luni, 27 octombrie 2014

Decor de toamnă


Mi-ai pus pe frunte lauri de parcă ar fi săruturi
În piept încă mai simt aripile de flutur.
Mireasma crizantemei s-a răspândit în aer,
O lacrimă de toamnă se scurge printr-un vaier.


O frunză îngălbenită se lăfăie-n rugină
Atâta inocență nu are nici o vină.
Penelul unui mag picteaza un covor,
Sărutul unui strop se prinde de picior.


Un braț dintr-un copac își sprijină vioara
Și vântu-i dă un ton nostalgic și firesc,
Prin marea de cuvinte încet pășește seara,
O perlă sidefată adâncul și-a ales.

Cerneala se înnegrește de norii care vin
Ignor prezenta lor și cu senin mă închin.
Cobor pân la pământ metanie de ceară
Aș vrea să fie pace ca și întăia oară.


foto internet
25-10-2014

Camelia Cristea






duminică, 26 octombrie 2014

Imn de glorie



Am intonat un imn așa ca de paradă
Cu frigul disperat ne-am instalat în stradă
În pași de defirare am salutat imagini,
Istoria traită e prinsă între pagini.


Ne împăunăm cu toții la Arcul de Triumf
Regretele tardive din umbră ne-au ajuns.
Cu arma sus pe umăr în rânduri trec ostașii,
În glorie se văd mareți înaintașii.

Pe cerul din cuvinte se zbate un drapel
Nimic din tot ce-a fost, nu poate fi la fel,
Bărbați viteji și demni au fost răpuși în luptă,
Hienele visează din hartă să mai rupă.

În haina deghizată se plimbă azi amarul
Un braț brav de ostaș, veghează sfânt hotarul.
Trezește-te române din somnul cel de veci,
Un semn frumos să lași prin viața-n care treci!

25-10-2014

foto internet

Camelia Cristea












sâmbătă, 25 octombrie 2014

Un vals


Ma simt culoarea verde a unui timp apus,
Când stoluri de cuvinte brăzdează încă cerul
Sfidarea stă ascunsă la umbra celui dus,
În gara cea târzie nu mai opresc nici trenuri.


Din firele de lună se torc frumoase vise
Pe drumuri stau înscrise doar sensuri interzise,
Prin pâclele de ceață se intuiesc păduri
Te rog măcar speranța din muguri să n-o furi.


Într-un ungher de ceas mai sunt vreo trei minute
Încerc ca să dezleg mereu necunoscute,
Rutina-și plimbă pașii pe tâmpla de argint
Mă pierd de atâtea ori prin foi de labirint.

Un mac însângerat îmi mângâie apusul
Când înserarea bate la porțile de dor,
Un vals în plină toamnă îmi cântă iar arcușul
Așa după ureche,... ca n-are dirijor.

Mă simt culoare verde a unui timp apus
Pe câmpul tău o floare cu drag eu aș fi pus,
Dar ploi de crizanteme au invadat pământul
În pragul toamnei mele eu fac un pact cu vântul.


foto internet
Camelia Cristea








vineri, 24 octombrie 2014

Când pleci



Când pleci mai plânge-o salcie pletoasă
Și vremea-mi pare tot mai noduroasă,
Pe clanța ușii lăcrimează așteptarea
În geam rămâne tristă resemnarea.


Când pleci corăbiile toate se îneacă
Și din izvoare licărul de viața seacă,
Prin toamnă trec țipând parcă cocorii
Pe cer de lacrimi sunt cerniți și norii.


Când pleci se scutură pădurea toată
Și cât de verde a fost odată,
Dar vântul grabnic i-a uscat obrazul
Prin pragul ușii a trecut necazul.


Când pleci se frâng și aripile-n zbor
Nici gândul nu mai este călător,
Pământu-și pierde rodul cel bogat
Minutele în ceas au înghețat.

foto internet

Camelia Cristea











vineri, 17 octombrie 2014

Parastas


Poporul meu e parcă mai sărac
Îmbrăca haina strâmtă, ponosită,
Schimbările în rău ne tot irită
Prea mulți vorbesc ușor de mită.


Afișele ne râd frumos în nas,
Pe aici prin țară circul a rămas
Mai vor sărmanii o bucat de pâine,
Trăiesc din greu de azi pe mâine.


Speranța a fugit în altă țară
În neputință timpul se măsoară
Un ghem de ață firul e subțire,
De ne-am veni cu toți în fire!


Cu mugurii de floare ce-au rămas
Să punem toți măcar de parastas
Lumina dintr-un muc de lumanare
Să aprindă conștiință ce ne moare!

foto internet


Camelia Cristea




duminică, 12 octombrie 2014

Tu ești


Tu ești albastru meu de Voroneț
În care îmi găsesc ades seninul,
Cum își găsește strugurele vinul
Și brațu în rugăciune sfânt aminul.

Tu ești poemul meu încă nescris
Cuvintele de duh le țin ascunse,
De un vârtej să nu îmi fie smulse
Și în hohote de lacrimi plânse.

Tu ești venit din alte emisfere
Sortit să-mi dai lumină și putere,
Desparți în două muntele de mare
Când țipătul tăcerii rău mă doare.


foto internet
Camelia Cristea






joi, 9 octombrie 2014

Regăsire



Am plecat în lume să mă regăsesc
Căutam un drum tainic către sine,
Ocoleam pământul, risipeam trăiri,
Ramuri timpurii se uscau în mine.

Marea de cuvinte, clipe efemere,
Am trecut prin valuri ai am prins putere
M-am lovit de stânci, șuiera furtuna,
Razele de soare mi-au sărutat mâna.

Am trăit în peșteri, contemplam iluzii,
Visele în comă au primit perfuzii.
Lacrimi înodate le-am pus într-o cană
Uneori cu ele vindecam o rană.

După lungi ocoluri, drumuri pietruite,
Am ajuns în sine bolți ce-s arcuite,
Iedera crescută parte peste ziduri,
Ghiocei la tâmple, pe obraz și riduri.

Am deschisa ferestra să intre lumina
Adun bob cu bob, înlătur neghina,
Pe altar de flori pun iar rugăciune
Frunza și iubirea vin să se cunune.

foto internet

Camelia Cristea







luni, 6 octombrie 2014

Și iarba plânge


Și iarba plânge-n hohot uneori,
Când pașii toamnei îi strivesc sărutul
Și-n ruginiu rămâne stearpă așteptarea
Ca în biserici arsă lumânarea.


Și iarba verde a murit sub coasă
Să pleci în lumea mare nu te lasă,
Prohodul trebuie să-i cânți în noapte
Când roadele grădinilor sunt coapte.


Să te întorci mereu în primăvară
Când firul ierbii tainic te înfioară
Prin ploi de regăsiri învie-n verde
Lumina ei aprinsă nu se pierde.


05-10-2014
foto internet

Camelia Cristea





sâmbătă, 4 octombrie 2014

Culoare


Geana dimineții picură lumina
Calc pe ciob de noapte și adun puteri,
Înspre tine viață iarăși întind mâna
Vara obosită a rămas în ieri.


Și-am pornit spre toamnă numărând cocorii,
Pe un deal drumețul mere a scuturat
Printr-un strop de ploaie sărut iarăși norii
Poate așa voi fi și eu mai curat...


După împăcare..., adun crizanteme!
Fără de culoare unde ne-am opri?
Am mușca țărâna, verde să răsară!
N-ar mai fi durere și nici nostalgii.


Și ar curge sânge când apusul vine
Peste macii care eu ți i-am cules,
Fluturi mov scaldați într-un strop de soare
Crengi îmbrățișate...toamna a ales!




foto internet

Camelia Cristea




vineri, 3 octombrie 2014

Când pleacă cocorii


Pe un drum de gând trece o trăsură
Freamă alaiul zorilor din crâng
Doar în visul ăsta suntem împreună
Trebuie să-nvăț să nu mă mai plâng.


Eu îți scriu albastru cu cerneala minții
Curcubeu trasat tainic după ploi
Într-o ramă veche stă o primăvară
Toamna plumburie a intrat în noi!


Când pleacă cocorii țipă resemnarea
Crengile metanii bat pân la pământ
Norii grei tivesc parcă depărtarea
Ploile cernite la ferestra-mi plâng.


Nu lăsa târziul să ne copleșească
Fără de cuvinte tu mereu îmi scrii.
Pâlpâie gutuia în ferestra noastră
Luminează calea când ai să revii.

foto internet


Camelia Cristea