duminică, 30 noiembrie 2014

Înserare



Pe tărmul meu se scrie înserare
Din vise mari împart la fiecare,
Cioplesc cuvinte, așchii pe hârtie,
Prin rugăciuni mă leg de veșnicie.


Pe taler grele toamnele îmi par
Mă pierd prin codrii de cleștar,
Ninsorile de crin sărută tâmpla,
Feciori voioși cutreieră iar lunca.


Copacii dezgoliți sfidează zarea
În iarnă își semnează resemnarea,
Un bucium cântă de plecare
Tristețea mușcă iar din fiecare.


Iarna sfioasă colindă printre brazi,
În fiecare bucurie tu să arzi
Lumini aprinse la geamul înserării
Poteci să legi la porțile iertării.



foto internet

Camelia Cristea




miercuri, 26 noiembrie 2014

Elegie de Toamnă



O Toamnă privită de-o umbră
Prin riduri de fum se preumblă,
Pe câmpuri iși varsă năduful,
În două împarte văzduhul.

E Domna cântată-n poeme
Cu lacrimi pe frunze și gene,
Un greiere iși strânge chitara,
Pe norii de plumb calcă seara.

O Toamnă și doina de jale
Lovită de vânt în rafale,
Îi cântă plecarea un flaut
La anu prin vie te caut...!

foto internet

Camelia Cristea




marți, 25 noiembrie 2014

Povești



Mă regăsesc ades în firele de iarbă
Din ițele de gânduri țes florile de câmp,
Visez că suntem noi ținându-ne de mână
Ca în povești frumoase cu mere ce se vând.

Suntem copii în soare cu bucle aurii,
Printre obraji de nori ne facem jurăminte
Aș tine timpu-n loc, cusut în veșnicii,
În zale să îmbrăcăm și cerul din cuvinte.

Eu Zâna cea frumoasa, tu Prâslea cel Voinic,
Pe tavă îmi aduci și merele de aur
Cu un hidos balaur în noapte iar te lupți
Victoria îți dă cununi de flori și lauri.

Când zorile se crapă pe funtea unui munte,
Se spulberă visarea și plouă ruginiu,
Din călimara toamnei îți scriu acum povestea
Și cred... că totuși niciodată nu-i târziu...



26-10-2014

Camelia Cristea



marți, 18 noiembrie 2014

Prin ploi


Mai fac prin ploaie două piruete
Și apa-mi intră-n suflet și în ghete,
Umbrela doarme dusă-n debara
Dar mă descurc acum și fără ea.

La colț de stradă mâinile cerșesc
Un bătrânel înnoadă-n două chinul,
În traista lui s-a strecurat veninul
Din ochii străvezii râde destinul.

Și are haina strâmtă, ruptă, ponosită,
De mult banale amănunte nu-l irită
Pașii târăsc agale parc-o umbră,
Nici înserarea nu poate să plângă.

Prea multă frunză cade resemnanată
De parcă verde n-a fost niciodată,
Mai țipă clopotul tăcerii printre noi,
Doar lacrimile toamnei cad șuvoi.

foto internet


Camelia Cristea



duminică, 16 noiembrie 2014

Uimită


Uimită sunt de-atâta resemnare,
Secată mi-e fântână de un dor...
Cu păși grăbiți pe lunca ta de sare
Mă caută un timp rătăcitor.


Copaci cu pletele în vânt,
Încărunțiți de florile de mai,
Privesc fecioarele nuntite
Și lacrima din gene ce le-o dai.


În țipătul chemării te-am găsit
Când umbra nopții îmbrăca palate.
Atâtea Zâne în povești purtate,
Caleștile în zori le-au fost furate.


Privește-mă albastru și rotund,
Într-o ureche-mi cântă spiridușul,
O lacrimă o prinde, iar căușul,
De-atâta sare, greu îmi e urcușul.


foto internet
Camelia Cristea






vineri, 14 noiembrie 2014

Să votăm

(pamflet)

Adunați ca la paradă
Doi actori din 'nalta clasă
Vor să rupă firu-n două
Iarba să crească mai deasă.


Bate tobă burdușită
Cu parale la tejghea
Trâmbița e răgușită
Văi de țărișoara mea!


Cu sloganuri și cu surle
Au umplut ecranele
Toate pietrele aruncate
Au pavat trotuarele.


Unii lătră, alții mușcă,
Câinii toți sunt puși în cușcă
Oasele ce le-au tot ros
Nu le sunt azi de folos.


Om sărman de rând ca voi
Îmi trag pașii înapoi
Harța lor îmi face silă
Și de țară-mi este milă!

Turmentat parcă de-un veac
Azi poporu-i mai sărac.
Tinerii pribegi prin lume
Caută și cele bune.


Noi rămașii agoniști
Suntem revoltați și triști!
Până când sărmana ură
Ară fără de măsură?


Să votăm că asta-i vrerea
În genunchi stă iar durerea
Ștefan Sfânt pe unde ești
De urgii să ne ferești?
10-11-2014

foto internet

Camelia Cristea



marți, 11 noiembrie 2014

Mă caut


M-am tot legat de firele de ață
Cu ele am țesut și pânze noi
Treceam un ochi pe dos, unul pe față,
Și mă luptam să nu dau înapoi.


M-am tot lovit de sensuri interzise,
Părerile de rău croiau mănuși
Atâtea uși și clanța lor furată
În fugă au trecut doi trepăduși.


Mă caut peste munți și peste ape
Și mă găsesc la margine de drum
În traistă am un muc de lumânare,
Și rugăciunea ce o spun acum.


Samariteanul milostiv iar mă ridică
Tâlharii au luat tot ce au putut,
O haină peticită doar de frică
Și-o poartă pe un drum ce-i abătut.


Mă caut peste munți și peste ape
Și mă găsesc în fir de crizantemă,
Vorbind în șoaptă cu firea mea boemă
De frig și iarnă să o pun în temă.


foto Mircea Bezergheanu

Camelia Cristea