În biserica micuță

 

În biserica micuță unde liniștea veghează

Rugăciunea-și face casă și rămâne veșnic trează!

Pelerini trecuți prin multe se opresc din drumul lor

Și se roagă la Măicuța să îi apere de rău.

Vin părinți cu doruri grele și îngenunche la icoană,

Maică Sfântă le ajută și mai vindecă o rană.

Uni-și plâng cu amar păcatul și durerea sufletească

Ar vrea timp și înțelepciune să învețe să trăiască!

Gârboviți, sleiți și singuri, tremurând și înfrigurați

Mulți bătrâni în straie grele car poveri și pe mulți frați!

Nu se plâng și nu cer nici milă, doar pomană uneori

În priviri le vezi durerea și atunci te trec fiori…

Tineri mulți cu drag de viață vin și cer o minte bună,

Soartă binecuvântă și Măicuța-i încunună.

Își aduc apoi și pruncii, ce lumină și candoare

Fiecare om să poarte-n dreptul inimii, o floare!

Dintr-o strană a tăcerii psalmi de mulțumiri răsună

Pentru toată dărnicia, lumea asta fie bună!

Să mai crească grâu pe câmp și lumină în ferestră

Tot creștinul să învețe, iubire să dăruiască!

foto sursa internet

Camelia Cristea

Iartă necredinței mele

 

Iartă necredinței mele

Iartă necredinței mele spun și eu o păcătoasă

Vreau să dau ca mărturie că viață e frumoasă!

Chiar de boala te doboară în cămașa ei de spini,

Cu răbdare și nădejde la icoană te închini!

Domnul slavei și-al iubirii are planuri pentru toți,

Când esti la pământ și singur, și la capăt n-o mai scoți...

Cu o mână nevăzută te ridică, îți dă apă,

De necaz și suferință, cu iubire El te scapă!

Iartă necredinței mele!... spun și eu o păcătoasă,

Viața poate fi o rană vie, dar e caldă și frumoasă!

Orbul prins în mine vede că lumina e putere,

Toate trec și noi ne trecem, cu a Ta prea Sfântă vrere!

Chiar de uneori în viață, clipele ne par ca veacuri,

Domnul milei și-al iubirii are pentru fiecare leacuri.

Când nu poți să treci de tine și de mare-ți neputință

Roagă-te smerit în taină – Doamne dă-mi și pocăință!

Iartă necredinței mele!... spun și eu o păcătoasă,

Cerul pe pământ coboară și e viața mai frumoasă

Pe o scară nevăzută mă ridici din mine iar

În genunchi de pocăință simt cum vine al Tău har!

Simt cu marea nevăzută despărțită e în două,

Cum îmi dai încă o șansă, pentru viața asta nouă

Și mă îmbraci în haină sfântă, primenită la botez

Să ridic măcar privirea? -Doamne, încă nu cutez!

Să trăiesc încă o viață și nu cred c-aș fi în stare

Mulțumire să-ți aduc, pentru viața, pentru soare,

Pentru tot Cuvântul sfânt ce se scrie-n poezie,

Îndurarea Ta o simt, pentru mine este vie!

foto sursa internet

Camelia Cristea

Cer și pământ!

Marea în zbucium se trece albastră,

Cerul coboară în liniștea noastră,

Doar pescăruși înaltă în zbor

Gândul și ruga, un călător!

Valuri se trec peste ruine

Soarele intră în mare spre tine,

Albastru coboară în infinit

Ziua pe stânci iar s-a pitit!

Clipe și ceasuri petrec peste mare,

Pe țărm mai rămâne o undă de sare

Cerul și marea se contopesc

E vremea când ele se mai iubesc!

Catargul se înaltă în infinit

Pare firav un fir de nisip,

Liniștea umblă pe țărmuri hai- hui,

Ziua își pune haina în cui!

Noapte își lasă ușor pelerina

Se crede că este încă regina,

Stele își prinde în părul tăciune

S-o vadă și omul ce umblă prin lume!

Luna rotundă aprinde tot cerul

Să se înțeleagă care-i misterul,

Liniștea cade în somnul adânc

Toate-s unite cer și pământ!

foto sursa internet

Camelia Cristea