vineri, 21 octombrie 2016

Simt



Simt inima în două cum se rupe
Când un vulcan în pripă mai erupe
Lava mă arde strașnic pan' la os
Întorsă-i viața, straiele-s pe dos...

Strig și alerg... cărările-s de toamnă,
Iar cerul cu urgie tot mai toarnă
Cuvintele nespuse mă rănesc
Atâtea frunze veștede privesc...

Dar cine poate oare să-nțeleagă
Când în imagine apar totuși întreagă?...
Eu duc povara muntelui de sare...
Și lacrima tăcerii rău mă doare!

Un înger îmi șoptește că se poate
Să porți în suflet clipele curate,
Un semn frumos să lași în urma ta,
Chiar de povara ți se pare grea...



foto sursa internet




Camelia Cristea