Când
timpul își face în mine sălaj,
Mă
strigă încet, un mic copilaș,
Pe
cetina verde colindul și-l cântă
Din
suflet, timid, încă cuvântă.
În
palmele mici, cuprinde o lume,
Când
Mama rostește duios al său nume,
Cer
și pământ sunt împreună
Iar
lumea toată este mai bună…
Când
timpul se pleacă spre mine grăbit,
Mă
arde un soare, atât de uimit,
Aleargă
pădurea și liniștea ei,
Miroase
a crin și-a floare de tei.
În
toamă livada și rodul bogat,
Un
strugure umple potirul curat
Pâinea
se frânge în rugă-altar,
Cu
bucurie, pentru al Tău dar.
Când
timpul se pleacă în mine grăbit,
E
iarnă și vântul în rafale a lovit,
Mă
ninge speranța cu ochi de copil,
Și-n
mine se face atât de târziu...
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu