sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Timpul



Poartă scârțâie-n derivă sub rafalele de vânt

Toamna, printr-un ochi de ceață ne privește cu avânt.

Pe fereastra dintre noi colorează așteptarea,

Lacrima pitită-n colț își înaltă iarăși sarea.


Firul vieții prins de frunze se deșiră tot mai des,

Boala a intrat în lume și se pune pe cules…

Ciutura de la fântână scârțâie parcă-n amar,

O furtună se ridică dintr-o dată în pahar.


Glasul Mamei, tot mai stins îmi culege diamante,

Pentru zborul meu de suflet ridic aripi mai înalte

Și mă rog că în clepsidră să rămână mult nisip,

Într-o lacrimă beteagă mă codor, dar și ridic…


Timpul prea grăbit aleargă peste toamnă și e frig

Către Tine Înger Sfânt am nadeje și mai strig!

Pune piedici bolii care se ridică că o pâclă,

De atâta suferință mă apucă un dor de ducă!


Dacă vrei pansează rana cea făcută de păcat

Să fiu iar curat că neau și cu lumea împăcat!

Cu isopul milei Tale spală Omul dacă vrei

Și ne scapă de astă boală și de multele idei…


https://confluente.org/camelia_cristea_1606575325.html


28.11.2020


foto sursa interent


Camelia Cristea


duminică, 15 noiembrie 2020

Mulțumește



Mulțumește zilei când voiasă vrea

Zorii să te vadă ca pe fiica sa...

Să te îmbraci în rouă dis- de- dimineață,

Cu binețe iarăși să te întorci la viață!


Mulțumește Mamei ce te-a legănat,

Pentru tot ce simplu ea te-a învățat,

Tatălui puternic ce te-a dus de mână

Și ți-a stat alături, doar cu voie bună!


Mulțumește ploii ce-a adus răcoare,

Când pamatul ars striga că îl doare,

Munților de sare ce au plâns de sete

Râului fugar căutând pereche...


Mulțumește pietrei care toate îndură

Și are mereu o bună măsură,

Florilor din glastră care îți zâmbesc

Clipele de taină se împartasesc.


Mulțumește verii ce-ți aduce soare

Grâul copt și pâinea, plinele ogoare,

Toamnei când în vie curge vinul bun

Jertfa din potir, sfinții noștrii-o spun!


Mulțumește iernii ce înalță brazi

Cu lumini din ceruri în care mai arzi,

Lunii ce își lasă capul într-o parte

Ca de bucurie să ai și tu parte!


Mulțumește Mamei ce-a veghet mereu

Să ai drumul lin, dar și-un curcubeu,

Oameni dragi în preajmă și un drum ce-i drept

Toate să le duci, să fi înțelept!


Mulțumește zilei ce-a trudit din greu

Celui credincios ce-a vegheat mereu,

Porți să poți deschide chiar cu mâna ta,

Când e vreme bună, dar și vreme rea!


Mulțumește Celui care a vegheat

Să fi Om în toate, să fi împăcat

Flacăra credinței să îți fie scut,

Prin hățișul vremii și-n necunoscut!



foto sursa internet

Camelia Cristea



https://confluente.org/camelia_cristea_1605462690.html



duminică, 18 octombrie 2020

Joc de Toamnă…



Pe un petec de lumină scrie frunza răvășită,

Toamna s-a ascuns în vie, în ciorchine stă pitită.

Cu panere de speranțe, umple iarăși un hambar

Leneșul de toate astea, nu are nicicum habar…


Toamna și-a lăsat culoarea pe un câmp în plină floare,

Într-un snop de grâu mai cade, stropul muncii în sudoare.

Pare pusă tot pe șotii și alergă prin grădină,

Ploia rece și măruntă s-a grăbit acum să vină!


Sub o streașină, ascunse, vrăbii multe stau la sfat

Într-o pală de speranță, vântul discret le-a curtat.

O furnică zgribulită, doborâtă-i de povară,

Greierașul cel rapsod, tremură acum pe afară.


Note ample, în rafale, se mai scriu pe portativ

Un bondar trezit la viață...se tot scutură de frig.

Tomna blandă dar și iute, a prins cerul de mijloc

Și în fulger de lumină, totul pare ca un joc…


foto sursa internet

13.10.2020

Camelia Cristea








joi, 15 octombrie 2020

Călător



Sunt firul de lumină ce caută mereu

Credința și iubirea, pe Bunul Dumnezeu,

Sunt flacără plăpândă ce ard necontenit

Să înțeleg tot rostul, de unde am venit…


Sunt țipătul tăcerii și aripa în zbor

Ce caută văzduhul și cerul făr’ de nor,

Sunt inima străpunsă de doruri și dureri

Mă încred în veșnicie, mă înalt de nicăieri!


Sunt ploaia care bate necontenit în geam

Și frunza ce se prinde, din mugur pe un ram,

Sunt simplu o vioară, o strună și baladă,

Poetul răvășit, cântând la colț de stradă…


Sunt gândul plin de maci și odă bucuriei,

Un câmp în plină floare, când îmi privesc copii

Sunt rodul toamnei mele ce își culege via,

O facara plăpândă ce învață dărnicia.


Sun un cocor-săgeată în cerul meu de vise,

Când toate cele spuse nu sunt și intezise

Sunt mamă și bunică, un pom și poate floare

Spre sufletul frumos, îmi fac mereu cărare.


Sunt cel mai mic în toate, dar vreau frumos să cresc,

Să învăț să prind lumina și-apoi s-o dăruiesc

Sunt un penel ce-și scrie din suflet armonii

Când viata se compune din multe bucurii...


Sunt un cireș în floare și lacrima durută

Iubirea unei Toamne, ce a rămas pieduta...

Ecoul primăverii și apa de izvor,

În lumea această mare sunt simplu călător...



 https://confluente.org/camelia_cristea_1602786713.html

foto sursa internet

Camelia Cristea


13.10.2020










marți, 13 octombrie 2020

La Iași...



Pe drumul care urcă spre lumină,

Cu tânguiri și ochii plini de lacrimi

O toamnă tristă scaldă în rugină,

Atâtea neputinți și multe patimi.


Un clopot cântă ruga de iertare,

Iar frunza, răvășită se frământă

Preacuvioasa multă milă are

Și tânguirea lumii o ascultă!


Pe strane vechi, se -așează neputința,

Iar sceptrul uneltirii calcă vremea

Cu nonșalanță umblă acum prin viață,

Trădarea, ateismul și puterea!


Pe ceara lumânării, frige gândul,

Prin fire de paianjan, trec încă rugăciuni,

Ne îndeamnă Cuviosa, să ne păstrăm nădejdea

Să învățăm cu toții să fim un pic mai buni!


Atâta ploaie-n lacrimi și clipa se destramă

În Iași doar amintirea atârnă într-o ramă,

Un psalm de pocăință să -aducem azi cu noi

Să trecem întăriți, prin vremi și prin nevoi!


13.10.2020


foto sursa internet


Camelia Cristea














duminică, 4 octombrie 2020

Toamna poeziei



Pe drumul care urcă, cărarea pân la cer,

Se leagănă pădurea în marele-i mister,

Iar vântul, o mângâie cu adieri duioase

În amintirea veri și -a clipelor frumoase!


Crescuți pe turle norii, se scutură a ploaie

Și-n lacrimi de uimire, pământul îl înmoaie

Cad frunzele rănite de doruri și culori

Pe pleopa dimineții, se înaltă iar cocori.


În foșnetul pădurii apar și licurici

Departe, dar aproape, mereu îmi ești aici

Și lași nemărginirea să crescă în cuvinte

E toamna poeziei, te rog să ei aminte.



https://confluente.org/camelia_cristea_1601834432.html



02.09.2020


foto sursa internet


Camelia Cristea



duminică, 27 septembrie 2020

Trec...

 

Trec cârduri de cocoare

În zbor cu anii mei,

Azi gândul parcă doare,

Că-i simt că sunt mai grei.


Și totuși bucuria,

În mine-și face templu

Apusul să ne fie

Mereu un bun exemplu.


Copii noștrii muguri,

Vlăstare dau în floare

Și grija, parcă crește

Se face tot mai mare…


Pe umeri poartă munții

Și lumea o tot schimbă,

Un zâmbet mai șăgalnic

Se-arată într-o oglindă!


Un ghiocel tomnatic,

Îmi crește chiar în suflet

Să nu mă împovărez

Cu al anilor mei umblet...


Văd zmeul care zboară

Cu aripi de lumină,

Copilul, e un înger

Și n-are nicio vină!


E toamnă mă trezesc,

Trec cârduri de cocoare

Iar frunza prin rugină

Se leagănă și doare...

https://confluente.org/camelia_cristea_1601212700.html



02.09.2020


foto sursa internet


Camelia Cristea






joi, 17 septembrie 2020

Candela iubirii

 


Din zarva unei zile se scurge asfințitul,

Cărările prind talpa ce duce către somn

Adulmecă tăcerea și pacea nesfârșită

O rugă se aprinde în pieptul unui Om.


Din candela iubirii mai izvorăște mir,

Un Înger, pune plasturi pe rănile deschise

Pe file îngălbenite, de psalmi și acatist

Nădejdile se înalță în slove primenite!


Din zarva unei zile se scurge asfințitul

Iar ruga se înalță în slavă către cer,

În raiul împăcării, iertarile -s primite

O noapte liniștită, să mergem către somn…




foto sursa internet


Camelia Cristea


luni, 14 septembrie 2020

Cruce Sfântă

 

Cruce Sfântă- luminată,

De oameni ai fost trădată

În biserici stai de pază,

Duhul tău ne mai veghează.


Cruce Sfântă, ne aștepți

Să fim buni și înțelepți,

Spre Golgota să privim

În viață să ne smerim!


Cruce Sfântă, dar divin,

Azi la Tine mă închin,

Pe obrazul plin de lacrimi

Răstignesc atâtea patimi.


Cruce Sfântă, ne eșți punte

Când ne rătăcim prin multe,

Și toiag de îndreptare

Trec de muntele de sare!


Cruce Sfântă, har și dar

Când privesc spre al Tău calvar,

Cerul tot mi se prăvale

Sufletul e plin de jale.


Cruce Sfântă-n cer și casă

Ne eșți pază luminoasă,

Alungi duhuri și dureri

Mă înalți de nicăieri…


Cruce Sfântă pe o piatră

Fruntea-ți stă îngândurată,

Frații trec grăbiți prin lume

Fără țel și-un crez anume.


Cruce Sfântă pe un lemn

Tu te înalți să nu mă tem,

Să iau forță de la Tine

Când durerea rău mă ține!


Cruce Sfântă, fruntea Ta

Duce rana cea mai grea,

Și deschide cerul sfânt,

Urc prin lacrimă-cuvânt!


https://confluente.org/camelia_cristea_1599903998.html



foto sursa internet

12.09.2020

Camelia Cristea


sâmbătă, 12 septembrie 2020

Sărbătoare

 


Pentru mine,

Poezia este duminica împărtășirii cu Hristos,

Cămașa albă de in,

Pe care câmpul și-a scris toate florile,

Și lanul de grâu bogat,

Pâinea, ce se frânge în trupul nemuririi!


Pentru mine,

Poezia este iubire,

Emoția care o simt și azi la atingerea mâinilor,

Fluturii din stomac, care au plecat hai-hui,

Pe tărâmul, viață fără de moarte!


Pentru mine,

Poezia este izvor de apă lină,

Beau, că am însetat prin caruselul neputințelor omenești...

Căutarea sinelui, în vâltoarea vieții,

Mir vindecător, după slujba dezlegării de păcate.

Rugăciunea care îmi dă aripi să ajung la cer,

Albastru infinit, unde îngerii, cântă Osana!


Pentru mine,

Poezia este aer curat,

Iordanul în care am primit botezul

Și m-am spălat de păcatul strămoșesc,

Un Tabor, de ziua cincizecimii, doar pace și lumină,

O lumina nesfârșită, prin care văd aripi!

Oamenii au aripi, doar cei jertfeltnici!

Atâta bucurie, ca în ziua Învierii,

Când Hristos a trecut prin piatra mormântului

Și s-a ridicat la cerul infinit!

L-am văzut pictat pe Voroneț,

Și în sufletul Îngerului Păzitor!



Pentru mine,

Poezia este Mama duioasă și blândă,

Lacrima mea de dor și vara toridă,

Răsăritul și apusul într-un lan de maci!

E biserica mea sufletescă, unde Cuvântul a încăput curat,

Ca un prunc nevinovat, alăptat la sânul Mamei!


Pentru mine,

Poezia este Sărbătoare!

Dar, din darul Iubirii!


02.09.2020




Camelia Cristea