miercuri, 30 septembrie 2015

În armura veșniciei



În armura veșniciei Voievozii duc Lumina
Au crezut în România, asta cred că le-a fost vina!
Tarina era în rod și copii toți acasă,
Sărbătoarea înflorea parcă-n strachină la masă!

Cu opinca de tăran era mângâiat pământul
Altă greutate avea pentru Oameni Sfânt -Cuvântul!
Mamele-și doreau copii și-i creșteau cum se cuvine,
Într-o casă te credeai, parcă-n stupul de albine!

Cățăratul prin copacii și șotronul era jocul,
Pe unde treceau copii înflorea chiar busuiocul!
Grâul copt era din aur, mămăliga hrană bună,
Via toată avea rod și Păstori-n cer cunună!

O ce vremuri, ce virtuți ridicau pe scară Omul!
Cei bogați, cei mai avuți, cultivau cu grijă pomul!
În păduri trăiau Crăiese și- aveau pletele de frunze
Șoaptele Iubirii alese încolțea ușor pe buze...

Satele aveau opaiț, dar Lumina era vie,
Tot țaranul se-aprindea în rugă la Liturghie!
Îngerii făceau sobor și cântau cu ei la strană
Vindecau cu vocea lor până cea din urmă rană!

Platoșa Iubirii sfinte era sfeșnic în nevoi
România-și avea harta, chiar în inimă la noi!
În Trecut ardea Lumina, în Prezent, încă mai sper...
Așteptată e Minunea! Cerul Sfânt ne e reper!

30 septembrie 2015

foto sursa internet

Camelia Cristea




sâmbătă, 26 septembrie 2015

Se întâmplă...



Toate se întâmplă doar la vremea lor
Este-o vorbă sfântă ce umplă-n popor,
Sanie să-ţi faci chiar în toiul verii,
Când pe crengi de dor atârnă şi merii....

Via s-o culegi când e poama coaptă,
Cerul să-l atingi doar cu mâna dreapta,
Darul bucuriei să îţi fie scut
Să ridici stindardul şi-n necunoscut!

Câinii vremii latră caravana trece,
Viaţa e izvorul plin cu apă rece,
Însetaţii beau din căuşul minţii,
Cum ne-au învăţat adesea Părinţii!

Ne sunt date toate, nouă spre folos
Să urcăm cu râvnă cerul luminos,
Când e traista grea şi ne doare pasul
Ne întărim prin rugă şi trecem impasul.

Toate se întâmplă doar la vremea lor
Tinereţea râde parcă în pridvor,
Cei maturi sunt sobrii îngrijesc grădina,
Iar din flori alese, ţâşneşte Lumina!

Bătrâneţea cară hainele ce-s grele,
Ploi şi adesea vânturi au suflat prin ele,
Inima – de veghe ca în schit mereu...
Toate le cunoaşte Bunul Dumnezeu!


foto sursa internet



Camelia Cristea


marți, 22 septembrie 2015

Timpul prea grăbit...


Lasă-mă să stau lângă tâmpla ta
Văd în zare paşii grei de vreme rea,
Eu mai ţes speranţe cu fir de lumină
Să alung furtuna, care vrea să vină...

Lasă-mă să plâng apa din izvoare,
Funza Toamnei mele galbenă mă doare
Verdele din iarbă s-a grăbit să plece
Şi-a rămas tăcerea, singură şi rece.

Umerii nădejdii îi simt gârboviţi
Cu dureri nespuse au tot fost loviţi,
Mâna unui înger îi îndreaptă iar,
Toate-s cu folos, nimic în zadar!

Lasă-mă să fiu ultimul cocor
Să duc peste timp dorul călător,
Aripa ce-i frântă să cunoască zborul
Să nu-i fie teamă când e negru norul.

Lasă-mă să cânt şi acest refren,
Vara a plecat cu ultimul tren,
Gara nostră mică e 'mbrăcată-n frunze,
Șinele se-ascund în galbene pânze.

Ochiul de fereastră adună imagini
Scriu cu nostalgie toamnele în pagini,
Timpul prea grăbit s-a pornit să cearnă
Pregăteşte calea pentru înc-o iarnă!


foto sursa internet

22 septembrie 2015


Camelia Cristea




luni, 21 septembrie 2015

Noaptea

Cu o mână scuturi cerul și cad stelele în vie   
Se proptesc ușor pe struguri și primesc din măreție,   
Șapte greierii dau concert și din strune curge seara,   
Unul chiar a adormit când își acorda chitara.  
  
Luna galbenă mirată se privește într-un lac,   
De o vreme se întreabă: - Cât de mult l-a adulat?   
Două sălcii curgătoare îi îmbrățișează malul,   
Cum drumețu-n palme prinde însetat de cer pocalul!   
  
Susură de zor izvorul chiar în poala unui munte   
Și adună-n strunga vremii €”oile cele cornute”,   
Ciute-și scutură piciorul unde iarba e mai deasă   
Să cresca în zorii zilei, cât mai verde și frumoasă!   
  
Dintr-o liră fermecată câtă-n codru un fecior   
Curg pe rând din ea poeme, însoțite de un dor,   
Noaptea, în veșmânt de gală îl ascultă și oftează   
Are dreptul să îl țină lângă dansa cât visează...   
  
În decor apar și norii ce-s zburliți de interese   
Se credeau dați la o parte, chiar de ițele mai dese  
Curg pe cer purtați de ceas și au trăznete în glas,   
Unul rătăcit de turmă, în grădină parcă scurmă!   
  
Un cocoș dă deșteptarea că-i albită toată zarea,   
Treburile nu așteaptă! Harnică e mâna dreaptă!   
În pocalul de Lumină, ziua prinde rădăcină   
Și vuiește - n lumea toată, liniștea parcă-i arată...   
  
29 august 2015 
  
Camelia Cristea 


Cerul din priviri



Hai prinde-mă cu sfori de ultima redută,
Până şi cei din urmă vor fi învingători
Mai ţipă aşteptarea şi uneori e slută,
Dar vin să mă salveze în zori privighetori!

Deschid fereastra minţii în largul dimineţii
Să o inunde pacea, din raiul cel promis
Această frumuseţe o cânta-n vers poeţii,
Iar pictorii o ţes pe pânză unui vis...

Prin triluri de viori mă-naltă bucuria,
Iar lumea se trezeşte la viaţă uneori...
Cu toată frumuseţea mi-am decorat şi ia,
Privirile-şi întorc adesea trecători.

Hai prinde-mă cu sfori de zmeul cel semeţ,
Ca visul meu să fie înalt şi îndrăzneţ
Să treacă chiar de vama acestor uneltiri,
Albastru tot să-l pridem în cerul din priviri.


http://confluente.ro/camelia_cristea_1442432141.html

foto sursa internet

Camelia Cristea






marți, 15 septembrie 2015

Ară timpul


Printre strune de viori
Se-aud glasuri de cocori
Şi din lanuri de mătase
Cresc chiar visele frumoase.

Toamna a păşit sfioasă
Într-o lacrimă pioasă
Şi poruncă vrea să pună
Să aducă vremea bună!

Să ne între în hambare
Cu porumb pentru mioare
Şi în fân să pună dor,
Pentru anul viitor...

Vântul scutură din plete
Şi mai face piruiete,
Verdele deja oftează
Peste galben el migrează.

Pescăruşi sărută valul,
Uneori pe tâmplă malul,
Pe catargul unui vas
Un zefir a prins şi glas.

Ară timpul fără plug
Anii toţi încet se scurg
Şi notează-n calendare,
Răsărit și apus de soare.



20 august 2015

foto sursa internet

Camelia Cristea