sâmbătă, 10 septembrie 2016

Am crezut...


Am crezut că pot închide
În ungherele din suflet,
Câmpul macilor în floare
Și-ale Verii mele umblet...

Am crezut că resemnarea,
O să stea închisă-n ramă
Și furtuna potolită,
Ca soldatul strict în vamă...

Am crezut că nada vremii
N-o să muște iar din mine
Și-n rutina unei zile,
O să-mi fie totuși bine...

Am crezut că-n zbucium marea
N-o să plângă iar în hohot
Când prin valuri de încercare
O să treacă ca un ropot...

Am crezut că numai timpul
Vindecare o să dea
Rănilor ce și-au făcut
Un culcuș în viața mea...

Am crezut că -aceste pietre
Ce-au răbdat amar de vreme,
N-o să-și ceară niciodată
Dreptul de-a avea putere...

Am crezut că firul ierbii
N-o să calce în rugină
Și în mijlocul tăcerii
O să prindă rădăcină...

Am crezut că a secat
Apa din fântâna mea,
Prin deșert Morgana cată
Picătură să mai bea...

Am crezut că nu se-aude
Țipătul ce mă însoțește
Și povară gârbovită
Care-n mine tot mai crește...

Am crezut că niciodată
Nu voi spune că mă doare
Timpul ce-a rămas datornic
Cu un zâmbet pentru floare...

Am crezut că toate astea
Mi se-ntâmplă numai mie,
Dar sunt sigură că totuși
Mai încap încă o mie....
Am crezut ….

foto sursa internet


Camelia Cristea