Mai
are-un "singur dor" Poetul nepereche,
Ca
liniștea să-i curgă prin flaut la ureche
Prin
foșnetul pădurii să cânte ciocârlia
Să știe
că e vie și astăzi România!
Un Mircea
să se nască atât El ar mai vrea
Să apere
poporul și Sfântă Țara sa (mea)
Păstorul
înțelept să lumineze turma,
Pe unde
calcă el să înflorească urma!
Toți
brazii noștrii falnici să se întoarcă
acasă,
Chiar de
e viața grea e totuși mai frumoasă!
Să nu
cerșim o pâine la porțile străine
Din
piatră seacă crește mai glorios un Mâine!
În
schituri și biserici se roagă însăși sfinții
Să ne
cinstim Poporul, Credința și Părinții,
Căci
valuri de întristare adesea trec hotarul
Și-n
inimă de țară jelește iar amarul.
Poetul
nemuririi privește chiar din cer,
Prin
stihuri ne vorbește de marele mister,
O flacără
mai arde în pieptul de viteaz
Să
treacă biruința de orișice necaz!
Mai
are-un singur dor Poetul să “Rămâi”
La starea
de iubire cum a fost cea dintâi,
Sărutul
să nu-l dai ca Iuda ce-a trădat
Și a
căzut în iad prin marele păcat!
“O
somnoroase păsări” din cuiburi
dezgolite
Purtați
în piepturi inimi ce sunt încă rănite
Poetul vă
așteaptă cuminicat la masă...
Iar
pâinea aburindă sfințește sfânta casă!
Din
“cercul nostru strâmt” vedem că ești
lumină
Că ai
scăpat de patimi, dureri și chiar de vină,
Veghează
Țara Sfântă să treacă drept prin vremi
Știm că
acum de rele nicicum nu te mai temi!
15.01.2016
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu