duminică, 18 octombrie 2020

Joc de Toamnă…



Pe un petec de lumină scrie frunza răvășită,

Toamna s-a ascuns în vie, în ciorchine stă pitită.

Cu panere de speranțe, umple iarăși un hambar

Leneșul de toate astea, nu are nicicum habar…


Toamna și-a lăsat culoarea pe un câmp în plină floare,

Într-un snop de grâu mai cade, stropul muncii în sudoare.

Pare pusă tot pe șotii și alergă prin grădină,

Ploia rece și măruntă s-a grăbit acum să vină!


Sub o streașină, ascunse, vrăbii multe stau la sfat

Într-o pală de speranță, vântul discret le-a curtat.

O furnică zgribulită, doborâtă-i de povară,

Greierașul cel rapsod, tremură acum pe afară.


Note ample, în rafale, se mai scriu pe portativ

Un bondar trezit la viață...se tot scutură de frig.

Tomna blandă dar și iute, a prins cerul de mijloc

Și în fulger de lumină, totul pare ca un joc…


foto sursa internet

13.10.2020

Camelia Cristea








joi, 15 octombrie 2020

Călător



Sunt firul de lumină ce caută mereu

Credința și iubirea, pe Bunul Dumnezeu,

Sunt flacără plăpândă ce ard necontenit

Să înțeleg tot rostul, de unde am venit…


Sunt țipătul tăcerii și aripa în zbor

Ce caută văzduhul și cerul făr’ de nor,

Sunt inima străpunsă de doruri și dureri

Mă încred în veșnicie, mă înalt de nicăieri!


Sunt ploaia care bate necontenit în geam

Și frunza ce se prinde, din mugur pe un ram,

Sunt simplu o vioară, o strună și baladă,

Poetul răvășit, cântând la colț de stradă…


Sunt gândul plin de maci și odă bucuriei,

Un câmp în plină floare, când îmi privesc copii

Sunt rodul toamnei mele ce își culege via,

O facara plăpândă ce învață dărnicia.


Sun un cocor-săgeată în cerul meu de vise,

Când toate cele spuse nu sunt și intezise

Sunt mamă și bunică, un pom și poate floare

Spre sufletul frumos, îmi fac mereu cărare.


Sunt cel mai mic în toate, dar vreau frumos să cresc,

Să învăț să prind lumina și-apoi s-o dăruiesc

Sunt un penel ce-și scrie din suflet armonii

Când viata se compune din multe bucurii...


Sunt un cireș în floare și lacrima durută

Iubirea unei Toamne, ce a rămas pieduta...

Ecoul primăverii și apa de izvor,

În lumea această mare sunt simplu călător...



 https://confluente.org/camelia_cristea_1602786713.html

foto sursa internet

Camelia Cristea


13.10.2020










marți, 13 octombrie 2020

La Iași...



Pe drumul care urcă spre lumină,

Cu tânguiri și ochii plini de lacrimi

O toamnă tristă scaldă în rugină,

Atâtea neputinți și multe patimi.


Un clopot cântă ruga de iertare,

Iar frunza, răvășită se frământă

Preacuvioasa multă milă are

Și tânguirea lumii o ascultă!


Pe strane vechi, se -așează neputința,

Iar sceptrul uneltirii calcă vremea

Cu nonșalanță umblă acum prin viață,

Trădarea, ateismul și puterea!


Pe ceara lumânării, frige gândul,

Prin fire de paianjan, trec încă rugăciuni,

Ne îndeamnă Cuviosa, să ne păstrăm nădejdea

Să învățăm cu toții să fim un pic mai buni!


Atâta ploaie-n lacrimi și clipa se destramă

În Iași doar amintirea atârnă într-o ramă,

Un psalm de pocăință să -aducem azi cu noi

Să trecem întăriți, prin vremi și prin nevoi!


13.10.2020


foto sursa internet


Camelia Cristea














duminică, 4 octombrie 2020

Toamna poeziei



Pe drumul care urcă, cărarea pân la cer,

Se leagănă pădurea în marele-i mister,

Iar vântul, o mângâie cu adieri duioase

În amintirea veri și -a clipelor frumoase!


Crescuți pe turle norii, se scutură a ploaie

Și-n lacrimi de uimire, pământul îl înmoaie

Cad frunzele rănite de doruri și culori

Pe pleopa dimineții, se înaltă iar cocori.


În foșnetul pădurii apar și licurici

Departe, dar aproape, mereu îmi ești aici

Și lași nemărginirea să crescă în cuvinte

E toamna poeziei, te rog să ei aminte.



https://confluente.org/camelia_cristea_1601834432.html



02.09.2020


foto sursa internet


Camelia Cristea