duminică, 20 noiembrie 2016

Mamă


Mamă spune! Mamă cere...
Cerului să-mi dea putere
Că mă frâng prin mine iar
Și-mi sunt zilele cu jar...

Mamă tu mă știi prea bine
Când mă rătăcesc prin mine,
Lupi flămanzi atacă-n stână
Fi te rog a mea stăpână!

Ține-mi inima în poală
Când hainii se rascolă
Și dă-mi Înger Păzitor
Sunt prin lume călător!

Pune lacăt neputinței,
Un genunchi căit credinței,
Flacără în rugăciune
Să ard răul de prin lume!

Mamă sub veșmântul Tău
Am să scap mereu de rău,
Firul ierbii se despică
Neputința mă irită...

Timpul verdelui se surpă
Tomna grea în mine urcă,
Povârnișul se ivește
Frunza veștedă-mi sporește...

Mamă Bună nu lasă
Să mai plâng la poarta Ta
Pune-mi mâna iar pe tâmplă
Liniștea s-o simt adâncă!

Iartă-mi zilele puține,
Când nu m-am gândit la Tine
Și din mare mila Ta
Mai aprinde-n cer o stea!

Iar din lacrimi adunate
Ce au fost în mir păstrate
Vin să -Ți spăl piciorul sfânt
Prin faptă și în cuvânt!

19.11.2016


foto sursa internet

Camelia Cristea



sâmbătă, 19 noiembrie 2016

La margine de timp


La margine de timp căzută
Văd lumea toată în derută,
Perdeaua clipelor de fum...

Un naufragiu parcă-n ceață
Se rupe firul scurt de ață...
În mijlocul acestui drum...

Deșertăciuni cu gust de miere
Mi-au dat avânt și chiar putere...
Îmi par că sunt acuma scrum...

Pământul tot de sub picioare
Simt cum se crapă și mă doare!
Doar rugăciunea vreau s-o spun.

O lacrimă ușor pierdută
Trezește clipa cea durută!
Din mii de cioburi mă adun...

Și lumea pare mai frumoasă,
Când mă întorc din nou “acasă”!
Senină-i zare și-al meu drum!

Doar seva ce s-a scurs din mine
Simt că în veci nu mai revine,
Mă străduiesc să recompun...

Din frunza toamnei în risipă
Am înțeles cât sunt de mică!
Cu pioșenie, smerit o spun...

Și mă ridic încă odată
Să fiu cu Viața împăcată,
În mijlocul acestui drum...

19.11.2016

foto sursa internet


Camelia Cristea