Iartă necredinței mele

 

Iartă necredinței mele

Iartă necredinței mele spun și eu o păcătoasă

Vreau să dau ca mărturie că viață e frumoasă!

Chiar de boala te doboară în cămașa ei de spini,

Cu răbdare și nădejde la icoană te închini!

Domnul slavei și-al iubirii are planuri pentru toți,

Când esti la pământ și singur, și la capăt n-o mai scoți...

Cu o mână nevăzută te ridică, îți dă apă,

De necaz și suferință, cu iubire El te scapă!

Iartă necredinței mele!... spun și eu o păcătoasă,

Viața poate fi o rană vie, dar e caldă și frumoasă!

Orbul prins în mine vede că lumina e putere,

Toate trec și noi ne trecem, cu a Ta prea Sfântă vrere!

Chiar de uneori în viață, clipele ne par ca veacuri,

Domnul milei și-al iubirii are pentru fiecare leacuri.

Când nu poți să treci de tine și de mare-ți neputință

Roagă-te smerit în taină – Doamne dă-mi și pocăință!

Iartă necredinței mele!... spun și eu o păcătoasă,

Cerul pe pământ coboară și e viața mai frumoasă

Pe o scară nevăzută mă ridici din mine iar

În genunchi de pocăință simt cum vine al Tău har!

Simt cu marea nevăzută despărțită e în două,

Cum îmi dai încă o șansă, pentru viața asta nouă

Și mă îmbraci în haină sfântă, primenită la botez

Să ridic măcar privirea? -Doamne, încă nu cutez!

Să trăiesc încă o viață și nu cred c-aș fi în stare

Mulțumire să-ți aduc, pentru viața, pentru soare,

Pentru tot Cuvântul sfânt ce se scrie-n poezie,

Îndurarea Ta o simt, pentru mine este vie!

foto sursa internet

Camelia Cristea