeţi şi geruri trec ca o nălucă
Mă apucă seara, dorul crunt de ducă,
Cerul din ferestră, gândul îl mai ştie
Uneori mă scriu într-o poezie...

Sarea din cuvinte parcă e amară
A început curând timpul să mă doară,
Gerul a săpat răni adânci în mine
Mă rog să le port doar cum se cuvine!

Nădejdea cârpită, toată din bucăţi,
O păzesc mai strajnic au venit şi hoţi,
Caldela-i aprinsă torn şi utdelemn,
La iubire totuşi, pe toţi vă îndemn!

Lacrima iubirii, flori de lăcrămioare,
Iarna sub zăpezi, lutul rău mă doare...
Dar în primăvară muguri cresc pe ram,
Bucuria asta, încă o mai am…



foto sursa internet

21.01.2017



Camelia Cristea

De dor...


(Poem dedicat Alexiei -Teodora)

Iarna îmbrăcată în fulgi de zăpadă
S-a pornit la drum oamenii s-o vadă
Clopote răsună liniştea se crapă
A îngheţat pământul într-un strop de apă…

Zarva se-nteţeşte când pe derdeluş,
Sania e trasă de însuşi Lăbuş.
Teodora strigă într-un fel anume,
Fericirea asta are şi un nume!

S-au întors copii cu Iarna acasă,
Clipa s-o opresc e tare frumoasă
Lângă gura sobei spunem iar poveşti,
Stele s-au aprins nopţile-n fereştri…

Omul de zăpadă cu ochi de măslină,
Lângă geamul nostru, seară vrea să vină
Se uită mirată mica mea Nepoată,
Bucuria asta n-o uit nicodată!

Mâna ei fragilă mă cuprinde iar,
Soba-i plină ochi îmbrăcată-n jar,
Dau în clocot toate supe şi trăiri
Ne rămân de veghe calde -amintiri.

Bucurii mărunte au crescut cu ea,
Cât aş vrea la piept Doamne să-mi mai stea
Zarea se tiveşte cu pupici mărunţi,
Paşii mei de dor poartă-n spate munţi…

foto arhiva personala


21.01.2017

Camelia Cristea





marți, 24 ianuarie 2017

Fraţi români



Fraţi români de aceeaşi Mama
Să nu luăm ce-i rău în seamă,
Glia noastră strămoşească
Peste vremi să dăinuiască!

Doar uniţi în rugăciune
Împlinim şi cele bune
Sfinţii noştrii păzitori
Ne feresc de trădători!

Răul vrea să ne despartă
Să mai rupă iar din hartă,
De ne dăm mâna frăţească
Salvăm Ţara strămoşească.

Moşii noştrii sunt de pază,
La hotar încă veghează
Tulnicul răsună-n munţi
Au ajuns cu toţi cărunţi

Cuza, domnul cel mai drept
A dus ţara chiar în piept,
Cu ocaua lui cea mică
Ne-a scăpat şi de risipă!

În divan mereu adună
Pe cel drept şi fapta bună
Ţară Sfântă Strămoşească
Peste vremi să dăinuiască.

Fraţi români să ne dăm mâna,
Ţara noastră-i numai una
S-o cinstim cum se cuvine
Să ne revenim în fire!

24 ianuarie 2017


foto sursa internet


Camelia Cristea

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Lacrima zăpezii



Lacrima zăpezii în mii de cristale
Casele-s gătite, toate și-au pus zale,
Gerul cu o daltă bine mânuită
Stelele sculptează, ziua-i primenită!

Muguri de lumină crengile le-mbracă
Unii spun că-i nea, alții promoroacă,
Iarna toarce firul alb de borangic
Muntele bătrân și-a pus un ilic.

Dealul trage sănii, zarva e în toi
Câtă bucurie poate crește-n noi,
Un copil alergă, cerul să-l atingă
Iernile de vis vrea să îl tot ningă…

Amintirea asta, file de poveste
O rescriu cu lacrimi știu că îmi mai este...
Gerul ce-l năpraznic a mușcat din noi
Cât aș vrea să dau timpul înapoi…


foto sursa internet

Camelia Cristea


joi, 19 ianuarie 2017

Iartă-mi


Iartă-mi îndrăzneala de a cere iar,
Clipe liniștite și pline cu har,
Bucurii mărunte să-mi colinde ceasul
Într-o rugăciune să-Ți aud și glasul.

Iartă-mi îndrăzneala de a cere pace
M-am închis în mine ca-ntr-o carapace,
Viscole haine dau cu bici de iarnă,
Peste lumea toată neaua vreau să cearnă.

Iartă-mi îndrăzneala de a spune Da
Vreau să stau de veghe în lumina Ta,
Vremi de tulburare răul îl răscolesc
Simplu și curat vreau să mai trăiesc.

Iartă-mi îndrăzneala de a te urma
Fără Tine Doamne, ce e viața mea?
Toate vin și pleacă chiar și cei mai dragi
Te rog să ne dai liniște și magi.

Iartă-mi îndrăzneala de -a mă recompune
Vreau să mă găsesc doar în lucruri bune
Să-Ți aduc ofrandă timpul meu ramas….
Scapă-mă de vrei din acest impas!


foto sursa internet

14.01.2017

Camelia Cristea





sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Iarnă de poveste...



Scârţâie zăpada, paşi-s în derută,
Lumea de poveste, fulgul îl sărută
Sania mă poartă către un copil,
Amintirea asta vine iar tiptil…

Brazii s-au gătit în straie albite
Vor să primenească zilele cernite,
Vârful să-l aprindă cu-n mănunchi de stele
Ard de-atâtea ori nopţile prin ele…

Casele şi-au pus pe ascus căciulă,
Câte-un viscol trist vine şi le-o fură
Dezgolite-n noapte se tot tânguiesc
Îngerii se-apleacă şi le înveslesc…

În soba aprinsă ard buştenii toţi
Câinii mai veghează singuri pe la porţi,
Pe geamuri pictate cu steluţe mii,
Chipuri de copii aduc bucurii.

Iarna în trăsură trece peste văi,
Clinchete răsună, clopot, zurgălăi
Copacii îşi pleacă creaga la pământ
Au făcut cu toţii, tainic legământ!

Îngeri, serafimi apar din icoane,
Împlinesc cu toţii sfintele canoane,
Timpul primenit în straie de nea
Peste toată lumea simplu să mai stea...



14.01.2017

foto sursa internet



Camelia Cristea


Dor de cer

Doamne nu sunt vrednic de tot ce îmi dai
Am văzut Lumina într-un colţ de rai,
Într-o dimineaţă eu te-am întâlnit
Când eram căzut şi nefericit...

Nu ştiam să cer, nu puteam să dau,
Habar nu aveam încotro s-o iau
Drumurile toate se vedeau închise,
Ziduri ridicate, sensuri interzise...

Te-ai oprit la mine când îmi era greu,
În braţe mă porţi sunt copilul Tău
Ochiul mi-ai deschis că eram şi orb
Dintr-un colţ de cer Lumina o sorb!

Doamne nu sunt vrednic de tot ce îmi dai
Am văzut Lumina într-un colţ de rai,
Curcubeul – floare vreau să mă petreacă
Dorul meu de cer nicidecum să treacă!

21 mai 2015

foto sursa internet

Camelia Cristea




sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Ioan grăieşte…



În pustiu Ioan grăieşte
Omul tot se risipeşte…
Nu aude şi nu vrea
Să schimbe în el ceva.

Construieşte, dar nu are
Linişte şi împăcare,
Firul îl desface-n zece
Inima e tot mai rece.

Strigă iar Ioan la noi
Să ne scape din nevoi,
Omu-i orb trece şi face
Doar ce vrea şi poate-i place…

În Iordan încă botează
Să ne ţină mintea trează,
Iar din candelă aprinsă
Toţi să luăm mereu credinţă!

Mir de împăcare pune
Peste rănile din lume
Ne aduce şi alean
Când se scurge clipa-n van.

Prevesteşte c-o să vină,
Cel scăldat tot în lumină
Păcatul să-l răstignească
Omul viu să mai trăiască!

Tot grăieşte în deşert
Să iubesc curat, să iert,
Lepădarea să se facă
Când e inima curată!

În pustiu Ioan grăieşte
Omul tot se risipeşte…
Se împiedică de scamă
Şi face din asta -o dramă.

---------------------------
Nu se clatină Ioan
Vine simplu an de an
Şi botează cu iubire
Să ne mai venim în fire…

07.01.2017
foto sursa internet


Camelia Cristea