Raiul pe pământ

 

Copil bălai la Mama acasă,

Un rai, o viață prea - frumoasă

Credeam că tot mi se cuvine

Și Doamne, cât era de bine!

Când ziua își vărsa lumina

Iar ochiul se trezea la viață,

Vedeam cum crește rădăcina

Cu rodul ei plin de dulceață…

Un soare blând ne ținea calea

Și alergam cu vântu-n plete,

Toți mieii se întâlneau pe uliți

Cu cireși coapte la ureche!

Genunchii plini de julituri

Aveau plasturi doar din tină,

Și ne jucam cu frații toți

Iar Mama ne împărțea lumină!

Jucam șotronu-n fața casei

Sau “nu te supără mai frate”,

N-aveam prea multe jucării,

Dar spun: - Aveam atunci de toate!

Mușcam din pâinea cu untură,

Pe rând, ușor o îmbucătură,

N-aveam covid, n-aveam nici bani,

Dar Doamne-s cei mai frumoși ani!

Când tata ajungea acasă,

Ne așezăm cu toți la masă

Și Dumnezeu mânca cu noi,

N-aveam nici griji și nici nevoi.

Și înainte de culcare,

Cu toți spuneam o rugăciune

Să mulțumim că suntem bine,

Că viața asta-i o minune!

Citeam în pat, doar o poveste

Vă spun acum că nu mai este...

Copil bălai la Mama acasă,

Un rai, o viață prea- frumoasă!

25.04.2023

foto sursa internet

Camelia Cristea

O lumină

 

O lumină nu se-ascunde niciodată sub obroc,

În Cuvinte și în viață ea își face ușor loc

Far în nopți și-n rătăcire e iubirea ce în noi,

Luminează și ne scoate din prea multele nevoi.

O lumină îți da sens în hățișul surd al vieții,

În omagii și în versuri o cinstesc nespus poeții,

Inima de Mamă este o lumină ce te scapă

Când paharul tău e plin și se îneaca iar în apă…

O lumină este gândul primenit în mir de floare,

Când sămânța bucurie este -n rod și dă culoare

Câmpul tot în spic de grâu și-o prescură în batistă

Pentru lacrima tăcerii ce s-a frânt ușor și tristă….

O lumină e speranța ce clădește scări în noi,

Când e vreme rea și plouă cu amnar și cu nevoi…

Rugăciunea e lumina ce aprinde viața toată,

Inima se primenește și devine mai curată!

O lumină este viața ce o porți cum se cuvine

Și în tine mai încapi, greu îți e, dar e și bine…

Firul ierbi legănat de o blândă adiere,

De atâta bucurie, prinzi și tu ușor putere!

O lumină este cerul ce se uită pe fereastră,

Când cămașa zilei-și pune o culoare mai albastră

Și-ntr-o cupă de nădejde înflorește iar un crin

Cu speranță și iubire, Maicii Sfinte mă închin!

foto sursa internet

Camelia Cristea

Mă caut...

Privesc azi cerul și-l văd cum se deșiră,

Un ghem de ață, viața se tot miră...

Încătușat în propriile-mi frici

Te rog Părinte, iar să mă ridici!

Mă caut printre atâtea tratamente

Și de trăiri ce-au fost poate absente

Mă regăsesc la talpa crucii Tale,

Acolo-mi plâng păcatele cu jale!

Cu mâna Ta din patimi mă ridici

Te simt aici, când sunt strivit de frici,

De răul care arde fără milă,

În căutări mă aflu mai umilă!

Pe Iov îl văd și lacrima mă strânge

Din suferința lui vuiește atâta sânge,

Credința și nădejdea-l tot veghează

Această pildă în mine este trează!

Te rog să-mi dai putere pentru toate,

Când am căzut m-ai tot cărat în spate,

În fapte bune să sporesc credința

Și-n haină de iubire să-mi îmbrac ființa!

Chiar dacă valuri reci în mine tot lovesc

Te rog să mă ajuți să nu cârtesc,

Tu știi mai bine ce-mi este de folos

Când sunt în vârf, dar și strivit pe jos...

foto sursa internet

Camelia Cristea

De dor...

Veșnicia a rămas și în satul de pe deal

Unde doar bătrâni uitați se îneacă în amar.

Aici timpul n-are ceas se măsoară-n zi și noapte,

În zăpezi albe de dor și-n ciresile ce-s coapte!

Timpul s-a oprit acum într-o poartă părăsită

S-o fi fost ea blestemată de ursita înrăită?

Doar păianjeni agățați de pereții în ruină

Țes la pânză lor de dor și de lacrimi poate plină!

Pe băncuța de la poartă o bătrană cu baston

Se tot uităăă lung în zare poate vede-un simplu om…

Croșetează un ciorap să încalțe iarna asta,

Singură își trece vremea și alungă chiar năpasta!

Două rânduri ar mai scrie celor tineri ce-au plecat

Și-au lăsat în urmă satul, tot mai singur și sărac…

Umblă vântu-n bătătură ca năuc și strică tot

Cumpăna de la fântână scârțâie și stă pe loc….

Toți copii au dat năvală pe tărâmul plin de vise

Unde porțile uitării au doar lacăte închise...

Dar bătrâna încet oftează și mai tremură ușor

Într-o lacrimă beteagă își alină înc-un dor.

I-a rămas doar rugăciunea și Măicuța Preacurată

Rana ce o poartă-n suflet vrea să-i fie vindecată

Să-i aline și durerea cea de oase și de dor

Și-apoi spune printre șoapte...-Mamă acum, eu pot să mor!

28.01.2023

Camelia Cristea

Un Înger

 

Peste liniștea albastră trece-un Înger luminos

Mă închin pân la pământ și-l admir, cât de frumos

Are părul plin de raze și pe brațe poartă crini

Într-un psalm se tot înalță, corul cântă un amin!

De visez sau e aievea nu știu sincer să vă spun

Cu iubire mă atinge, vrea să fiu un om mai bun.

Lăcrimez de bucurie și îl rog să biruiască

Toată neputință care s-a pornit să mă jelească!

Eu cobor, el mă înalță și-mi deschide ochii grei

Ce-au văzut în marea vieții suferință și atei…

În lumina siderală mă învăluie un pic,

De prea multa lui iubire eu mă simt atât de mic…

De visez sau e aievea nu știu sincer să vă spun

Cu iubire mă atinge, vrea să fiu un om mai bun.

Să mă împac cu lumea toată și cu mine de se poate,

Ce e rău și se destramă să rămână pus la spate...

foto sursa internet

28.01.2023

Camelia Cristea

 Oglinda

S-a ciobit oglinda-n care

Anii tineri m-au privit,

Ghiocei în părul aspru

De prea iarnă m-au albit.

Pași domoli prin amintire

Trec cărări cu doruri multe,

Plete lungi de așteptare

Au rămas acum cărunte…

Trenul șuieră în gara

Care cânta-n nostalgi,

Un peron se mai zărește

Pentru acei frumoși copii…

Braț la braț cu vise multe

Tot umblau cu capu-n nori

Neștiind că -n lumea asta

Noi suntem doar trecători….

Câte zboruri spre înaltul

Celui mai senin destin

Conturam aripi de vulturi,

Astăzi râd și mă închin.

Am luat viața toată-n piept

Și-am urcat pe vârf de munte

De prea multele ninsori

Tâmplele îmi sunt cărunte….

Într-un vals amețitor

S-au dus anii ca o clipă

Zborul a rămas în vis

Și s-a frânt a mea aripă….

S-a ciobit oglinda-n care

Anii tineri m-au privit

Astăzi timpul în risipă

Stă pe lamă de cuțit…

foto sursa internet

Camelia Cristea

Vals...

Valsul acesta pe care îl cânt
Are în el cer și pământ
Focul ce arde mocnit într-o vatră,
Pâinea dospită, apa sărată….

Casa bunicii și nucul bătrân,
Vorba de duh ce mi-o tot spun,
Mama cea blândă și dorul din ea,
Clipa plecării ce-i rece și grea.

Soarele verii ce arde pe câmp,
Trenul ce aleargă pe aripi de vânt,
Dunărea prinsă într-un pahar,
Clipa toridă și plină de jar.

Cireșul bătrân ce sprijină poarta
Mă caut aici și văd o alta...
Gardul înalt crescut într-o clipă,
Aripa frântă și eu tot mai mică...

Trenul ce șuieră în amintiri,
Peronul de piatră și ultimii miri,
Lacrima plânsă sărată și grea
Mă strânge în lanțuri, acum lângă ea.

Valsul acesta pe care îl cânt
Are în el cer și pământ,
Viața și moartea așa cum le știu
Timpul ce- alergă prin mine târziu….

28.01.2023

Camelia Cristea 

Vezi mai puţin