sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Un dor...



Un singur dor poetul
A mai avut de spus...
La marginea pădurii,
Prin codrii și l-a dus.

La țărmul nesfârșirii...
Își odihnește pasul,
Prin corul sfânt de îngerii
Îi auzim chiar glasul.

Poetul nemuririi
A spus în versul sfânt,
Că-n ceruri are-o Mamă
Și una pe pământ!

În clipele de taină
Se tot ruga la ea
Să își reverse milă
Și peste țară sa.

Un singur dor poetul
A mai avut de dus,
La țărmul din cuvinte,
O ancoră a pus!...

Și a sperat ca lumea,
Din cercul cel mai strâmt
Să iasă în lumină,
Dar nu cu pasul frânt!

Poetul nemuririi,
Mai arde prin cuvinte
Chiar de-i plecat în ceruri
Acum la cele sfinte.

El dăinuie-n poemul
Lăsat ca testament,
Români să nu-l uităm
Acesta-i argument!


13.01.2018

Camelia Cristea