Omul mic și omul Mare….

 

Pe un drum bătut de piatră,

Cu hățișuri, noduros,

Urcă omul mic și duce

Salba vieții lui Hristos!

 

Omul Mare, tot cu surle

Se coboară spre pământ…

Unde daruri, fel de fel,

Îi mai fac înc-un veșmânt…

 

La rascucea unor drumuri

Harazite de Hristos,

Se  întâlnesc din “întâmplare”,

Oamenii …să-și ia folos…

 

Unul tace și ascultă,

N-are ochi și n-are gură,

Doar cu inima privește

Viața la o cotitură!

 

Cel fălos, cu ochi de carne,

În porfiră îmbrăcat

Se sfădește și aclamă

Că e fără de păcat…

---------------------------------

Un șuvoi de lacrimi arse

Dau năvală chiar din piept

E firesc ca-n lumea asta

Să te crezi cinstit și drept?

 

Cu un deget al rușinii

Să-l arăți pe al tău frate,

Când în marea neputință

Chinuit, el se tot zbate?

 

E firesc să duci ofrandă

Zilei în risipa ei,…

Când din Inima- Potir

Viață sfântă poți să iei?

Pe un drum bătut de vremuri

Biciuit de vânt și ploi

Trec așa la “întâmplare”…

Oameni buni și oameni răi…

 

21.04.2024

foto sursa internet

 

 Camelia Cristea